Oradea – acum 100 de ani

By | 11/12/2018

       Într-o lume în care cei mai mulți oameni par a fi preocupați mai degrabă de ” a avea ”, se pune întrebarea : câți, cine și de ce mai sunt ( dacă mai sunt…și totuși sunt…) preocupați de ” a ști” ; a ști ce a fost, ce s-a întâmplat, și cum s-a întâmplat acum 10, acum 20, acum 30, acum…100 de ani.

       Pe cine să mai intereseze și de ce, ce era, cum era, și cum se trăia pe pământul acesta, atunci când bunicii sau străbunicii unora dintre noi abia se nășteau. La ce folos ? Cu ce te ajută să-ți plătești facturile, să-ți crești copiii, să analizezi și să speri, într-o lume profund schimbată ( oare ? ), profund transformată sub imperiul teribilelor progrese ale științei și tehnicii ? Până la urmă, ce a fost a fost, și de ce nu : morții cu morții, vii cu vii. 

       Dar așa să fie oare ? Așa este potrivit a ne raporta la trecut ? Chiar nimic din ceea ce s-a întâmplat acum 100 de ani, în parte a spațiului pe care azi îl numim România, în concret în ceea ce azi este județul, atunci Comitatul Bihor și Oradea, nu mai este de nici un folos ? Nu mai contează deloc, ce și cum s-a întâmplat atunci ? Iar dacă totuși răspunsul este – da contează, se pun următoarele întrebări :

    * Ce contează ?

    * Cine ( și de ce ? ) stabilește ce contează ?

    * Și totuși…la ce ne folosește….? 

     După cum vă puteți imagina, într-o postare ( e adevărat consistentă ) pe blog, nu voi putea răspunde complet, sofisticat și exhaustiv ( dacă așa ceva se poate pe tema dată ) la întrebările mai sus formulate. Totuși câte ceva trebuie să spun răspicat și clar :

     * nu sunt un istoric. Nu am urmat cursuri universitare în domeniul istoriei, și mărturisesc că cel puțin deocamdată nu am de gând să o fac. Sunt însă un om curios, dornic mereu a înțelege omul, natura umană, modalitățile în care oamenii s-au organizat și continuă să o facă, în drumul lor vremelnic sub soare.

    * cele mai jos prezentate nu se doresc a fi o istorie completă a Oradiei. De fapt, datele și informațiile ce urmează, sunt culese de mine din diverse surse, pentru a-mi construi și susține o tehnică de prezentare a conferinței  cu titlul de mine ales : ” Oradea – acum 100 de ani. ”

       Se cuvine de altfel să afirm expres că, nu puține din textele mai jos prezentate, reproduc uneori cuvânt cu cuvânt, sau câteodată doar idei, din următoarele ( dar nu singurele ) surse bibliografice :

       – ” Istoria Orașului Oradea ” – avându-i ca autori pe : Liviu Borcea, Lucia Cornea, Fodor Jozsef, Gellert Gyula, Gheorghe Gorun, Constantin Ilieș, Nicolae Josan, Gheorghe Lițiu, Doru Marta, Gabriel Moisa, Tereza Mozes, Dumitru Noane, Peter.I Zoltan, Pafka Ernest – coordonatori : Liviu Borcea și Gheorghe Gorun. Ediția a III-a. Editura Arca 2007 ;

       – ” Istoria Transilvaniei ” – autori : Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan. Editura Școala Ardeleană – 2016

       – ” Istoria românilor pentru elevi ” – autor : Ioan Aurel Pop. Editura Litera – 2016.

       – ” România. Documentele Marii Uniri – 1918 ” – Coordonator proiect : Ioan Scurtu. Editura TipoMoldova – 2017.

       Îmi asum desigur, eventualele erori sau imprecizii datorate neatentei mele documentări, sau greșelilor în redactare.

       Nădăjduiesc totuși a fi de folos celor curioși a ști de unde vin și încotro pot merge…sau ajunge…

 

                                                         De unde vine cuvântul ” Oradea ”

 

        Nu știm sigur de unde vine cuvântul ” Oradea ”

unii zic că de la cuvântul maghiar ” Varad ” care înseamnă ” cetate ”. Prin adăugarea particulei ” d ” a devenit ” Varad ”, adică ” cetățuie ”. ( A.A.Rusu )

alții zic că ” Oradea ” nu este decât combinația cuvintelor turcești ” orada / oraya ” cu denumirea maghiară a localității ” Varad ”.

– știm că cea mai veche hartă în care orașele Transilvaniei au nume românești – consemnează numele de ” Varadia Mare ” și nu ” Oradea Mare ”.

 

                                                                                      Legenda

 

– Legenda spune că Regele Ladislau Cel Sfânt al Ungariei ( 1077 – 1095 ) aflat la vânătoare în această zonă ( între cele 3 Crișuri – Repede, Negru și Alb ) a avut o viziune din partea îngerilor, care i-au spus să ridice în acel loc o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. A numit ( spune legenda )  acel loc ” Varad ”. Mai apoi, același Rege Ladislau va întemeia aici o episcopie, pentru ca mulți ani mai târziu ( de fapt la un secol de la moartea sa ), el să fie înmormântat în mănăstirea ridicată din porunca lui la Oradea.

     Mai jos, reprezentare a momentului viziunii Regelui Ladislau Cel Sfânt al Ungariei.

      Reprezentare în an jubiliar 2017, privind formalizarea întemeierii mănăstirii și apoi a Episcopiei Catolice în Oradea.

      Mănăstirea și Cetatea Oradiei – reprezentare grafică veche.

        Cetatea Oradiei refăcută azi în mare parte, cu fonduri europene ( aproximativ 20.000.000 euro ).

 

                                                                                          1113

 

în 1113 avem prima atestare documentară a urbei ca în timp va deveni orașul Oradea. Documentul în sine este o Diplomă a Abației Benedectine din Zobor.

    Ordinul călugărilor benedictini a fost fondat în secolul al VI-lea în Italia de către Sf.Benedict din Nursia, abația mamă fiind cea de la Monte Cassino. În Austria, prima abație benedictină a fost înființată în secolul al VIII-lea la Salzburg, ordinul devenind o forță majoră abia în secolul al XI-lea. Dezvoltarea sa se leagă de cea a statului Austriac sub dominația Baberingilor. Abațiile construite de către benedictini sunt adevărate castele fortificate construite pe culmi inexpugnabile, la umbra și protecția acestora dezvoltându-se așezări rurale.

     Mai jos, o fotografie ce arată abația înființată în anul 529 de către Sfântul Benedict.

 

 

                                                                                      1241 – 1242

 

între 1241 și 1242 are loc ( și în această parte a lumii ) marea invazie mongolă ; care asediază, cucerește și arde Cetatea Oradiei. Cele întâmplate sunt consemnate înscris de călugărul italian Rogerius ( prezent atunci la Oradea ), cel care mai târziu va scrie opera ” Carmen Miserabile ” – ” Cântec de jale ”.

 

                                                                                     1368 – 1437

 

în acest interval de timp a trăit Sigismund de Luxemburg – ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.

   A fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria viitorul rege german Albert al II-lea. Neavând urmași de parte masculini, dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el.

       În timpul domniei sale, găsim prima atestare documentară a denumirii orașului : ” Orade ”.

      Mai jos, o pictură care îl reprezintă pe Regele Sigismund de Luxemburg.

 

                                                                                           1474

 

– în 7 februarie 1474, are loc în ceea ce azi este Oradea, o incursiune a trupelor otomane conduse de Ali Oglu, begul de Semendria ( profitând de absența din țară a lui Matei Corvin ). Așezarea ( orașul ) este distrus într-o măsură considerabilă, regele hotărând al repopula și al readuce cât mai repede la starea de bunăstare. Se acordă astfel consistente scutiri de plată pe o perioadă destul de lungă de timp.

     Foto : Otomanii atacă regiunea Kosovo în 1448

 

                                                                                           1526

 

– în 1526 are loc Bătălia de la Mohacs, în urma căreia trupele turcești au reușit să obțină o victorie zdrobitoare asupra armatei aparținând Regatului Maghiar. Atunci, pe câmpul de luptă a căzut însuși Regele Ludovic al II-lea.

     Foto : Pictură reprezentând scenă de luptă – Bătălia de la Mohacs 1526

    În 1526 – Regele proaspăt încoronat al Ungariei, Ferdinand de Habsburg, l-a numit pe Ladislau de Macedonia ca episcop al Oradiei. Acesta din urmă însă, nu și-a putut ocupa funcția deoarece orașul ( așezarea ) era sub controlul lui Ioan Zapolya ( concurentul lui Ferdinand ). Moartea lui Zapolya din 1540, a redeschis lupta pentru coroana Ungariei.

     Foto : Ioan Zapolya ( 1487 – 1540 )

                                                                                          1538

 

– se încheie Pacea de la Oradea, dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya ( mediată de episcopul Gheorghe Martinuzzi ) devenind astfel primul tratat internațional care prevedea separarea totală a Transilvaniei de Ungaria. Moartea lui Zapolya a redeschis lupta pentru coroana Ungariei, și în acest context, Imperiul Otoman condus de Soliman Magnificul, a ocupat orașul Buda și a întemeiat acolo un pașalâc.

    Foto : Episcopul Gheorghe Martinuzzi

                                                                                          1541

 

– în 1541voievodatul Transilvaniei s-a constituit ca Principat Independent ; comitatele vestice ( prin care și cel al Bihorului și al Oradiei ) putând opta fie pentru ralierea la Ungaria habsburgică a lui Ferdinand, fie să se alipească Transilvaniei. Bihorul și Oradea, au ales Principatul Transilvaniei.

 

 

                                                                                          1544

 

– în acel an, clasele privilegiate din Oradea aleg a-și declara atașamentul și fidelitatea față de Transilvania și hotărăsc a se lipi de aceasta ( și nu de habsburgi ).

 

                                                                                   1541 – 1765

 

– între 1541 și 1765Transilvania a fost recunoscută de Imperiul Otoman – ca Principat autonom. Se bucura de o consistentă autonomie, dar plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență ” mutus honorarium ” în valoare de 10.000 de ducați.

   Este necesar a se cunoaște faptul că, la acea vreme Imperiul Otoman se afla în plină expansiune teritorială, puterea sa întinzându-se pe 3 continente – Asia, Africa, Europa.

   Trebuie știut de asemenea, că în acea perioadă, în Principatul Transilvaniei nu era inclusă și Crișana ; și asta pentru că din 1661 și până în 1692, Oradea ( sau așezările ce în viitor vor sta la baza formării Oradiei ) avea statutul de vilaiet – adică ” Pașalak ” ( pașalîc ) – adică de unitate administrativ-teritorială echivalentă cu o provincie cu drept de administrare.

 

                                                                                          1683

 

în 1683, otomanii asediază Viena ; însă încercarea lor eșuează, și astfel procesul lor continuu de extindere se oprește. Se deschid astfel coordonatele lungilor conflicte austro-ruso-turce, care vor configura consistent istoria acestei părți a lumii.

     Foto : Otomanii asediază Viena – 1683

                                                                                         1685

 

– în 1685, trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei ( de această dată incluzând și Crișana ), iar în 1699 prin Tratatul de la Karlowitz, Imperiul Otoman cedează Austriei : Ungaria, Croația, Slavonia și Transilvania ( de data aceasta incluzând Crișana, dar fără Banatul Timișoarei – cedat Austriei abia în 1781 ).

 

                                                                                   1703 – 1711

 

– între 1703 și 1711 se desfășoară în Regatul Ungariei și în regiuni ale acestei părți a lumii – Mișcarea antihabsburgică condusă de Francisc Rakoczi al II-lea.

    După ieșirea Regatului Ungar între anii 1683 – 1699 de sub ocupația otomană, teritoriul maghiar a trecut în totalitate sub dominația Casei de Habsburg. Stăpânirea maghiară din Transilvania a fost înlocuită cu cea a Imperiului Habsburgic. În acești ani de război, nobilimea maghiară s-a resemnat, neîntrezărindu-se altă posibilitate de eliberare. În schimbul eliberării, ea a acceptat suzeranitatea Habsburgilor, acest lucru ducând și la pierderea dreptului de alegere liberă a regilor. După doi ani de la tratatul de la Karlowitz (1699), în 1701, s-a încercat obținerea independenței de către Mihai Apafi al II-lea, care însă a fost capturat și a fost obligat să cedeze scaunul princiar al Transilvaniei Împăratului Leopold I. Prin acest ultim act, s-a pierdut în totalitate controlul maghiar pe teritoriul Regatului Ungar (și a Principatului Transilvaniei, care fusese deja scos de sub administrația regatului prin Diploma Leopoldină din 1690).

      Încă din 1697, țăranii s-au răsculat împotriva Habsburgilor, la Tokaj revolta însă a fost înăbușită de Curtea Habsburgică, ajutată de nobilimea maghiară. Între timp, relația dintre nobilimea maghiară și curtea imperială s-a deteriorat din cauza introducerii Comisiei de Achiziții Noi ( Neoacquistica Comissio ), care administra teritoriile eliberate. Această comisie restituia nobilimii propriile moșii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de proprietate și plătea 10 % din valoarea proprietății către tezaurul imperial (răscumpărarea de arme).

      Pe plan internațional, datorită apropierii morții Împăratului Carol al II-lea al Spaniei, ultimul monarh spaniol din dinastia de Habsburg, se întrevedea un conflict franco-austriac. Francezii, pe baza principiului „inamicul inamicului meu este prietenul meu”, vrând să creeze dificultăți locale Habsburgilor austrieci, l-au contactat pe Rákóczi. Inițial, Rákóczi a ezitat, dar în toamna anului 1700 Ludovic al XIV-lea l-a trimis în solie pe contele Feriol care l-a asigurat pe Rákóczi că va fi susținut substanțial cu bani și arme. Rákoczi și contele Miklós Bercsényi au considerat că a venit momentul oportun să pornească războiul împotriva Habsburgilor.

