Genetică +… ?

         În numărul dedicat lunilor mai şi iunie a anului 2014, în ediţia de limbă română a revistei Science World, la pagina 80 a acesteia a fost publicat un articol ( e drept, foarte scurt ) având titlul : Personalitatea este genetică ?

         Practic, pornind de la ultimele cercetări în domeniul geneticii, autorul articolului ( având iniţialele S.B. ) ne informează că în urma studiilor efectuate pe gemeni identici care au crescut împreună şi a celor care au crescut separat, printre cele mai moştenibile trăsături în genetica umană se numără :

         – abilitatea de a fi lider 

         – tradiţionalismul şi obedienţa faţă de autoritate

               De asemenea se pare că sunt determinate genetic în proporţie de cel puţin 50 % şi trăsături precum :

         – pofta de viaţă

         – simţul alienării ( neputinţele individului faţă de sine şi faţă de societate – detalii pentru cei interesaţi )

         – reacţia la stres

         – asumarea riscurilor

            Conform studiilor efectuate, se pare că baza biologică a acestor determinaţii genetice ar putea implica niveluri diferite de neurotransmiţători, precum serotonina şi dopamina.

            Dar ce sunt neurotrasmiţătorii şi ce rol au ei în trupurile şi în viaţa noastră ?

            Ei bine, de aici încolo, detaliile şi dezvoltările temei mi se datorează ; după cum perspectiva propusă de mine prin această postare se focalizează de această dată pe determinaţiile în ceea ce priveşte – asumarea riscurilor.

            De altfel, parte a celor de mine aici scrise, au fost prezentate în cadrul workshop-ului – Legile afacerilor. Gestionarea riscurilor în afaceri – workshop organizat în cadrul evenimentului dedicat antreprenoriatului românesc Business Days Iasi 2014.

             Deci, ce sunt neurotransmiţătorii ?

             Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice, de fapt compuşi chimici ( fiecare are formula lui ), numiţi şi mediatori chimici pentru faptul că prin intermediul lor, celule nervoase ( a căror unitate de bază este neuronul ) comunică mesaje către alte celule nervoase.

             De fapt, într-o formă extrem de sintetizată ( şi fără înalte pretenţii ştiinţifice ), prin intermediul acestor substanţe chimice, celule nervoase primesc şi transmit informaţii generate de un stimul, transformate şi comunicate mai apoi ( şi prin această formă chimică ) într-un impuls nervos, cu efecte ( vom vedea ) şi în ceea ce priveşte comportamentul, decizia şi acţiunea umană.

             Pe cei interesaţi de mai multe detalii cu privire la ce sunt şi cum acţionează neurotransmiţătorii, îî invit a folosi internet-ul – extrem de ” mobilat ” de altfel pe subiect. Recomandarea mea este să utilizaţi în căutările dumnevoastră şi expresiile în engleză referitoare la existenţa şi acţiunea neurotransmiţătorilor. De altfel, posibile capete de fir pentru aceste posibile detaliate investigaţii le pot reprezenta şi link-urile :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Neurotransmi%C8%9B%C4%83tor

http://psychology.about.com/od/nindex/g/neurotransmitter.htm

http://panicdisorder.about.com/od/understandingpanic/a/neurotrans.htm

            Ei bine, dacă acum avem cât de câtă idee, ce sunt neurotransmiţătorii, ce sunt mai exact serotonia şi dopamina ? ; menţionate în cercetările recente ca având un posibil major impact în ceea ce priveşte decizia, acţiunea şi comportamentul uman atunci când este vorba de asumarea riscurilor  ? 

            Aprofundând investigaţiile, despre serotonină, aflăm : 

– că i se mai spune şi hormonul fericirii sau ceasul corpului; iar asta pentru că, serotonina se pare că este responsabilă de stare de bună dispoziţie şi de calm a organismului.

          De altfel, se consideră că serotonina este răspunzătoare de calitatea somnului, de nivelul tensiunii arteriale şi de parte a funcţiilor motorii.

         Se ştie că, un nivel scăzut al serotoninei duce la stări depresive, anxioase şi la mult sau mai puţin grave tulburări de somn. Se pare că bărbaţii produc mai multă serotonină, acest lucru neînsemnând că ei nu pot ( şi nu sunt ) profund afectaţi de posibilul deficit de serotonină.

         Nivelul serotoniei poate fi influenţat şi prin alimentaţie. si prin stilul de viaţă, genetic ( iată cum acum constatăm ) şi nu în ultimul rând medicamentos ( complexul vitaminic B, magneziul, iar în cazurile excepţionale şi sub strictă îndrumare şi supraveghere medicală – anti-depresivele ).

          Aprofundând investigaţiile despre dopamină, aflăm :

– că i se mai spune şi hormonul stimulării : şi asta pentru că ea este implicată în dimensiunea şi determinarea importantă a controlului mobilităţii ( dezechilibre ale acesteia având un rol major în boala Parkinson ) şi în cel al mişcărilor musculare.

– nu este de neglijat faptul că, dopamina are un rol important în controlul conduitelor afective şi al emoţiilor, printre acestea incluzându-se şi plăcerea ( în forma recompenselor cerebrale – cu aplicaţii de tipul bulimiei, a consumului de dulce, consumul de droguri, etc. ) 

– de asemenea, dopamina acţionează semnificativ asupra cortexului prefrontal – structura cerebrală ce intervine esenţial în anticiparea şi organizarea comportamentului, precum şi în cel al funcţiilor cognitive.