    Foto : Francisc Rackozyi al II-lea

       În cele din urmă, datorită unui spion interceptat de Curtea de la Viena, mișcarea antihabsburgică eșuează, iar în 1711 se semnează Pacea de la Satu-Mare. Locuitorilor Oradiei le sunt recunoscute de autoritatea imperială vechile privilegii, și le este permis a folosi sigiliul și stema orașului ; totul pentru că orădenii au acordat sprijin armatei imperiale austriece.

     Mai jos, casa familiei Tisza ( construită se pare la începutul anilor 1700 ). Nu puțini membrii ai acestei familii au ocupat pe parcursul timpului înalte poziții în administrația maghiară ( de la comiți ai Comitatului Bihor, până la poziția de prim-miniștri ).

        Tot la începutul anilor 1700 ( mai precis 1734 ) s-a construit și Mănăstirea Capucinilor.

                                                                                      1780

 

– la 1 noiembrie 1780, în Oradea, debutează cursurile Academiei Regale înființate la Oradea ( situată pe locul actualului Liceu ” Mihai Eminescu ” ), în urma propunerii contelui Karoly Antal. Debutul acestei instituții de învățământ superior a fost – 1 an de filosofie. Din 1788 s-au adăugat studiile de drept.

 

                                                                                1791 – 1792

 

– în 1791 și apoi în 1792 – se redactează și se promovează ” Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae ( din latină, însemnând ” Petiția Valahilor din Transilvania ” ) este numele a două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania Împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.

    Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

    Episcopul Ignatie Darabant :

    Documentul a fost redactat de cei mai însemnați reprezentanți ai națiunii române din Transilvania ( în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma ) : Samuil Micu Klein, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc.

       Istoricul, filologul, traducătorul – Samuil Micu – Klein :

    Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanțelor laicilor și clericilor români:

    * „ca numirile odioase și pline de ocară : tolerați, admiși, nesocotiți între stări și alte de acest fel, care ca niște pete din afară, au fost întipărite fără drept și fără lege ( pe fruntea națiunii române ), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate și desființate ( cerându-se reintegrarea românilor ca națiune de drept în Transilvania )

    * „ națiunea română să fie repusă în folosința tuturor drepturilor civile și regnicolare“ ( restituirea drepturilor istorice vechi medievale )

    * „ clerul acestei națiuni credincios bisericii orientale să fie tratat în același fel ca și clerul națiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii “ ( egalitatea clerului )

    * „ la alegerea slujbașilor și deputaților în dietă … să se procedeze în chip just, în număr proporțional cu această națiune“ ( reprezentare proporțională în dietă și funcționărime )

    Textul Supplex-ului se referă transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului a Franței și include și unele motive istorice, precum și statistici despre români ( care formau aproximativ 55% din populația Transilvaniei ). Despre o cercetare mai recentă, argumentarea Supplex-ului se bazează pe ideile dreptului natural și pe tradiția juridică feudală maghiară.

    Petiția a fost respinsă, astfel încât statutul românilor a rămas neschimbat.

 

                                                                                      1691 – 1867

 

– între 1691 și 1867Transilvania este cunoscută în istorie ca Principat, aflat sub autoritatea și comanda Casei de Habsburg.

     Casa de Habsburg a fost una dintre cele mai influente și longevive dinastii europene. Denumirea îi vine de la locul de origine al Castelului Habsburg – din cantonul elvețian Aargau.

     Casa de Habsburg a deținut următoarele demnități :

* Împărați ai Sfântului Imperiu de Națiune Germană și Regi ai Germaniei ( 1438 – 1806 – când Imperiul și Regatul Germaniei au fost desființate de Napoleon Bonaparte )

* Împărați ai Imperiului Austriac ( 1804 – 1918 )

* Duci ( 1282 – 1453 ) și apoi Arhiduci ( 1453 – 1804 ) ai Țărilor Ereditar Austriece

* Regi ai Ungariei ( 1526 – 1918 )

* Regi ai Croației ( 1527 – 1918 )

* Regi ai Galiției și ai Lodomeriei ( 1772 – 1918 ) azi părți din vestul Ucrainei și sud-estul Poloniei

* Regi ai Spaniei ( 1516 – 1700 )

* Regi ai Portugaliei ( 1580 – 1640 )

* Regi ai Boemiei ( 1526 – 1618 ) și ( 1621 – 1918 )

* Marchizi ai Moraviei ( 1412 – 1918 )

* Principi ai Transilvaniei ( 1691 – 1765 ) și Mari Principi ai Transilvaniei ( 1765 – 1867 )

* Mari Duci ai Toscanei ( 1814 – 1859 )

* Mari Duci ai Cracoviei ( 1814 – 1918 )

* Duci ai Bucovinei ( 1773 – 1918 )

     Foto : Emblema Casei de Habsburg

 

                                                                                           1836

 

1836 – are loc un mare incendiu care distruge aproape toată zona centrală a Orașului Nou, actuala Piața Unirii.

      Este bine de știut că la acea vreme existau în fapt 4 orășele în jurul Cetății Oradiei :

      * Oradea – Olosig – situat pe malul drept al Crișului, sub dealurile cu vii. Orașul adăpostea reședința Episcopiei Catolice, Catedrala Catolică, Seminarul Teologic, șirul de locuințe al canonicilor, casa comitatului.

      * Oradea – Orașul Nou – situat pe malul stâng al Crișului, la vest de Piața Mică ( actuala Piața Unirii ), iar la sud era delimitat de pârâul Peța.

      * Oradea – Subcetate – situat pe malul stâng al Crișului, la sud de cetate. Concentra cel mai mare număr de evrei.

      * Oradea – Velența – situat în partea de sud-vest a actualului oraș ; avea ca linie centrală actuala Cale a Clujului.

      Populația însumată a celor 4 orașe era de aproximativ 16.849 persoane.

      Dinamica în timp a populației Oradiei, arată astfel :

      * 1814 – 4.700 locuitori

      * 1823 – 15.727 locuitori

      * 1850 – 18.904 locuitori

      * 1870 – 28.698 locuitori, dintre care 6.438 evrei

      * 1880 – 31.324 locuitori, dintre care 8.186 evrei

      * 1890 – 40.750 locuitori, dintre care 10.115 evrei

      * 1910 – 64.169 locuitori

      * 1914 – 69.949 locuitori

 

                                                                                            1848

 

– În anul 1848 Transilvania se afla sub stăpânirea Imperiului austriac ( Casa de Habsburg ). În contextul revoluţionar apărut în acel an în întreaga Europă, Ungaria aflată şi ea sub aceeaşi stăpânire habsburgică decide să îşi proclame independenţa. Ungurii din Ardeal, văzând atitudinea Ungariei, doresc să unească Transilvania la aceasta. Ei declară în Dietă că în Ardeal există o singură naţiune, cea maghiară, şi declară uniunea Ardealului cu Ungaria, fără să ţină cont de dorinţele şi protestele celorlalte naţiuni din Transilvania, românii şi saşii. Era normal ca în asemenea condiţii să se ajungă la război civil, formându-se două tabere opuse. De o parte se aflau ungurii din Ungaria şi Ardeal, care doreau formarea unei Ungarii mari, iar de cealaltă parte se aflau austriecii care îşi vedeau ameninţat imperiul şi saşii şi românii care îşi vedeau ameninţată fiinţa naţională.

     Luptele între cele două tabere încep în vara anului 1848 şi vor dura până în vara anului 1849, când armata şi insurgenţii unguri sunt înfrânţi de trupele austro-ruse care au beneficiat de un deosebit de important ajutor din partea românilor, mai ales a moţilor conduşi de Avram Iancu, din Munţii Apuseni.

     Recucerirea cetății Buda de către armatele revoluționare maghiare – 1848 :

      Avocatul Avram Iancu :

 

                                                                                       1849

 

1849 ( 4 noiembrie )Administrația habsburgică a numit în 4 noiembrie un primar al Oradiei, în persoana lui Bolonyi Menyhert, propus de baronul Karl Geringer ; și asta deși nu a existat, sau nu știm a exista un document, un act care să consfințească o unificare administrativă a ceea ca va fi mai apoi – orașul Oradea. Știm totuși că în 1860 ( cum necum ?? ) orășelele Subcetate și Velența se unesc din punct de vedere administrativ.

        – 1849 pentru oraș, a fost o perioadă grea, de dezorganizare, manifestată prin generalizarea jafurilor și a crimelor.

        – se introduce starea de asediu și se instituie un tribunal de urgență

        – după 1849, în Oradea se reînfiripă activitatea teatrală în limba maghiară, și asta prin strădaniile lui Kileny David. Se prezentau îndeosebi piese de teatru cu rezonanță național maghiară, și asta cu toată supravegherea organelor imperiale.

 

                                                                                        1850

 

1850Populație – Oradea = 18.904 locuitori ( în cele 4 orașe : Olosig, Orașul Nou, Subcetate, Velența )

           – Populație : în 1910 Oradea avea o populație de 64.169 locuitori

              În 1910 abia 36,7 % dintre locuitorii orașului erau născuți în el. ; restul populației era venită din alte părți, după cum urmează :

             * din comitatele de azi a Ungariei – 12.960 persoane

             * din Transilvania, Banat, Maramureș, Serbia, Bosnia, Croația – 6.911 persoane

             * din Bihor – 19.127 persoane

            – Populație : în 1914 Oradea avea un număr de 69.949 locuitori

              În 1914 din Oradea au emigrat : 79 de persoane în America ( 67 unguri și 12 români )

          – este anul de debut a perioadei de maximă înflorire urbanistică a Oradiei – și aceasta până în anul 1914

          – și la Academia de Drept din Oradea, limba germană devine limba obligatorie de predare ( și asta până în 1861 – când limba maghiară devine obligatorie ).

 

                                                                                           1851

 

1851 – în 25 iunie, primarul Bolony Menyhert numit în 1849 este înlocuit de Administrația habsburgică cu Csorba Janos ; probabil pentru că cel dintâi nu a reacționat așa cum trebuia la situația trupelor habsburgice cantonate în oraș.

          – în oraș existau 12 caporali și 12 jandarmi pentru supravegherea directă a ordinii publice

          – în oraș are loc o mare inundație care distruge 555 de case

 

                                                                                         1853

 

– în 1853, la Ischl ( o localitate de munte din Austria ), Împăratul Franz Joseph a scăpat cu viață dintr-un atentat realizat de fanaticul maghiar Libenyi.

      Și datorită unor asemenea acțiuni, la 8 iunie 1867, la Buda, la Biserica Matyas, Franz Joseph a fost încoronat și ca Rege Apostolic al Ungariei ( 1867 – 1916 ), după cum tot în această calitate a aprobat Legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară, prin crearea unui stat dualist : Austro-Ungaria.

 

                                                                                        1857

 

1857Oradea este vizitată de împăratul Franz Josef și de regina Elisabeta. Cu această ocazie împăratul se eschivează a accepta ca Oradea să fie un oraș liber regal. De fapt, Oradea nu a ajuns a fi niciodată a fi un oraș liber regal. Aceasta ar  fi presupus ca el ( orașul ) să fie scos de sub comanda și dependența stăpânului de pământ ( care atunci era Episcopia Romano-Catolică și Capitlul acesteia ). De fapt, orașul liber regal constituia o situație privilegiată acordată de rege unei comunități urbane, prin care aceasta dobândea imunitățile specifice unui nobil.

      Împăratul Franz Josef și Regina Elisabeta :

 

                                                                                      1858

 

– Reprezentanți  ai celor 7 mari puteri ale vremii ( Franța, Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Prusia, Germania ) se întrunesc la Paris într-o conferință care a luat în discuție dorința de unire a românilor exprimată prin adunări ad-hoc ( vezi alegerile și rezultatele din 1856 organizate în Moldova și Țara Românească ).

     Reprezentanții celor 7 puteri nu au ținut seama de rezultatele alegerilor din Țara Românească și Moldova, nu s-au pus total de acord în a permite românilor să se unească, însă au semnat totuși un acord, prin care s-au stabilit următoarele importante chestiuni :

      * formarea din cele două țări, a unei uniuni numite ” Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești ” – cu autonomie garantată ( asigurată ) în mod colectiv de cele 7 mari puteri

      * suzeranitatea turcă rămâne doar formală

      * Principatele urmau să aibă fiecare câte un domn ( român și nu străin ) ; o Adunare Legislativă ; un Guvern ; o capitală ; două instituții centrale – una cu rol de alcătuire a proiectelor de legi comune, și alta ca for judecătoresc suprem al ambelor țări

      * se desființau monopolurile și privilegiile feudale, și se prevedea îmbunătățirea situației țăranilor

      Este important de știut încă câteva aspecte :

      * Franța – o mare putere la acea vreme, susținea puternic cauza română ; și asta pentru că avea interese comerciale și politice la Dunărea de Jos

      * Foștii revoluționari români de la 1848 au studiat ( și s-au refugiat mai apoi ) nu puțini în Paris. Aceștia s-au organizat în adevărate grupuri de lobby românesc în marile capitale europene ale lumii. Ei știau că visul de unire a românilor nu se poate realiza fără acordul și susținerea marilor puteri ale vremii.

       Astfel a fost posibilă Mica Unire din 1859 ( vezi detalii mai jos ).

 

                                                                                            1859

 

– în 5 ianuarie 1859, adunarea electivă a moldovenilor a ales, la Iași pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei

– în 24 ianuarie 1859, după o procedură asemănătoare, dar completată cu o presiune fizică efectivă ( poporul a înconjurat sala de ședințe ), același Alexandru Ioan Cuza este ales ca domn al Țării Românești

 

                                                                                          1860

 

1860 – și în Oradea se introduce limba maghiară ca limbă oficială în locul celei germane.

         – între 1850 și 1860 ca să obții dreptul de a învăța și a profesa o meserie trebuia să știi limba germană : după 1860 trebui a să știi limba maghiară

         – 1860 este anul în care se construiește Gara Mare

         – 1860 – Orașele Subcetate și Velența se unesc din punct de vedere administrativ cu Oradea.

          – i-a sfârșit perioada germană din istoria Oradiei. Aceasta a durat între 1850 și 1860.

          – începând cu 1860, în Oradea, se instalează din ce în ce mai prezent atmosfera xenofobă maghiară cu privire la germani, evrei și români. Românii nu aveau acces la meserii, nu aveau acces la școli de grad înalt în limba națională, și ei locuiau la periferiile orașului practicând agricultura, mici îndeletniciri meșteșugărești, practicându-și viața spirituală și religioasă proprie.

            Presa vremii a contribuit la răspândirea și menținerea fricii maghiarilor față de pericolul ” daco-românismului ”. De exemplu, după răscoala de la Aleșd din 1904, când victimele fuseseră țărani români, se zvonise că 3.000 de români se apropie de Oradea pentru a o ataca. Militarii au ocupat principalele clădiri, s-au ridicat baricade în oraș.

           – după 1860, liberalizarea resimțită în administrație și politică, se reflectă și în teatru, unde apar piese cu accente patriotice maghiare, incluzând personalități istorice interzise până atunci de autoritățile imperiale.

            – în 1860, în Oradea, mortalitatea infantilă a înregistrat cifre îngrijorătoare – ea era de 46,6 % din numărul total al decedaților ( adică 568 de copii decedați până la vârsta de 5 ani ). Numărul acesta a scăzut la 462 copii decedați în 1899, dar a crescut iarăși la 488 în 1900.

 

                                                                                          1861

 

1861 – în 21 ianuarie au loc primele alegeri orășenești pentru ocuparea principalelor dregătorii plătite.

          – a fost ales ca primar Luckas Gyorgy

          – atunci a fost ales ceea ce va fi strămoșul viitoarelor consilii locale. S-a ales un corp reprezentativ de 112 persoane, cât și un corp al deputaților onorifici.

          – tot atunci se pare că au fost alungați funcționarii cezaro-crăiești

          – în luna mai s-a și trecut la numirea unor funcționari

          – tot în luna mai, orașul Oradea încheie un acord cu Episcopia Romano-Catolică și Capitlul acesteia prin care orașul preia de la acestea în schimbul sumei de 2.500 de florini pe an – dreptul de vamă al târgului, dreptul de încasare a taxei pe locul de vânzare. Cârciuma orașului este arendată lui Stern Jakab pentru suma de 3.650 florini pe an din care 2/3 revenea Capitlului și 1/3 orașului.

          – în 1861, la Sibiu i-a naștere Asociațiunea Transilvană pentru Literatură Română și Cultura poporului Român ” Astra ”, având ca scop – unirea tuturor românilor, indiferent de confesiune, pentru promovarea unei culturi autentice, naționale. Primul despărțământ al ” Astrei ” s-a constituit la Beiuș la 27 august 1898, aici având loc Adunarea Generală a Asociațiunii. Abia în 1900 ( datorită piedicilor repetate puse de autoritățile maghiare ) s-a constituit despărțământul ” Astrei ” și la Oradea.

 

                                                                                           1862

 

– se întrunește la București, primul guvern unic al României ( Moldova și Țara Românească )

– se întrunește la București, prima adunare unică a României (Moldova și Țara Românească )

      Alexandru Ioan Cuza și echipa sa se preocupă în mod special de : unificarea instituțională, de unificarea legislativă, de unificarea simbolurilor naționale, a cursului monetar, etc.

     Primul-ministru Mihail Kogălniceanu  impune secularizarea averilor mănăstirești, care înseamnă efectiv trecerea în proprietatea statului a aproximativ 1/3 din pământul agricol al țării. E adevărat că în unele cazuri s-au acordat despăgubiri.

      E adevărat că mai apoi, Cuza și parte a membrilor echipei sale ( mai ales în perioada autoritarismului său ) comite și câteva greșeli ( ce îi sporesc opoziția internă și slăbirea susținerii internaționale ) și astfel ajunge ca în 11 februarie 1866 să renunțe la tron și să părăsească țara spunând : ” Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine ! Să trăiască România. ” Cuza moare în 1873 în Germania. Trupul să odihnește azi în Biserica ” Trei ierarhi ”.

     Golul creat prin plecarea lui Cuza, a creat urgența ca cineva să arbitreze lupta dintre grupările interne românești, în condițiile în care, în unele cercuri europene se vorbea despre ideea de a reveni la starea de dinainte de 1859 ( adică, două provincii separate ). Soluția aleasă, principe străin – Carol I din Dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen ( ce va domni între 1866 și 1914 ).

 

                                                                                        1864

 

1864 – în ciuda preluării puterii locale de către maghiari, în Oradea continuau a fi prezenți trupe militare habsburgice, mai precis Regimentul 37 infanterie format din : 1 general cezaro-crăiesc, 4 ofițeri de stat major, 9 căpitani, 882 soldați și 219 cai.

          – în acel an poliția a prins pe străzile orașului un număr de 14 vagabonzi fără acte, pe care i-a trimis la armată, în contul numărului pe care orașul trebuia să îl dea anual.

 

                                                                                      1866

 

1866Emanuil Gojdu ( 1802 – 1870 ) orădeanul de origine macedoromână, se retrage din viața publică, dezamăgit de neputința de a-și realiza planurile în favoarea egalei îndreptățiri a românilor transilvăneni. El își lasă prin faimosul testament moștenirea ( 1/3 din ea ) – ” acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinși prin purtare bună și talent, născuți în Ungaria ( Transilvania era parte a Ungariei ), ai căror părinți nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creșterea și cultivarea copiilor lor. ” După unirea Transilvaniei cu România, cea mai mare parte a averii fundației sale a rămas în Ungaria. La 27 octombrie 1937 s-a încheiat un acord definitiv între guvernul român și cel maghiar în această chestiune.

         – începând cu 1866, în România ( de peste Carpați, a celor două provincii unite ) golul creat prin plecarea lui Cuza, a creat urgența ca cineva să arbitreze lupta dintre grupările interne românești, în condițiile în care, în unele cercuri europene se vorbea despre ideea de a reveni la starea de dinainte de 1859 ( adică, două provincii separate ). Soluția aleasă, principe străin – Carol I din Dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen ( ce va domni între 1866 și 1914 ).

 

                                                                                         1867

 

1867constituirea Monarhiei bicefale Austro-Ungaria, care niciodată nu s-a numit Imperiul Austro-Ungar ci Imperiul Austriac și Regatul Maghiar. Am avut de-a face cu un stat dualist alcătuit pe de o parte din Cisleithania ( adică state, regate, ducate, regiuni , etc. ) din administrarea austriacă – aflate dincolo de Râul Leitha ; iar pe de altă parte  din Transleithania ( adică state aparținând Regatului Ungariei – la care din 1867 a fost încorporat și Marele Principat al Transilvaniei ).

    Austro-Ungaria a fot întemeiată în urma unui compromis între burghezia maghiară și monarhia habsburgică, cu scopul de a menține vechiul Imperiu Austriac după înfrângerea suferită în Bătălia de la Kronningratz – în războiul din 1866 contra Prusiei.

   Din Austria făceau parte, teritoriile de azi ale : Austriei, Sloveniei, Cehiei, nordul actualei Italii ( Trentinul și Trieste ), sudul actualei Polonii cu orașul Cracovia, vestul Ucrainei cu orașele Lviv și Cernăuți, Istria și Dalmația aflate în partea de sud a litoralului croat.

   Din Ungaria făceau parte, teritoriile de azi ale : Ungariei, Slovaciei, teritoriile din vestul Ucrainei ( Regiunea Transcarpatia ), jumătatea de nord-vest a României cu Maramureșul, Crișana, Transilvania ( din 1867 ), Banatul, nordul actualei Serbii ( provincia Voivodina ), nordul Croației și Sloveniei.

    În Austro-Ungaria 2/3 din populația de pe teritoriul său era reprezentată de 12 naționalități : bosniaci, cehi, croați, evrei, polonezi, români, sârbi, slovaci, sloveni, țigani, ucrainieni. Și așa se explică de ce la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX aceste naționalități au șubrezit și ele ( prin mișcări iredentiste ) temelia acestei construcții vremelnice ( a durat 51 de ani ) și muribunde în cele din urmă – Imperiul Austriac și Regatul Maghiar.

   Structural, constituțional Austria și Ungaria aveau comun : același împărat, Ministerul Apărării, Ministerul Finanțelor și Ministerul de Politică Externă. Exista de asemenea un Consiliu Ministerial Comun și o delegație parlamentară comună.

   Pe de altă parte fiecare stat avea : un parlament propriu, un guvern propriu.

  Și așa se explică de ce urmărind deciziile și acțiunile fiecărei structuri se pot extrage elemente specifice principiilor și valorilor vremii și conducătorilor săi – vezi poziția față de naționalități ( maghiarizarea ), Oradea – niciodată un oraș liber regal, etc.

 

1867 – 15 mai – la nici trei luni după constituirea Monarhiei Bicefale austro-maghiare, la Oradea s-au desfășurat alegeri pentru reînnoirea organelor administrative.

         – primarul Lukacs Gyory își dă demisia cu întreaga echipă de conducere

         – după criteriul averii 1884 cetățeni aveau drept de vot ; comisiile de vot se deplasau acasă la alegători și chiar așa doar 910 cetățeni au votat.

          – se constituie astfel Corpul consilierilor ( un alt strămoș al Consiliului Local ) compus din 113 persoane. Consilierii aceștia l-au ales mai apoi pe primar ( tot pe Lukacs Gyorgy – rămas în funcție până în 1875 ), și tot ei au numit mai apoi cei mai importanți funcționari ai orașului.

           – la 15 aprilie 1867 apar primele încercări de organizare politică a românilor din Oradea. În sala mare de la ” Arborele Verde ” se întocmește un document prin care se cerea reprezentarea proporțională a românilor în Comitetul Comitatului Bihor.

                                                                                         1869

 

             În 1869 se formează în Oradea un comitet compus din 15 membri ( printre care era și Antoniu Palladi cu dorința de a elabora programul politic al unei viitoare formațiuni. Din păcate, ideea a rodit peste 2 ani ( iulie 1871 ) când s-a ales Comitetul Central al ” Reuniunii politice a românilor din Bihor ”. La alegerile din 1871, românii au obținut un număr de 85 de locuri în Comitetul Comitatului Bihor.

         – 1869 – se construiește Hala Comercială ( actuala Facultate de Medicină ) ca piață centralizată de desfacere a grânelor, ca suport de susținere a marii industrii și pentru a asigura pregătirea tineretului pentru domeniul comercial. Întemeietorii acesteia au fost Reismann Mor și Varadi Mor.

         – în 1869, i-au naștere două partide ale românilor. Unul în Banat și în părțile vestice, și altul în Transilvania propriu-zisă. Aceste două partide se unesc mai apoi în 1881 sub numele de Partidul Național Român.

 

                                                                                         1870

 

1870urmare a unei legi imperiale, Oradea primește rangul de municipiu ; rămânând însă un oraș fără titlul de oraș liber regal.

           – Populație : în 1870, Oradea avea 28.698 locuitori, din care 6.438 evrei

          – în 7 septembrie 1870 englezul Charles Warring și asociații săi predau administrației imperiale linia de cale-ferată Oradea – Cluj. Tot atunci ( 7.09.1870 ) din Gara Oradea a plecat primul tren de persoane către Gara Cluj.

           – Bine de știut este faptul că – numărul total al călătorilor care s-au urcat în tren în gara Oradea, în anul 1913 a fost de : 1.378.147 ( din care 1.342.422 în trenuri personale și 35.725 în trenuri accelerate ). Această cifră, raportată la numărul locuitorilor orașului, dă un număr de 2.012 călătorii la 100 de locuitori ; deci fiecare cetățean al orașului, indiferent de vârstă, în 1913, s-a urcat într-un tren în gara Oradea de circa 20 de ori. E spectaculos ! Oamenii au dorit și doresc să circule !

          – din 1870, iluminatul stradal a fost asigurat de iluminatul cu spirt aerian, care a înlocuit astfel iluminatul ce felinare la intersecțiile străzilor. Iluminatul electric a început în anul 1903, apoi, la începutul anului 1904, el a fost extins și asupra instituțiilor publice, a școlilor, a uzinei de apă, și a fabricii de gheață – acestora până în 1913, curentul electric le era asigurat gratuit. Atunci se hotărăște ca reclamele luminoase de pe fațadele clădirilor să fie astfel amplasate ca să nu strice aspectul estetic al orașului.

         – la 3 iulie 1870 se publică primul număr al ziarului ” Nagyvarad ” ( Oradea Mare ) – considerat cel mai vechi cotidian din Ardeal. Acest ziar a fost una din publicațiile cu viața cea mai lungă, apărând cu întreruperi până în anul 1943.

         – între 1860 și 1871trupe de teatru din România au dat spectacole și în Bihor depășind uneori piedicile administrative puse de autoritățile maghiare. Trupele românești preferau totuși reprezentațiile în Beiuș, și asta pentru că acolo exista un climat mai favorabil al administrației față de cultura românească.

      Mai jos, Biserica ” Sfântul Spirit ” din Olosig, acum lângă clădirea Spitalului Militar – 1870.

 

                                                                                           1872

 

1872 – are loc o nouă reformă administrativă, astfel că :

             * treburile orașului sunt conduse de un Consiliu Municipal – compus din 114 membri, la o populație ce număra 28.698 suflete ( adică 1 reprezentant la 251,7 locuitori ).

             * la acest Consiliu Municipal se adaugă și viriliștii – adică cei mai bogați cetățeni ai orașului ( cei care plăteau impozite între 600 și 6.000 de florini ) plus ( + ) 22 de funcționari publici cu drept de vot.

            * la sfârșit de secol XIX – între primii viriliști se afla familia Rimanoczy

            * la începutul secolului al XX-lea – cei mai bogați oameni ai urbei erau membrii familiei Moskovits, care avea nu mai puțin de 8 reprezentanți în Consiliul Municipal.

             * funcționarii erau aleși pentru o perioadă de 6 ani.