– nu în ultimul rând, dopamina este cea care reglează ( echilibrează sau dezechilibrează ) raportul dintre serotonină şi cortizol.

         Astfel, sunt obligat a introduce în analiză un nou neurotransmiţător – cortizolul.

         Aprofundând investigaţiile despre cortizol, aflăm :

– că i se mai spune şi hormonul stresului, si asta pentru că el îşi are originea în vremurile îndepărtate ale omului care era obligat a-şi activa şi utiliza intens instinctul de a lupta sau de a fugi.

– cercetările recente asociază nivelul ridicat al cortizolului ( generat printre altele de stresul cronic ) cu creşterea în greutate, bolile cardiace, reducerea densităţii osoase, hipertensiune, depresie. 

– de altfel, nivelului ridicat de cortizol i se atribuie îmbătrânirea timpurie şi reducerea capacităţii organsimului de a lupta împotriva bolilor ( pe fondul scăderii capacităţilor imunitare )

          Dar, odată acestea cunoscute, înseamnă că recepţia, atitudinea şi comportamentele oamenilor atunci când este vorba de risc depind fundamental şi esenţial de nivelele serotoninei, a dopaminei şi a cortizolului din organism ?

          Răspunsul este  : nu.

          După cum arată şi cercetările mai vechi şi mai recente, nivelele mai sus descrişilor neurotransmiţători joacă un rol important ( în jur de 50 % ) în înţelegerea reacţiilor şi a comportamentelor umane în faţa riscurilor – însă tabloul condiţiei umane, trebuie completat ( după părerea mea ) şi cu alte elemente ce contează în înţelegerea şi descifrarea ( limitată desigur ) a omului şi a condiţiei sale în / şi în faţa riscului.

         Astfel, fără a avea pretenţia de a fi atotcuprinzător şi fără a avea pretenţia a le prezenta în ordinea importanţei, îmi permit să adaug conţinutului temei de azi a scrierii mele şi următorii consistenţi factori în determinarea recepţiei, deciziilor şi acţiunii oamenilor în faţa riscurilor ; însă nu înainte de a vă invita a discerne între multiplele tipuri de risc posibil a fi identificate în viaţa oamenilor şi a organizaţiilor de ei formate. Pentru tipurile de riscuri în afaceri, pe cei interesaţi vă invit a accesa link-ul :

http://www.scrigroup.com/afaceri/MANAGEMENTUL-RISCULUI-Clasific25326.php 

         Şi acestea fiind spuse, am să trec la prezentarea sintetică a altor factori care, în opinia mea, modelează şi determină consistent recepţia, analiza, decizia şi acţiunea oamenilor în faţa riscurilor.

        Aceştia ( într-o prezentare foarte sintetică ) sunt :

        1. Nivelul de instruire şi educaţie al individului

            După părerea mea, managementul riscului are legătură esenţială şi cu bagajul de cunoştinţe, de experienţă şi de exerciţiu de viaţă ( nu de puţine ori repetitiv ) al individului.

            Practic spun că, un nivel mai bogat şi mai sistematizat al individului în ceea ce priveşte cantitatea, organizarea şi utilizarea experimental-metodică a informaţiilor, îi poate îmbunătăţii acestuia consistent calitatea, timpii de reacţie şi metodica reacţiilor faţă de risc.

        2. Resursele financiare şi sociale ale individului

            După părerea mea, managementul riscului are legătură şi cu putinţele sau neputinţele finaciare ale individului.

            De altfel, cred că şi în România anului 2014, mult mai mulţi români ar utiliza mecanismele de prevenţie, gestionare şi asigurare contra riscurilor, dacă resursele financiare le-ar permite acest lucru. Voinţă ar fi ( poate ), putinţă însă…

            Spun de asemenea, că atunci când analizăm poziţionarea, decizia şi acţiunea omului faţă de risc, contează şi măsura în care el este integrat sau dispune de contextul social, relaţional, pentru ca informaţia despre riscuri şi mecanismele de abordare a lor să-i fie ( sau nu ) la îndemână. Contează dacă ştii, pe cine trebuie să să ştii…

        3. Vârsta 

            Practic spun, că odată cu trecerea timpului, individul percepe şi se poziţionează diferit faţă de risc. Mecanismul complex are legătură şi cu experienţa de viaţă, cu obligaţiile familiale sau sociale, cu temerea instalării neputinţelor şi perspectiva ( de prea multe ori greu gestionabilă ) sfârşitului… 

        4. Credinţele individului

            Aici mă refer la faptul că, atunci când este vorba de poziţionarea faţă de risc, contează în ce crede omul, contează în ce mod alege individul să-şi trăiască viaţa din perspectiva credinţelor sale ; contează dacă crede spre exemplu în destin sau în liberul arbitru, contează dacă are o perspectivă creaţionistă sau dimpotrivă evoluţionistă asupra lumii, asupra vieţii. Te poziţionezi faţă de risc şi în raport de ceea ce crezi despre om, lume şi viaţă…

            Aşadar, dragii mei, ( şi ) atunci când este vorba de asumarea riscurilor, formula este : 50 % genetică + … ?

            Aveţi grijă, la ce aveţi grijă…