           – se instituie funcția de căpitan-șef de poliție și se publică pentru prima dată regulile privind circulația vehiculelor pe străzile orașului.

      Mai jos, o imagine care arată ceea ce era în 1872, pe locul în care azi este Restaurantul ” Butoiul de aur ”.

 

                                                                                           1873

 

1873 – în Oradea are loc o pustiitoare epidemie de holeră. S-a constituit o comisie de urgență, dedicată a asigura curățenia orașului și dezinsecția sa. Din păcate, toate rezidurile umane și animale erau deversate în criș și de aici contaminarea rapidă la localitățile din aval. În iulie 1873 s-au înregistrat 30.447 îmbolnăviri, dintre care 10.980 s-au soldat cu decese.

          Holera este o boală infecțioasă bacteriană foarte gravă, care afectează în mod deosebit intestinul subțire. Boala se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului, prin pierdere de electroliți (substanțe minerale). Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută ușor prin mortalitatea ridicată de 85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letalitate să scadă între 20 și 70 % la cazurile netratate.

            Mai jos, o imagine înfățișând îngrijirea bolnavilor de holeră din timpul epidemiei din 1893, din Bărăgan.

         – în 1873 a luat ființă în Oradea – Școala de Moașe, iar cursurile acesteia care durau 5 luni se țineau atât în limba maghiară, cât și în limba română.

 

                                                                                           1874

 

1874 – se construiește lângă Mănăstirea Paulinilor, Gimnaziul Premonstratens și Academia de Drept ( actualul liceu ” Mihai Eminescu ” )

          – în 1874, Academia de Drept din Oradea își dobândește echivalentul cu facultățile de drept. Cursurile aveau durata de 4 ani. Studenți aveau obligația participării la 20 de ore pe săptămână, iar studiile de aici erau echivalente cu studiile universitare numai după frecventarea a încă 2 ani, după care se putea obține certificatul de absolvire. În 1898, ziarul Nagyvarad consemnează că mai mult de o treime din studenții Academiei de Drept sunt români, iar numărul lor crește mereu.

 

                                                                                          1875

 

1875 – în fruntea Primărie din Oradea ajunge Sal Ferenc ( din 1875 și până în 1897 ) – acesta fiind un foarte bun gospodar și administrator al veniturilor orașului – mai ales în anul 1880, când prima mare criză locală a lăsat orașul fără bani în conturi ca să zic așa.

         – în martie 1875 i-a naștere și la Oradea Partidul Liberal ( desigur, maghiar ) – rezultat din fuziunea dintre Partidul de Centru Stânga și Partidul Petiției. Liderii incontestabili ai noii formațiuni ( reprezentantă a marii burghezii financiare și industriale, dar și a celei mijlocii ) – familia Tisza. O adevărată dinastie ( de tipul Brătienilor la noi ), familia Tisza era originară din Geszt ( acum în Ungaria ), iar Bihorul era pentru ea un adevărat fief politic.

          Bătrânul Tisza Kalman ( 1830 – 1902 ) a fost un adversar înverșunat al naționalităților. Dezideratul era : vor naționalitățile politică – să intre în partidele maghiarilor ; iar partidele lor să fie desființate.

         Tisza Kalman – tatăl :

          Fiul Tisza Istvan devine președintele PNL maghiar în locul tatălui, și asta până în 1904 când este numit prim-ministru.

         În 1906 – PNL maghiar se dizolvă.

         – în 7 noiembrie 1875, la Oradea i-a naștere Reuniunea de cântări ” Hilaria ” , la inițiativa unui grup de studenți de la Academia de Drept, în frunte cu Florian Duma. În 1877 guvernul maghiar își dă acordul formal pentru recunoașterea ei. În 1907, av. Aurel Lazăr devine președintele ” Hilariei ”. În perioada 1910 – 1914, ” Hilaria ” a dat concerte la manifestările ” Astrei ” din satele Bihorului interpretând cântece patriotice precum : ” Deșteptarea Bihorului ”, ” La șezătoare ”, ” Pui de lei ”. Între 1914 și 1918 – ” Hilaria ” își întrerupe activitatea. La 20 ianuarie 1919, la intrarea armatei române în Oradea, ” Hilaria ” l-a întâmpinat pe generalul Traian Moșoiu cu ” Imnul regal ” și cu ” Deșteaptă-te române. ”.

        – în iunie 1875 apare la Oradea, primul număr al ziarului ” Szabadsag ” ( Libertatea ) – un permanent rival al ziarului ” Nagyvarad ” ( Oradea Mare ). Din 1886, ” Szabadsag ” devine oficiosul Partidului Național ( maghiar ) din Oradea. La 10 octombrie 1901, ziarul ” Szabagsag ” este preluat de concurentul său ” Nagyvarad ”, și într-un asemenea context, aici își începe în 1906 cariera de jurnalist – Bela Kun.

      Aici un număr din 1935 :

 

                                                                                         1877

 

– 1877în seara zilei de 20 septembrie 1877, a avut loc o demonstrație de simpatie ( a populației maghiare din Oradea ) față de turcii care luptau împotriva rușilor în războiul din Balcani ; demonstrație care s-a încheiat cu un atac general asupra caselor românilor din Oradea, și care nu aveau o lumânare aprinsă în geam, ca semn al simpatiei față de turci. De fapt, românii din Oradea, visau, sperau la idealul unirii cu România. Au fost răniți din rândul românilor în acea seară.

              Atitudinea ostilă a maghiarilor trebuie de asemenea înțeleasă nu atât față de românii care luptau alături de ruși pe teritoriul Bulgariei ( vezi mai jos 1877 ), cât mai ales de faptul că rușii au înăbușit în sânge Revoluția Maghiară de la 1848.

 

– anul 1877 marchează începutul Războiului pentru Independență al Principatelor Unite ale românilor.

      Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite la Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. Pe 4 / 16 aprilie 1877, Principatele Unite și Imperiul Rus au semnat un tratat la București care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

       Inițial, înainte de 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență suferind pierderi grele și fiind învinși de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa în asediul Plevnei.

        În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12 / 24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.

       Bătălia de la Plevna :

        În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suverană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. Atât în timpul domniei lui Cuza cât și după abdicarea sa, s-a desfășurat o amplă activitate propagandistică de către românii aflați în diferite state europene, în încercarea de influențare a opiniei publice internaționale în favoarea intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani.

     Viața politică internațională din perioada de dinaintea izbucnirii războiului a cunoscut o readucere în primul plan al discuțiilor a așa-numitei „Chestiuni Orientale”. Puterile europene au fost obligate să se concentreze din nou asupra Imperiului Otoman și a situației națiunilor care încercau să-și câștige independența, având de optat între păstrarea integrității teritoriale a imperiului sau reîmpărțirea sferelor de influență în Balcani. În iulie 1875 a izbucnit răscoala din Herțegovina. În august același an ( 1875 )  s-au ridicat la luptă bosniecii. În aprilie 1876 s-au răsculat bulgarii, iar în iunie 1876, Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului Otoman. Marile puteri aveau interese diferite în regiune. La începtul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat.

     În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susținere din partea populației și cu un moral ridicat al armatei.

     După 1877, relațiile României cu Rusia se degradează consistent, și aceasta pentru că după război rușii au ocupat sudul Basarabiei ( cele 3 județe – Cahul, Ismail și Bolgrad ) importante pentru accesul la Dunăre.

      Tot după acest război ( ca și garanție a independenței sale ) România trebuia să acorde cetățenie și locuitorilor necreștini de pe teritoriul său, și trebuia să rezolve în favoarea bancherilor germani urmările unei afaceri feroviare sau de cale ferată ( Strousberg ) din care românii ieșeau în mare pierdere.

      De asemenea, tot după acest război, marile puteri au acceptat ( la propunerea Rusiei ), unirea Dobrogei cu România. Deși poate părea o generozitate rusească, de fapt, era vorba de interese. Rușii ne-au luat ce era al nostru ( sudul Basarabiei ) și ne-au dat ceea ce nu era al lor, căci Dobrogea era desprinsă din Imperiul Otoman. Mai mult, în Dobrogea românii nu erau o majoritate absolută, iar teritoriul era foarte amestecat, nici o etnie neavând majoritatea.

 

                                                                                          1878

 

1878 – se construiește Sinagoga de pe malul Crișului ; proiectant Rimanoczy Kalman senior

 

                                                                                          1880

 

1880 – pe modelul de mai sus ( cu favoruri pentru cei bogați ) în acel an ( 1880 ) Oradea avea 31.324 locuitori – un număr de 124 consilieri locali, din care 62 erau aleși iar 62 erau viriliști. Modelul s-a păstrat, și chiar în 1913 Consiliul Municipal se compunea din 62 de consilieri aleși, 62 plătitori de mari impozite și 25 de funcționari cu drept de vot.

         – în acel an ( 1880 ) Primăria Oradea intră în criză financiară și asta datorită faptul că veniturile din monopolurile ce îi reveneau prin arendarea de la Capitlu nu au fost încasate. De altfel, datoria publică ajunsese la 414.000 florini. De fapt, deși acordurile fuseseră semnate cu Episcopia Romano-Catolică și cu Capitlul acestea nu fuseseră puse în aplicare.

 

                                                                                           1881

 

– din 1881, România devine Regat – primul, Rege Carol I, adus pe tron încă din 1866

– în 1869, i-au naștere două partide ale românilor. Unul în Banat și în părțile vestice, și altul în Transilvania propriu-zisă. Aceste două partide se unesc mai apoi în 1881 sub numele de Partidul Național Român.

 

                                                                                          1882

 

1882 – în sfârșit de la teorie și hârtie la practică, Episcopia Romano-Catolică ( în schimbul a 250.000 de florini ) și Capitlul acesteia ( în schimbul a 405.000 florini ) au renunțat la monopolul asupra desfacerii băuturilor, la dreptul de târg, la vama podului, la dreptul de pescuit ( cu toate clădirile aferente ce au asigurat exercitarea acestor drepturi ), la berăria din Seleuș ( deși această așezare nu făcea parte din oraș ), la dreptul la dijmă a viilor aflate pe dealurile din Olosig – Primăria Oradea își revine din criza financiară. Astfel, în acea perioadă, cu venituri cât de cât asigurate :

     * se ridică sediul Școlii Arhierale – actualul sediu al Liceului ” Emanuil Gojdu ”

     * s-a construit abatorul

     * s-au construit 2 poduri metalice peste criș

     * s-au amenajat piețele unde se țineau târgurile

     * s-a construit uzina de apă

        – în 28 august 1882 este inaugurată prima linie de rețea feroviară internă ( în oraș – Oradea ) tracțiunea fiind pe aburi. Era racordată la linia ferată Oradea – Cluj – Gara Velența, Calea Clujului, Piața Bisericii din Velența, Piața Târgului, strada Sucevei și Parcul Rhedey. În 1900 se inaugurează cel de-al doilea tronson până în Piața Mare.

       – în 1882 ia naștere și în Oradea mișcarea sindicală. Delegațiile muncitorilor orădeni sunt prezente la diferite congrese și întâlniri organizate  pe profesii sau pe ramuri pe teritoriul Austro-Ungariei. De asemenea, și la Oradea a avut ecou și efecte, înființarea Internaționalei Socialiste a II-a. La 1 mai 1890 la Oradea se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii, solicitându-se ziua de muncă de opt ore și repaus duminical. Magazinele au fost închise și lucrul s-a întrerupt.

 

                                                                                         1883

 

– în 1883, România ( celor două Principate Unite ) încheie o alianță secretă defensivă ( de apărare ) – convenție secretă – cu Puterile Centrale ( Germania, Austro-Ungaria și Italia ) pentru a se proteja oarecum de planurile de expansiune evidente ale Rusiei către vestul Europei.

      Situația României era oricum sensibilă și grea. Pe de o parte era Transilvania, românii de aici și speranța unirii ; pe de altă parte era Basarabia și românii de acolo, aflați sub cizma rusească.

 

                                                                                         1884

 

1884 – Și la Oradea, ia naștere Partidul Pașoptist al Independenței ( creat urmare a unificării dintre Partidul Pașoptist și Partidul Independenței – ambele maghiare ) cu scopul de a promova și milita pentru realizarea obiectivelor Revoluției din 1848-1849.

            După 1907 – Partidul Pașoptist al Independenței devine principalul partid de opoziție local – față de Partidul Național Liberal ( vezi anul 1875  – rămas partid de guvernare local până în 1917 ).

 

                                                                                        1886

 

1886Primăria Oradea avea 189 de angajați. În 1894 avea 223 angajați, pentru ca în 1904 numărul lor să ajungă la 404 angajați.

 

 

                                                                                       1887

 

1887 – la 28 februarie 1887 a fost inaugurată prima linie telefonică din Oradea, urmare a investiției lui Roth M, sub condiția ca după 20 de ani de exploatare să o predea gratuit statului.

 

                                                                                         1888

 

          – în 4 aprilie 1888 a fost angajată prim telefonistă, iar din 1899 s-a introdus și serviciul de noapte

          – număr abonați : 1888 – 68 ; 1898 – 292 ; 1899 – 300 – Oradea pe locul 6 între orașele Imperiului Austro-Ungar după : Arad, Timișoara, Zagreb, Bratislava, Szeged.

          – telefoane publice : 1899 – 6 telefoane publice ; 1914 – 16 telefoane publice

          – 1908 – a început și apoi s-a generalizat rețeaua de cabluri telefonice subpământene.

           – 1888 – ( Învățământul profesional la Oradea ) i-a naștere la Oradea, ” Asociația de protejare a școlii medii comerciale din Oradea Mare ”. Din 1895 ea se va numi Școala comercială superioară ( este strămoșul învățământului profesional din Oradea ). Școala va fi finanțată de Hala Comercială, de Comitatul Bihor, de Camera de Comerț și Industrie a orașului Oradea și de Primăria Oradea.

 

                                                                                          1890

 

1890Populație : în 1890, Oradea avea 40.750 locuitori, dintre care 10.115 evrei

        – la 1 aprilie 1890, Rimler Karoly ( viitorul primar ) a fost numit în fruntea poliției orașului.

         – a demarat acțiunea de pietruire a ambelor maluri ale Crișului Repede, între cele două poduri principale.

         – La 1 mai 1890 la Oradea se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii, solicitându-se ziua de muncă de opt ore și repaus duminical. Magazinele au fost închise și lucrul a fost oprit.

         – în 1860, în Oradea, mortalitatea infantilă a înregistrat cifre îngrijorătoare – ea era de 46,6 % din numărul total al decedaților ( adică 568 de copii decedați până la vârsta de 5 ani ). Numărul acesta a scăzut la 462 copii decedați în 1899, dar a crescut iarăși la 488 în 1900.

– în 1890, ia ființă ” Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor ” având ca și scop sprijinirea luptei pentru unitatea politică a tuturor românilor, printr-o activitate culturală și politică. Sediul Ligii a fost în București, dar este foarte important a se cunoaște faptul că avea birouri și în importante centre universitare din Europa : Paris, Berlin, Bruxelles, Londra, etc.

 

                                                                                           1892

 

1892 – s-au construit primele trotuare pe actuala stradă Avram Iancu

         – se construiește aripa dinspre criș a actualului ( degradat  ) Hotel ” Crișul Repede ”, ce avea la parter ” Băile Publice ”

         – exista în acea vreme ( 1892 ) și până târziu ( 1918 ) în Oradea o atitudine generală ostilă față de orice manifestare care ar fi putut viza afirmarea unei identități, alta decât cea maghiară. Promotoarea acestei atitudini era o categorie socială numită ” gentry ” – ai cărei reprezentanți proveneau din rândurile nobilimii mici și mijlocii, care sărăcite fiind ținea cu îndârjire să-și păstreze locul în ierarhia socială. Cei mai mulți dintre ei erau refugiați în serviciile publice, sprijinind și afișând un naționalism vehement. Nu este de neglijat faptul că, numărul lor era destul de mare, ei fiind cei care dădeau tonul în viața publică a orașului.

         – în 1892, în Oradea are loc o gravă epidemia cu difterie ( difteria ). Difteria a fost mortală în 49 % din cazuri, iar în anul 1894, a fost mortală în 43 % din cazuri. După introducerea vaccinului ( în 1895 ) cifra mortalității a scăzut la 28 %, iar în 1899 la 26,9 %.

          Difteria este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de ” Corynebacterium diphteriae ”, care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.

         – în 1892 se formulează și se înaintează împăratului de la Viena ( și altor cancelarii europene – fapt care a deranjat teribil  ) ” Memorandumul românilor din Transilvania și Ungaria ” – document programatic important prin care românii din Transilvania și Ungaria condamnă regimul de asuprire identitară și solicită recunoașterea drepturilor lor firești. Împăratul nu a primit a cest document, l-a trimis guvernului ungar de la Budapesta, care desigur l-a respins. Autorii români ai documentului ( Ioan Rațiu, George Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu și alții, ) au fost arestați și condamnați printr-un proces desfășurat la Cluj ( în 1894 ) la ani grei de închisoare. Cei arestați au fost eliberați după un an de detenție, urmare a intervențiilor exprese a Regelui Carol I al României.

 

                                                                                        1893

 

1893Studentul român de la Academia de Drept – Lucian Bolcaș este exmatriculat din toate universitățile Ungariei, urmare a unui toast rostit de acesta la o  serată, toast publicat în ziarul ” Tribuna – din Arad ”. Situația a fost încadrată în categoria celor subversive românești.

          – în 1893 s-a constituit la Budapesta, apoi cu filiale în toate reședințele de Comitat – Asociația Centrală de Maghiarizare a Numelor. S-a publicat o broșură cu instrucțiuni și proceduri complete. După 1896, mulți își maghiarizează numele ( în special evrei ). Procesul a fost intens în special până la începutul Primului Război Mondial. Numai în a doua jumătate a anului 1897 și-au schimbat numele 1.075 de persoane ( capi de familie ), dintre care cei mai mulți au fost : meseriași, comercianți, preoți, cadre didactice.

 

                                                                                         1894

 

1894  – Primăria Oradea avea 223 angajați. Tot atunci ( în 1894 ) s-a reglementat și modul de pensionare pentru funcționarii Primăriei Oradea.

            * după 10 ani de activitate în Primărie, dreptul de pensie se ridica la 40 % din salariul avut.

           * la fiecare 2 ani lucrați în Primăria Oradea, la pensie se adăuga câte 2 % din cuantumul ei.

           * pensie întreagă primeau numai funcționarii care au împlinit 40 de ani de serviciu în Primărie

            – în oraș s-au înregistrat 33 de incendii, în care au ars 16 case în întregime, 16 case parțial și 10 gospodării anexe.

            – se construiește Palatul Poștelor ( pe Roman Ciorogariu ) – prima etapă

           Palatul Poștelor – etapa a doua :

            – se forează 3 puțuri pentru apă potabilă în oraș la 4 km în amonte, și se construiește o stație de pompare legată la un rezervor de 2.200 metri cubi.

         – în martie 1894, i-a naștere Asociația ” Carpați ” a comitatului Bihor, fiindcă ” și prin Oradea ( spuneau inițiatorii acesteia ) dorim să introducem puternicele sentimente maghiare…în această parte de țară în care luptăm încă cu pretențiile nejustificate și cu terorismul naționalităților ”.

        Mai jos, clădirea ce adăpostea Biroul de Arhitectură al familiei Rimanoczy – 1894.

 

                                                                                         1895

 

1895 – la 1 ianuarie 1895 a fost dată în folosință uzina de apă a orașului, construită pe un teren donat de Rimanoczy Kalman, și filtra apa improprie consumului din Crișul Repede. În 1900 uzina de apă a fost preluată de oraș și trecută în administrarea acestuia.

         – s-a decis acoperirea cu asfalt a trei străzi principale

         – se termină construcția Școlii Reale de Stat ( actualul Liceu ” Emanuil Gojdu ”  )

 

                                                                                          1896

 

1896 – și până în 1912, Consiliul Municipal pentru a obține bani din chirii, construiește 3 cazărmi : Cazarma de cavaleri Franz Josef ; cazarma de cavalerie Arhiducele Wilhelm ; Cazarma Husarilor Honvezi.

         – După 1896, mulți își maghiarizează numele ( în special evrei ). Procesul a fost intens în special până la începutul Primului Război Mondial

 

                                                                                           1897

 

1897 – în 28 iunie 1897 s-a efectuat prima cursă pentru transportul de persoane între Oradea și Băile Felix, pe baza unui contract semnat între Primăria Oradea și Direcția Generală a Căilor Ferate. Linia a funcționat chiar și în timpul Primului Război Mondial, mai ales în lunile de vară.

          – în 1897 Av. Aurel Lazăr ( 1872 – 1930 ) își deschide la Oradea, biroul său de avocatură și tot de atunci se dedică cu trup și suflet mișcării naționale românești. Tot în 1897 este ales deputat sinodal la Arad. În 1905 este ales în Comitetul Executiv al Partidului Național Român, desfășurând o amplă activitate în campaniile din 1905 și 1910. Din 1907 a fost președinte al Reuniunii de cântări ” Hilaria ”, lansându-se astfel și în activitatea culturală, pe care a îmbinat-o permanent cu cea politică. De altfel, sub acoperirea ” Hilariei ”, s-au desfășurat nu puține activități politice în vremea supravegherii și prigoanei maghiare. În 1914, av.Aurel Lazăr își face cunoscută concepția sa despre revendicările românilor, opinia fiind expusă în lucrarea ” Chestiunea de naționalitate ”.

         – Numai în a doua jumătate a anului 1897 și-au schimbat numele 1.075 de persoane ( capi de familie ), dintre care cei mai mulți au fost : meseriași, comercianți, preoți, cadre didactice.

 

                                                                                           1898

 

1898 – În 1898, ziarul Nagyvarad consemnează că mai mult de o treime din studenții Academiei de Drept sunt români, iar numărul lor crește mereu.

1898 – este gata Palatul Justiției din Parcul Traian, ridicat pe locul fostului Palat ” Frimont ”

      Mai  jos, o fotografie care arată aspectul de atunci ( 1898 ) a ceea ce azi este Piața Ferdinand.

       Și tot de atunci ( 1898 ) ceea ce azi este Piața Unirii.

 

                                                                                           1899

 

1899veniturile Primăriei Oradea veneau din : chiriile localurilor și a caselor proprii, precum și din vămi.

         * vama la intrarea în oraș : dinspre Cluj ( Velența ), dinspre Episcopia Bihor ( Olosig ), dinspre Arad ( Orașul Nou ), dinspre Beiuș ( Subcetate ).

         * vama de pietruire – se percepea de la cei care intrau cu anumite mărfuri ( precum : lemn, cărbune, cărămidă, etc ) în anumite cartiere ale orașului.

        * vama târgului – adică taxa pe locul de piață

        * vama podului – trecerea podului cu anumite mărfuri ( vezi mai sus )

        * taxa asupra plutelor – o activitate arendată lui Berger Izidor care plătea orașului 1.076 fiorini pe an. Plutăritul intră în declin începând cu anul 1855, când apele crișului scad tot mai mult datorită defrișărilor din zona de munte.

         – Consiliul Municipal hotărăște ca în Piața Mică, în Piața Teatrului și în Piața Bemer să nu se ridice decât clădiri cu cel puțin un etaj.

         – în 1899 se înființează Cimitirul ” Rulikowsky ” pe terenul fostului cimitir ” Grădina Verde ”, purtând numele revoluționarului polonez Kazimir Rulikowsky, ucis de rușii care au înfrânt revoluția din 1848 – 1849.

          – în 1860, în Oradea, mortalitatea infantilă a înregistrat cifre îngrijorătoare – ea era de 46,6 % din numărul total al decedaților ( adică 568 de copii decedați până la vârsta de 5 ani ). Numărul acesta a scăzut la 462 copii decedați în 1899, dar a crescut iarăși la 488 în 1900.

      Mai jos, o fotografie din 1899 care surprinde arhitectura de la acea vreme la intrarea pe actuala stradă Republicii – pietonală, dinspre Piața Ferdinand. 

     și o altă fotografie ce prezintă podul din centru de la acea vreme ( 1899 ).

 

                                                                                         1900

 

1900Primăria a contractat un împrumut de 2.600.000 coroane din care :

             * s-a ridicat noul teatru și complexul ” Bazar ” din apropierea acestuia

             * s-au construit 10 grădinițe

         – în acest an, Oradea este pe locul 2 ca și capital mobilizat și rulat în activități bancare și de credit : după Arad, dar înaintea Timișoarei, Clujului, Satu-Mare sau Târgu-Mureș.

         – cifrele infracțiunilor din oraș erau îngrijorătoare, poliție trebuind să rezolve circa 150.000 de cazuri, dintre care 1.445 penale. Raportat la efective și la populație, unui polițist îi reveneau în grijă 3.200 de locuitori.

         – în oraș erau 2.361 case cu acoperiș de șindrilă, paie sau trestie ( risc mare de incendii ) și 298 case din lemn.  În 1910, numărul caselor acoperite cu șindrilă, paie, sau trestie a scăzut la 2.026, iar al caselor din lemn la 88.

         – se construiește Palatul Finanțelor Publice ( actuala Policlinică degradată ) de la capăt Republicii ; arhitect Rimanoczy Kalman junior

 

        – în vara lui 1900 se înregistrează greva muncitorilor zidari și dulgheri

        – Abia în 1900 ( datorită piedicilor repetate puse de autoritățile maghiare ) s-a constituit despărțământul ” Astrei ” și la Oradea. ( vezi anul 1861 )

         – în 1860, în Oradea, mortalitatea infantilă a înregistrat cifre îngrijorătoare – ea era de 46,6 % din numărul total al decedaților ( adică 568 de copii decedați până la vârsta de 5 ani ). Numărul acesta a scăzut la 462 copii decedați în 1899, dar a crescut iarăși la 488 în 1900.

        – în 1900, în Oradea activau : 48 de medici, 1 chirurg, 74 de moașe.

        – în anul 1900 ( până în octombrie ), la Oradea nu s-a jucat teatru, și asta pentru că atunci s-a finalizat construcția noului edificiu ( Teatrul actual ). Lucrările au început în 10 iulie 1899, iar în 15 octombrie 1900 a avut loc recepția ei. Un aport important în acest proiect l-a avut harnicul și priceputul primar Bulyovsky Jozsef.

        – conform datelor oficiale ( nu de puține ori ajustate ), în anul 1900 trăiau în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș aproape 3 milioane de români, adică între o jumătate și 2/3 din populația acestei provincii.

        Mai jos, o fotografie din anul 1900 care surprinde acțiunea de demolare a vechilor construcții, pentru realizarea construcției clădirii actualului Teatru.

       Tot atunci, în 1900, când nivelul Crișului Repede permitea, acesta se trecea cu căruța sau trăsura prin dreptul actualului Colegiu ” Emanoil Gojdu ”. Cei care doreau să treacă crișul pe pod, trebuiau să plătească o taxă.

      Plutașii încă transportau bușteni pe criș.

 

                                                                                          1901

 

1901 – În 1901, în Oradea funcționau 4 băi publice, dintre care cea mai mare era a familiei Rimanoczy Kalman ( ea având și hotel și restaurant ), fiind mai apoi donată prin testament Primăriei Oradea.

     Mai jos, clădirea ce adăpostea la acea vreme ( 1901 ) – baia de aburi a familiei Rimanoczy.

 

                                                                                          1902

 

1902Primăria Oradea contractează alte două împrumuturi folosite pentru importantele investiții realizate până la sfârșitul anului 1904. Atât de importante și apăsătoare sunt aceste credite încât ministrul de interne de la curtea imperială atrage atenția fruntașilor urbei să se preocupe mai degrabă de cum își vor plăti datoriile și să nu mai viseze la alți bani peste investiții. Se realizează din acești bani :

          * realizarea apeductului orășenesc

          * poduri metalice

          * cazarma cavaleriei

          * spitalul de contagioși

          * plantații de vie

          * amenajarea malurilor Crișului Repede

          * parcurile de malul râului

          * teatrul, depozitul de decoruri

          * renovarea restaurantului ” Arborele Verde

        – se extinde Hotelul ” Crișul Repede ” ce ceea ce azi este Restaurantul ” Oradea ”.

        – se construiește Palatul ” Emke ” ( actualul Hotel ” Astoria ” )

        – în 1902 a avut loc timp de o săptămână greva lucrătorilor din construcții care ridicau edificiul noii Primării.

     Centrul fără clădirea Primăriei la 1899.

       Apoi, centrul cu clădirea Primăriei.

        Mai jos, o fotografie din acea vreme ( 1902 ) care înfățișează Mănăstirea Ursulinelor și Biserica ” Sfânta Ana ” – acum pe strada Republicii – pietonală.

 

                                                                                        1903

 

 

1903 – au loc încăierări publice ( grupuri de până la 500 persoane ), în cadrul cărora însăși poliția este atacată, iar atunci pentru prima dată se folosesc jeturi de apă pentru împrăștierea demonstranților. Cauza o reprezintă apariția pe scena politică maghiară a orientărilor politice radicale de factură social-democrată și anarhistă.

         – Iluminatul electric a început în anul 1903, apoi, la începutul anului 1904, el a fost extins și asupra instituțiilor publice, a școlilor, a uzinei de apă, și a fabricii de gheață – acestora până în 1913, curentul electric le era asigurat gratuit. Atunci se hotărăște ca reclamele luminoase de pe fațadele clădirilor să fie astfel amplasate ca să nu strice aspectul estetic al orașului.

        – 1903 încep lucrările la Palatul Episcopal Greco-Catolic ( cel care a ars în 2018 ) ; lucrările se termină în 1905

        – se termină lucrările la actualul sediu al Primăriei Oradea ; lucrări începute prin demolare în anul 1901. Proiectant Rimanoczy Kalman junior.

        – gata Casa ”Fuchsl ”. Proiectanți : Komor și Jacab

        – gata Casa ” Adorjan ” construită în 1903 și 1904

        – în 1903 s-a construit Spitalul pentru bolnavi mintali ( actualul Spital de Psihiatrie )

        – în 1903, și în Oradea se fac simțite apariția ideilor de stânga în viața socială. Astfel, în noiembrie, pe scena teatrului se joacă piesa ” Azilul de noapte ”, avându-l ca autor pe Maxim Gorki.

         – în noaptea de 11 spre 12 iunie 1903, în Serbia are loc o schimbare de dinastie printr-o lovitură de stat. Un grup de ofițeri îl asasinează pe Regele Alexandru Obrenovici ( favorabil Dublei Monarhii Austro-Ungare ) și îi oferă puterea lui Petru I Karageorgevici ( fost ofițer în armata franceză în timpul războiului cu Prusia din anul 1870 ). Lovitura de stat aruncă Serbia în tabăra Antantei ( Marea Britanie, Franța, Rusia ). Urmează apoi participarea Serbiei în cele două războaie balcanice, și extinderea frontierelor ei până în Macedonia. Din acel moment, Serbia se constituie într-o amenințare serioasă pentru interesele Austro-Ungariei în Balcani ( ideea unui război preventiv împotriva Serbiei, fiind des vehiculată la curtea vieneză ).De fapt, ofensiva Serbiei se constituie într-un avertisment serios față de actul anexării Bosniei și Herțegovinei de către Austro-Ungaria în anul 1906 ; și odată în plus, după ce Viena a închis piața austro-ungară pentru porcinele sârbești.

 

                                                                                        1904

 

1904Primăria Oradea avea 404 angajați.

          – este anul în care, după cum scria ziarul Nagyvarad, s-a construit ( s-a finalizat ) cel mai mult în Oradea

          – se construiește Hotelul ” Pannonia ” – actualul Hotel ” Transilvania ”

          – se construiește Palatul ” Stern ”

          – în aprilie 1904 are loc înăbușirea răscoalei țărănești de la Aleșd, urmare a căreia în Oradea muncitorii orașului declară o grevă de 24 de ore, acțiune la care au participat peste 8.000 de persoane.

           – în 15 octombrie 1904 intră în funcțiune serviciul de salvare a orașului ( un fel de strămoș al SMURD-ului ) care asigura intervenția conjugată a pompierilor, a poliției, a personalului medical, în cazul unor evenimente deosebite. În oraș erau organizate 6 stații de salvare.

 

                                                                                       1905

 

1905 – este un an electoral ( alegeri parlamentare în Regatul Ungariei ). Se iau măsuri restrictive mai ales față de întrunirile românilor ; un zel deosebit în acest sens l-a arătat căpitanul-șef Gero Armin – aflat în fruntea poliției orădene până în anul 1918.

          – În 1905 av. Aurel Lazăr este ales în Comitetul Executiv al Partidului Național Român, desfășurând o amplă activitate în campaniile din 1905 și 1910. Din 1907 a fost președinte al Reuniunii de cântări ” Hilaria ”, lansându-se astfel și în activitatea culturală, pe care a îmbinat-o permanent cu cea politică. De altfel, sub acoperirea ” Hilariei ”, s-au desfășurat nu puține activități politice în vremea supravegherii și prigoanei maghiare.

          – în 18 martie 1905, studenții români au organizat o demonstrație împotriva piesei de teatru ” Clopote amuțite ” scrisă de Rakosi Victor și jucată pe scena teatrului orădean, în care românii erau puși într-o lumină total nefavorabilă. Administrația orașului, îngrijorată de proporțiile acțiunii de protest, l-a invitat pe autorul ei ( care era și membru în Parlament ), la unul din spectacole. Ce această ocazie, el a făcut modificări în text, pentru a mai atenua din tenta dură a piesei.

             – după 1905 ( când românii au participat pentru prima dată la alegerile parlamentare ) – ciocnirile între intelectualitatea română și cea maghiară ( între radicalii mișcărilor naționaliste respective ), s-au mutat tot mai mult din stradă – în planul discuțiilor deschise în presă, parlament, conferințe. Totuși, deceniul ce a premers izbucnirii Primului Război Mondial, a dus la tensionarea relațiilor interetnice.

        Mai jos, ceea ce era la vremea respectivă ( 1905 ) – Cazarma Regală de Infanterie din Oradea, azi Muzeul Militar.

 

                                                                                        1906

 

1906 – în 24 aprilie 1906 au fost date în folosință primele 3 linii de tramvai din Oradea, și din iunie a aceluiași an au fost emise primele abonamente. Liniile porneau dinspre Gara Mare și din Piața Mică.

          – în iunie 1906, în Oradea, într-o gheretă improvizată în Piața Mare au loc primele proiecții de fotografii statice ( strămoșul cinematografului )

          – în iulie 1906, în Oradea se prezintă primele fotografii colorate ( strămoșul cinematografului ). Bioscopul adus de la Paris, putea rula ” filme ” de 600 metri.

         – în 1906 se realizează prima rețea de canalizare cu tuburi de canalizare  pe traseul – Str. Republicii – P-ța Republicii – strada Ady Endre

         – în 1906 PNL ( maghiar ) Oradea se dizolvă ( vezi anul 1875 )

         – în 1906, un tânăr avocat Demetrie Lascu înaintează către primarul de atunci al Oradiei o scrisoare prin care reclamă atitudinea constant negativă a autorităților orașului față de români.

        – la 6 decembrie 1906 ia naștere în OradeaAsociația pentru protecția bolnavilor de plămâni, și asta pentru că tuberculoza ( TBC ) și alte boli de plămâni făceau ravagii în populația orașului. Astfel : în 1893 au murit de TBC 118 persoane ; în 1894 – 163 persoane ; în 1895 – 132 persoane ; în 1896 – 157 persoane ; 1899 – 130 persoane.

         – În 16 noiembrie 1906 se deschide Spitalul de Copii ( urmare a unor inițiative și donații realizate încă din anul 1875 – dr.Mayer Antal, d-nul Sztaroveszky ). Primul director a fost vestitul medic pediatru dr.Schiff Erno. Prin grija acestuia din urmă spitalul a procurat primul aparat Rontgen din oraș.

 

                                                                                         1907

 

1907 – au loc alegeri pentru Adunarea Generală a Comitatului ( Bihor ), iar rezultatele arată astfel : Partidul Național Liberal 55 de locuri ; Partidul Pașoptist al Independenței 44 de locuri ; 4 români – în condiții de intimidare și presiuni.

          – din 1907 av. Aurel Lazăr a fost ales președinte al Reuniunii de cântări ” Hilaria ”, lansându-se astfel și în activitatea culturală, pe care a îmbinat-o permanent cu cea politică. De altfel, sub acoperirea ” Hilariei ”, s-au desfășurat nu puține activități politice în vremea supravegherii și prigoanei maghiare

          – în 1907 apare așa numita Legea ” Appony ”, după numele Ministrului Învățământului din Ungaria ( Austro-Ungaria ), prin care se instituia controlul asupra școlilor confesionale în asemenea măsură încât ele aproape că deveneau școli de stat. Până la această lege școlile confesionale reușiseră să-și mențină o autonomie ( deosebit de benefică pentru naționalități ) – acum însă, programa școlară trebuia să cuprindă detaliat ce și cum se va preda, iar predarea trebuia să se facă aproape exclusiv în limba maghiară.

          Legea Appony spunea : ” Orice școală și oricare învățător, indiferent de caracterul școlii și de faptul că beneficiază sau nu de ajutor de stat, este dator să dezvolte și să fortifice în sufletul copiilor spiritul atașamentului față de patria ungară și conștiința apartenenței la națiunea maghiară. ”

           Această lege a stârnit protestul vehement al românilor din Oradea, care, dându-și, în mare parte copiii la școlile de pe lângă biserica ortodoxă sau greco-catolică, urmăreau educația și formarea lor în spirit național.

          – în 1907 avem în Oradea o gravă epidemie de tifos exantematic care a omorât 180 de persoane. Mai avem o epidemie în 1909, care a îmbolnăvit 300 de oameni. Cazurile s-au rărit totuși, datorită realizării în 1895 a apeductului orașului, și a extinderii canalizării și spre zonele mărginașe ale acestuia.

            Tifosul exantematic – numit și tifosul epidemic, tifosul istoric, tifosul lumii vechi, tifosul european, tifosul clasic, tifosul de păduchi, tifosul peteșial, febra peteșială, tifosul de foamete, tifosul de război, tifosul de lagăr, este o boală infecțioasă acută contagioasă și epidemică, determinată de Rickettsia prowazekii (după numele medicilor american Ricketts și ceh von Prowazek, victime ale tifosului exantematic), transmisă de la om la om prin intermediul păduchelui. După o incubație de 5-20 zile, boala se manifestă clinic printr-o evoluție ciclică de circa 2 săptămâni, cu febră mare, erupție maculopeteșială difuză a trunchiului și al membrelor cu aspect de “cer înstelat”, stare tifică, multiple tulburări circulatorii și nervoase. Profilaxia se face prin izolarea bolnavilor, deparazitare și vaccinare. Epidemiile apar în caz de persistență a pediculozei întreținută de lipsa de igienă, neschimbarea rufăriei, frig. Deplasările de populație și aglomerațiile, realizate mai ales în perioadele anormale, provocate de războaie, constituie alți factori favorizanți. Marea epidemie de tifos exantematic de la sfârșitul primului război mondial a provocat în țările din răsăritul Europei circa 30.000.000 de bolnavi, cu peste 3.000.000 de morți.

       Bolnav de tifos exantematic :

          – în 20 iunie 1907 are loc în Oradea prima reprezentație a unui nou gen artistic : cabaretul ; și aceasta prin grija și implicarea actorului și animatorului Nyaray Antal.

          – în 13 iulie 1907, în Oradea, s-a deschis primul cinematograf ” Urania ” ( deși se pare că exista înaintea lui proiecții la Teatrul ” Edison ” – undeva între Teatru și Strada Republicii ) – în clădirea Palatului ” Vulturul Negru ”, spectacolele bucurându-se de un numeros public. Doar în 4 august au fost 1.500 de spectatori.

 

                                                                                          1908

 

1908 – a început și apoi s-a generalizat rețeaua de cabluri telefonice subpământene

           – poliția orădeană pune în aplicare regulamentul propriu de circulație auto. Automobilele nu aveau voie să depășească în oraș viteza de 10 km pe oră, iar la intersecții și la ieșirea pe porți, deplasarea trebuia să se facă ” la pas ”. Fiecare mașină a primit un număr de înmatriculare, fiind în evidențele poliției.

          – la 16 noiembrie 1908 se recepționează de către Primărie ( cred ) Palatul ” Vulturul Negru ”, construit pe amplasamentul vechiului Han ” Vulturul ”. Proiectanți : Komor Marcel și Jacab Deszo

          – la începutul anului școlar 1908 – 1909, ministrul învățământului din Ungaria ( Appony – vezi Legea Appony 1907 ) a dat dispoziții severe de confiscare a transporturilor de cărți în limba română, sosite din România – ce conțineau versuri și texte de cultură românească.

         – în 17 iunie 1908 se dă în folosință Sanatoriul TBC de pe Dealul Viilor.

 

                                                                                        1910

 

1910Populație : Oradea avea o populație de 64.169 locuitori

              În 1910 abia 36,7 % dintre locuitorii orașului erau născuți în el ; restul populației era venită din alte părți, după cum urmează :

             * din comitatele de azi a Ungariei – 12.960 persoane

             * din Transilvania, Banat, Maramureș, Serbia, Bosnia, Croația – 6.911 persoane

             * din Bihor – 19.127 persoane

           – în 1900 în oraș erau 2.361 case cu acoperiș de șindrilă, paie sau trestie ( risca mare de incendii ) și 298 case din lemn.  În 1910, numărul caselor acoperite cu șindrilă, paie, sau trestie a scăzut la 2.026, iar al caselor din lemn la 88.

          – în martie 1910 ( pe platforma PNL maghiar dizolvat în 1906 ) ia naștere și la Oradea ( în preajma alegerilor ) Partidul Național al Muncii – reprezentant al marii burghezii. Acesta devine partid de guvernământ până în 1917, manifestând o atitudine ostilă față de naționalități.

      Mai jos, clădirea Baroului Bihor în anul 1910.

       Mai jos, clădirea Bazarului din Oradea ( în zona Teatrului înspre strada pietonală ) Republicii- 1910.

                                                                                         1911

 

1911 – ia ființă prima bibliotecă publică a orașului Oradea. De reținut este faptul că până atunci existau biblioteci oarecum dedicate ( precum cea a cadrelor didactice – încă din 1882 ) ; după cum trebuie cunoscut faptul că ideea bibliotecilor populare a apărut încă din 1871 – când Ministrul Cultelor ( din Regatul Maghiar ) a dat o dispoziție care îi obliga pe întreținătorii de școli să strângă de la fiecare copil 2 florini pe an, pentru dezvoltarea bibliotecii școlare ( care mai apoi urmau să devină biblioteci populare ). De asemenea, trebuie știut faptul că încă din 1897 existau  biblioteci școlare în Subcetate, Olosig, Orașul Nou. Oamenii citeau : cărți de literatură beletristică, științele naturii, cărți pentru tineret, istorie-geografie și altele.

     Mai jos, o realizare arhitecturală de excepție a acelor vremuri – Casa Markovitz și Marthezer  – 1911.

                                                                                             1912

 

1912 – din 1896 și până în 1912, Consiliul Municipal pentru a obține bani din chirii, construiește 3 cazărmi : Cazarma de cavaleri Franz Josef ; cazarma de cavalerie Arhiducele Wilhelm ; Cazarma Husarilor Honvezi.

          – tot în 1912, Consiliul Municipal mai construiește 2 cazărmi : Cazarma Artileriștilor și Școala de Jandarmi ( actuala Universitate Oradea ) – proiectant Vago Josef. Sunt gata până în 1914.

          – se termină construcția Casei ” Darvas ”

           – între 1912 și 1914 se construiește Palatul ” Apollo ”

 

                                                                                          1913

 

1913 – Primăria Oradea avea un Consiliu Municipal format din 62 de consilieri aleși, 62 de plătitori de mari impozite ( viriliști ) și 25 de funcționari cu drept de vot.

          – Bine de știut este faptul că – numărul total al călătorilor care s-au urcat în tren în gara Oradea, în anul 1913 a fost de : 1.378.147 ( din care 1.342.422 în trenuri personale și 35.725 în trenuri accelerate ). Această cifră, raportată la numărul locuitorilor orașului, dă un număr de 2.012 călătorii la 100 de locuitori ; deci fiecare cetățean al orașului, indiferent de vârstă, în 1913, s-a urcat într-un tren în gara Oradea de circa 20 de ori. E spectaculos ! Oamenii au dorit și doresc să circule !

           – se construiește Palatul ” Ulman ”

           – în 1913, situația instituțiilor spitalicești în Oradea, era următoarea :

* Spitalul Public al Comitatului Bihor – 800 de paturi

* Spitalul izraelit – 105 paturi

* Spitalul de copii Sztaroveszky – 54 paturi

* Școala de moașe – 52 de paturi

* Spitalul mizericordienilor – 20 de paturi

* Sanatoriul dr. Waldmann – 6 paturi

* Sanatoriul dr. Racz – 20 paturi

* Spitalul de contagioși Sf.Ladislau cu 4 pavilioane – 100 paturi

                              Total : 1.157 paturi

     – în 1913 Generalul german Karl von Bernhardi publică studiul ” Germania și războiul viitor ”, în care într-un mod incredibil pledează fățiș și morbid în favoarea unui război. El spunea :

           ” În Statele Unite, președintele Taft a propus formal convenții de arbitraj între diferite state. Să împiedicăm succesul unor asemenea sforțări. Să dăm războiului, în fața opiniei publice, justificarea sa morală. Să-i recunoaștem la justa-i valoare înalta-i semnificație ca factor puternic de cultură. Războiul pentru scopuri ideale sau pentru afirmarea de sine a unui popor nobil trebuie să fie înfățișat nu ca ceva barbar, ci ca expresia culturii celei mai înaintate. Războiul scoate în evidență cele mai nobile aspecte ale naturii omenești. Brutalitățile și injuriile personale pier în fața idealismului colectivității. Un război cavaleresc, dus cu arme letale, constituie o formă de luptă mai morală decât cea dusă de un adversar cu ajutorul aurului și al intrigii în numele păcii. Numai când se pune problema războiului, națiunea își manifestă toată ființa sa. Convențiunile de arbitraj ar corupe îndeosebi pe un popor plin de aspirații, cum este cel german, care nu și-a atins apogeul național, nici pe cel politic și care trebuie să-și urmărească dezvoltarea puterii pentru împlinirea misiunii culturale, putere care se va justifica prin cele mai mari bunuri ale omenirii. ”

     – tot în 1913, tânărul ofițer Charles de Gaulle dădea propria apologie a războiului în cartea ” Tăiș de Sabie ”. El spunea :

        ” N-au existat elenism, ordine romană, creștinism, drepturi ale omului, civilizație modernă, decât prin efortul lor sângeros…Războiul descoperă în inima omului multe calități ascunse. Pacea lasă să crească în inima omului tot ce are acesta mai rău. ”

      – între 1912 și 1913 au loc Războaiele Balcanice. Au fost două războaie în Europa de sud-est în 1912 – 1913 în timpul cărora statele Ligii Balcanice ( Bulgaria, Muntenegru, Grecia și Serbia ) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia și Albania și majoritatea Traciei, iar apoi nu s-au înțeles cum să împartă între ele aceste teritorii.

        Cauza războaielor se află în incompleta apariție a statelor naționale din rămășițele Imperiului Otoman în secolul al XIX-lea. Sârbii au obținut importante teritorii în urma războiului ruso-turc din 1877-1878, iar Grecia a obținut Tesalia în 1881 (deși a pierdut o mică parte în favoarea Imperiului Otoman în 1897 ) ,iar Bulgaria (un principat autonom începând cu 1878 ) a încorporat fosta provincie separată Rumelia Orientală ( 1885 ). Toate trei, împreună cu Muntenegru, doreau teritorii adiționale din întinsele regiuni otomane cunoscute colectiv sub numele de Rumelia.

         Harta zonei cunoscute atunci sub numele de Rumelia :

      Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile rivale în Macedonia și Tracia s-au potolit oarecum în urma intervențiilor Marilor Puteri de la jumătatea secolului al XIX-lea, care vizau asigurarea unei mai bune protecții pentru creștinii majoritari, precum și pentru păstrarea ” status quo ”.

      În timp ce Austro-Ungaria a profitat de nesiguranța politică otomană pentru a anexa oficial provincia otomană Bosnia-Herțegovina, pe care o ocupase încă din 1878, Bulgaria și-a declarat independența completă (8 octombrie 1908), iar grecii din Creta au proclamat unificarea cu Grecia, deși opoziția marilor puteri a împiedicat punerea în practică a ultimei acțiuni.

      Frustrată în nord de încorporarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-Ungaria, cu cei 825 000 de sârbi ortodocși ( și mult mai mulți sârbi și simpatizanți ai sârbilor de alte confesiuni ), și obligată în martie 1909 să accepte anexarea și să restrângă demonstrațiile anti-habsburgice printre grupurile naționaliste sârbe, guvernul acestei țări a privit către fostele teritorii sârbe din sud, în special “Vechea Serbia” ( Sângeacul Novi Pazar și provincia Kosovo ).

      Inițial sub încurajarea agenților ruși, au fost încheiate o serie de înțelegeri între Serbia și Bulgaria în martie 1912 și între Grecia și Bulgaria în mai 1912. În octombrie același an Muntenegru a încheiat, de asemenea, înțelegeri cu Serbia și Bulgaria. Primul război balcanic a urmat imediat.

      Războaiele au fost un precursor important al primului război mondial, deoarece Austro-Ungaria s-a alarmat de creșterea teritoriului și statutului regional al Serbiei. Această temere era împărtășită de Germania, care considera Serbia un satelit al Rusiei. Creșterea puterii sârbești a contribuit astfel la dorința celor două Puteri Centrale ( Austro- Ungaria și Germania ) de a risca un război după atentatul de la Sarajevo asupra Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în iunie 1914.

      Mai apoi, armata austro-ungară a luptat timp de trei ani pentru a reuși anexarea Serbiei și Muntenegrului, lucru reușit atunci când Bulgaria, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman s-au alăturat Puterilor Centrale alături de Germania.

      Specialiștii estimează că în războaiele balcanice au fost 122 000 de morți în luptă, 20 000 morți în urma rănilor și 82 000 în urma bolilor.

 

                                                                                           1914

 

1914Populație : în 1914 Oradea avea un număr de 69.949 locuitori

             – În 1914 din Oradea au emigrat : 79 de persoane în America ( 67 unguri și 12 români)

             – în Oradea existau 19 bănci, case de economii, instituții de credit funciar și 13 instituții de credit cooperatiste. În 1915, la un an de la începerea războiului numărul băncilor și a cooperativelor de credit scade la 11, însă afacerile bancare merg bine și în timp de război.

            – 1914 – 16 telefoane publice

            – s-a constituit garda civilă subordonată poliției. Aceasta și pentru că din efectivele poliției în luna august a anului 1914 au fost mobilizați pe front 8 ofițeri și 26 de subofițeri dintr-un total de 18 ofițeri, respectiv 110 subofițeri.

            – 1850 este anul de debut a perioadei de maximă înflorire urbanistică a Oradiei – și aceasta până în anul 1914.

            – este finalizat Palatul ” Apollo ” – strada Republicii nr.12

            – La 29 iunie 1914 ia naștere la Oradea Partidul Civic Radical ( ca semn al crizei partidelor tradiționale ). Multă lume se adună în Sala Mare a Halei Comerciale pentru a-l asculta pe Jaszi Oskar – cel care în 1910 a ținut în Sala Mare a Primăriei conferința ” Națiune și Rasă ” și cel care în aprilie 1914 a participat la Oradea la o conferință pe tema ” Problema naționalităților ”.

           – în 28 iunie 1914 la Sarajevo este asasinat Arhiducele Franz Ferdinand – moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa Sophia

           – în 30 iunie 1914 și orădenii află vestea asasinatului de la Sarajevo

              Apoi, Viena cere Serbiei anchetarea asasinatului prințului – moștenitor al coroanei Franz Ferdinand și a soției sale Sofia de Chotek, ducesă de Hohenberg ( pe teritoriul Serbiei ) – ( de reținut faptul că prințul Franz Ferdinand sosise la Sarajevo pentru a lua parte la manevrele militare din Bosnia – în vederea atacării Serbiei – vezi 1903 ). Serbia refuză cererea Austro-Ungariei, deși multe alte cereri le acceptase. Austro-Ungaria îi declară război. Rusia intervine de partea Serbiei, iar Germania Intervine de partea Austro-Ungariei

           – în 31 iunie 1914 – Comitele Suprem al Comitatului Bihor, Hlatky Endre a ținut un discurs funebru în fața Adunării Generale a Comitatului, iar în bisericile orădene s-au oficiat slujbe de pomenire

            – la începutul lunii iulie 1914, în Oradea se părea că urbea își vede liniștită de viața ei. În clădirea Hotelului ” Parc ” ( fostă casa Veislovich) are loc vernisajul unei expoziții importante de pictură. Au fost expuse lucrări de : Munckacsy Mihaly, Herre Cezar, Orban Dezso, Kemenyffy Jeno și alții.

            – pe 26 iulie 1914 ziarele anunță de dimineață pe prima pagină : RĂZBOI. Obsesiv toată lumea se întreba : Ce va face România ? Va intra în război ? Și dacă da, alături de cine ? Nu uitați că Oradea nu era în România, era în Austro-Ungaria.

            – tot în 26 iulie 1914 – lumea s-a adunat în fața Primăriei, iar seara au avut loc demonstrații spontane care apoi s-au transformat într-o coloană ce a mers în fața casei vicegeneralului Johan Heriquez, comandantul garnizoanei, unde s-au strigat sloganuri în favoarea războiului și ” Moarte Serbiei ”. Ciudat oarecum, starea oamenilor era euforică și pro război. Se credea de altfel că războiul va fi de scurtă durată ( precum războaiele balcanice ).

            – din ziua următoare ( 27 iulie 1914 ) prețurile cresc brusc

            – în 5 august 1914Primarul Rimer Karoly se adresează locuitorilor orașului, îndemnând la unire și la sprijinirea familiilor celor plecați pe front.

            – în 6 august 1914 ziarele anunță că : ” întreaga lume este sub arme ”. Combatanții 2 mari coloși : Tripla Alianță ( Germania, Austro-Ungaria, Italia ) și Antanta ( Anglia, Franța, Rusia ).

            – la 12 august 1914 primele unități militare orădene pleacă pe front.

            – se instituie pușculițe plasate în principalele puncte ale orașului pentru a colecta donații pentru ajutoare. Se strâng rapid 35.000 coroane – sumă care a ajutat peste 1.500 de familii.

            – la sfârșitul lunii august a anului 1914, în Oradea ajung 2 trenuri cu 200 de soldați răniți de pe frontul din nord. Se publică prima listă cu cei ce au fost uciși în luptă. Primul : Ioan Abrudan, soldat, regimentul 37 infanterie, compania 13, Ungaria – plasa Aleșd, Călățea – anul nașterii 1887.

            – august 1914 – în vara anului 1914, mai mulți locuitori din Transilvania au decis să treacă munții în România ( care se declarase atunci neutră ) pentru a se eschiva de la efectuarea serviciului militar în armata austro-ungară. Cu toate acestea, în vara și toamna anului 1914 au ajuns sub arme ( austro-ungare ) peste 500.000 de români.

             Este adevărat că la presiunile diplomatice venite de la Berlin, Viena și București, autoritățile de la Budapesta au fost mai flexibile. Astfel : ordinele de chemare au fost tipărite și în limba română ; la încorporare li s-a permis recruților să cânte ” Deșteaptă-te române ” și li s-a permis să poarte cocarde tricolore.

            – în septembrie 1914, în Oradea se aflau peste 700 de răniți plasați în spitale de campanie amenajate în spațiile actualului Liceu ” Mihai Eminescu ” și într-una din aripile Școlii de Cadeți.

            – tot în septembrie 1914 – printr-un comunicat al Primarului Rimer Karoly se interzice contactul și comunicările cu  răniți și prizonieri de război veniți de pe front, pentru ca nu cumva relatările acestora să descurajeze avântul și speranța în victorie a populației rămase acasă.

           – în 1914, în spitalele din Oradea, activau :

* medici și chirurgi cu diplomă – 66

* moașe cu diplomă – 81

* medici legiști – 3

            – în 1914, în Oradea funcționau 16 farmacii

           – în 1914 începe în Oradea, așa-numita ” stagiune de război ” la teatru. Ideea era promovarea înfrățirii între locuitorii urbei indiferent de etnie, pentru a face față războiului și pentru a apăra patria comună.

            – În perioada 1910 – 1914, ” Hilaria ” a dat concerte la manifestările ” Astrei ” din satele Bihorului interpretând cântece patriotice precum : ” Deșteptarea Bihorului ”, ” La șezătoare ”, ” Pui de lei ”.

      Mai jos, încă o fotografie din acea vreme – Casa Dunkel – 1914 ( acum demult demolată ).

 

 

                                                                                           1915

 

1915suprafața agricolă a Oradiei s-a redus la 1.457 hectare ( în 1895 era de 1.516 hectare ) din care însămânțate nu erau decât 1.438 hectare. Se cultivau în plus, e adevărat, sfeclă de zahăr și cartofi.

          – se cultiva viță de vie pe 666 ha ; în scădere și asta deja din 1890 când toate dealurile cu vie sunt cu filoxeră. De atunci scade interesul pentru această activitate.

          – se constituie Institutul pentru credit de război – menit să asigure necesitățile de credit ale micilor producători, sub forma împrumuturilor mici 100 – 5.000 de coroane.

          – ia naștere ” Hotelul Parc ” dintr-o clădire a cărei destinație se schimbă ( fosta casă Veislovich )

          – ianuarie 1915 – se deschide o nouă unitate spitalicească pentru militari : baraca contagioșilor.

          – ianuarie 1915Camera de Comerț și Industrie din Oradea cere Primăriei fixarea prețurilor maximale pe piață.

          – în februarie 1915 se înregistrează o scădere evidentă a activităților industriale din oraș. Chestiunea era evidentă prin scăderea consumului de curent electric.

            Efectul – șomaj. Conform datelor publicate de Partidul Social Democrat din Oradea, au devenit șomeri : 195 zidari, 15 dulgheri, 60 de tâmplari, 73 de metalurgiști, 570 muncitori necalificați din construcții, 40 de pietrari, 23 de tipografi, 344 croitori.

             În aceste condiții Partidul Social Democrat din Oradea cere conducerii orașului și aceasta pune în practică următoarele măsuri :

             * orașul să inițieze lucrări publice în care să atragă șomeri sau dacă nu să de acestora ajutor de șomaj

             * Primăria să procure cantități mari de alimente și acestea să fie vândute populației fără rabat comercial ( împotriva speculei )

             * orașul să își facă brutărie și abator propriu

             * centrul de lapte să își vândă produsele numai consumatorilor direcți

             * piețele orașului să fie strict supravegheate pentru a nu exista speculă

         – la mijlocul lunii februarie a anului 1914, Primarul Rimer Karoly s-a deplasat la Budapesta pentru a încerca să obțină de la autoritățile centrale cât mai mult din grâul rechiziționat din Comitatul Bihor. Acesta aproxima populația Oradiei la 65.00 de oameni, considerând că 10 % din aceștia erau plecați pe front, și astfel pentru Oradea s-a fixat un necesar de 66 de vagoane de grâu pe lună. Aceasta însemna – 10 kg de făină / lună pentru 1 om matur și 5 kg de făină / lună pentru 1 copil. În același timp, la granițele orașului s-au instituit filtre care interziceau scoaterea făinii din oraș.

         – în martie 1915 a luat ființă la Oradea – Tribunalul Militar. Numărul militarilor cazați în oraș continuă să crească.

         – în 18 martie 1915 – a început distribuirea de către Primărie a repartițiilor de pâine, primii vizați fiind cei care nu aveau deloc rezerve.

         – în 18 aprilie 1915Primăria Oradea a început distribuirea unturii și a slăninii sărate pe baza tichetului de făină. Fiecare persoană avea dreptul, fie la 250 gr. de unsoare, fie la aceiași cantitate de slănină.

          – în aprilie 1915 – în Oradea, se raționalizează și cafeaua. Câte ( 1 / 2 ) o jumătate de kilogram de cafea / lună – pentru fiecare familie.

          – în aprilie 1915Crucea Roșie Orădeană înființează în Băile Felix o tabără de recuperare pentru 60 de ofițeri și 140 de soldați.

          – de la 1 mai 1915Primăria Oradea raționalizează pâinea. Zilnic – o persoană avea dreptul la 250 gr. de pâine. Se încerca substituirea pâinii prin punerea la vânzare ( la prețuri acceptabile ) a unor stocuri de cartofi, mazăre, fasole, ouă.

          – în 1915 – datorită bunei aprovizionări a Oradiei ( pe partea alimentară ), tot mai mulți oameni din întreaga Austro-Ungarie au venit să se stabilească aici.

 

                                                                                         1916

 

1916 – în ianuarie 1916 se hotărăște întreruperea completă a iluminatului stradal după ora 1.00 noaptea. Uzina de Apă își sistează activitatea între 1 și 6 dimineața.

          – în aprilie 1916 se reduce intensitatea iluminatului stradal ( prin înlocuirea becurilor cu altele mai slabe ).

          – la 30 august 1916, Oradea se confruntă cu o nouă provocare – sosirea primilor refugiați secui din estul Transilvaniei, și asta urmare a intrării României în război. Se apreciază că în decurs de câteva luni, populației orașului s-au mai adăugat încă 20.000 de oameni.

          – în 1916Primăria Oradea a acordat din bucătăria proprie un număr de 26.612 mese, iar zilnic s-au acordat 100 de mese pentru căminele de copii.

         – în 30 noiembrie 1916 – se declanșează Bătălia pentru București ( câștigată de armata germană ). Bucureștiul ajunge astfel sub ocupație germană, și asta până la eliberarea sa în 1918.

           Bine de știut sunt și următoarele :

          Bătălia pentru București a fost ultima bătălie a campaniei românești din anul 1916, desfășurată în decembrie 1916 între forțele Puterilor Centrale, comandate de generalul Erich von Falkenhayn și Armata Română, aflată sub comanda generalului Constantin Prezan. Aceasta din urmă nu a putut opri contraofensiva germană în Muntenia.

          În data de 6/19 decembrie 1916 orașul București a fost ocupat de Armata a 9-a Germană.

         Bătălia, desfășurată între 30 noiembrie/13 decembrie și 3/16 decembrie 1916, a avut un caracter defensiv, la acțiunile militare participând alături de armata României și un contingent din armata imperială rusă. Forțele implicate în contraofensiva Puterilor Centrale au fost preponderent germane, reprezentate de două grupări armate care atacau concentric, din Oltenia și din sudul Dunării.

         Concomitent, între 1/14 decembrie–6/19 decembrie 1916, s-a desfășurat Bătălia de la Argeș, în care forțele germano-bulgare comandate de generalul August von Mackensen au repurtat o mare victorie. Rezultatul celor două bătălii a fost ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale și retragerea armatelor româno-ruse în Moldova, pe linia Siretului.

          Forțele româno-ruse, circa 150.000 de oameni, au fost conduse de generalul Constantin Prezan, în timp ce forțele Puterilor Centrale, circa 250.000 de oameni, s-au aflat sub comanda generalilor August von Mackensen și Erich von Falkenhayn.

           Planul de luptă al generalului Prezan a fost unul îndrăzneț, prevăzând un atac puternic la joncțiunea celor două grupări germane, care în cazul unei reușite, ar fi condus la respingerea peste Dunăre a grupării lui Mackensen și întoarcerea flancului grupării conduse de von Falkenhayn. Planul a reușit în faza inițială, forțele româno-ruse reușind să surprindă inamicul. Ulterior însă, în urma unei serii de circumstanțe ( „trădarea” generalului Culcer, lipsa de implicare a unităților ruse, capturarea de către germani a planurilor de campanie ), forțele germano-bulgaro-turce au reușit să restabilească situația și, beneficiind de superioritatea numerică, să forțeze forțele române să se retragă.

            Ca urmare, la 6 decembrie 1916 trupele germane au intrat în București și l-au ocupat. Guvernul român, precum și unitățile armatei române, au fost obligate să se retragă în final în Moldova.

            Deși Bătălia pentru București a fost pierdută, ea a fost doar o înfrângere tactică, deoarece Puterile Centrale nu și-au atins obiectivul strategic de a scoate România din război.

            Datoriră numărului de forțe implicat, a duratei și a lungimii frontului, Bătălia pentru București este considerată a fi cea mai complexă operațiune militară desfășură de Armata Română în anul 1916. Bucureștiul a fost în cele din urmă eliberat după capitularea Puterilor Centrale în anul 1918.

 

           – în 1916, România semnează două convenții secrete ( una politică și alta militară ) cu Antanta ( Anglia, Franța, Rusia – atenție însă, convenția secretă semnată în 1883 cu Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria, Italia ), prin care :

             * România intra rapid în război contra Austro-Ungariei

             * Antanta aproviziona ritmic armata română

             * Armata rusă, sprijinea armata română în Dobrogea ( de fapt, pornirea unei ofensive dinspre Salonic ( Grecia ) a trupelor aliate contra armatelor bulgare și turcești

             * Antanta se obliga să apere integritatea teritorială a României și să asigure condiții de egalitate cu părțile semnatare la viitoarea conferință de pace. Antanta recunoștea de asemenea, aspirația de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina.

            * România a mobilizat 800.000 de militari, și și-a concentrat atacul pe linia Carpaților. De aici cântecul ” Trece-ți batalioane române Carpații ”

             A nu se uita ( vezi mai sus ) faptul că în 6 decembrie 1916, Bucureștiul este ocupat de trupele germane, iar guvernul este obligat să se retragă în exil la Iași.

         – în anul 1916, deputatul bucovinean în Parlamentul Austriac – Constantin Isopescu-Grecul, a formulat o interpelare prin care sesiza faptul că 6000 de persoane de origine română din Transilvania, au fost internate în lagăre și închisori ( din Ungaria ). De fapt, mii de persoane din rândul populație românești de pe teritoriul Austro-Ungariei ( azi Transilvania ) au fost ridicate și trimise dincolo de Szolnok. Parte au fost internați în lagărele din localitățile Tapiosuly, Ostffyasszonyfa, și dinprejurul orașului Sopron. Au fost vizați în primul rând intelectuali, formatorii de opinie cu influență în rândurile comunității – preoți, învățători, profesori, notari, avocați, ziariști, etc.

            Semnificativ pentru intențiile guvernanților de la Budapesta a fost faptul că s-au conceput instituții speciale pentru coordonarea arestărilor și internărilor. Astfel, în cadrul Ministerului de Interne ( ungar ) a fost înființată o secție specială pentru deportați și internați români. Structura astfel înființată, a fost condusă de consilierul ministerial Jekelfalussy Zoltan.

 

                                                                                           1917

 

1917 – Populație : în 1917, se apreciază că în Oradea trăiau aproximativ 120.000 de oameni – incluzând aici aproximativ 20.000 de oameni – militari și populație nedeclarată. Spre mijlocul anului 1917, populația refugiată din părțile de est ale Transilvaniei s-a reîntors acasă, astfel că numărul locuitorilor a scăzut la 90.741 suflete.

          – ianuarie 1917 – Primăria Oradea anunță că toate produsele alimentare de bază se raționalizează : făina, cafeaua, surogatul de cafea, ceaiul, zahărul, cartofii, slănina, untura. Vânzările din stocul Primăriei se făcea într-o rețea din 25 de magazine.

         – la începutul lui 1917Primarul Oradiei ( Rimler Karoly ) cere și obține de la Ministrul Agriculturii din acea vreme aprobarea ca orașul să se ocupe în mod direct de creșterea și îngrășarea porcinelor. S-a cerut de asemenea și repartiție pentru furaje. S-au încheiat contracte cu 8 gospodării mari din afara comitatului pentru creșterea a 2.000 de porci, iar îngrășătoria orașului încă 1.044. Statisticile vremurilor arată însă o cantitate de doar 0,5 carne vie / lună pentru fiecare locuitor al orașului.

           Pentru aprovizionarea cu legume a orașului, s-a amenajat o grădină proprie a Primăriei pe o suprafață de 29,4 hectare, după cum s-a încheiat un contract cu Schwartz Gyula ( un mare moșier din Ungaria ), prin care acesta se obliga să cultive pentru oraș pe 77,3 hectare, diferite zarzavaturi.

          – în aprilie 1917 s-a constituit în Oradea – Partidul Orășenesc – în frunte cu notarul urbei Luckas Odon. Acest partid avea interese strict locale, propunându-și să lupte pentru independența financiară și economică a orașului, pentru echitabila repartizare a sarcinilor ce reveneau statului și orașului în administrație.

         – între 3 și 16 aprilie 1917 – s-a înființat la Chișinău, Partidul Național Moldovenesc, care cerea ca Basarabia ” să-și cârmuiască singură viața ei de dinăuntru, ținând seama de drepturile naționale ale tuturor locuitorilor ei. ” Pe întreg teritoriul Moldovei ( între Prut și Nistru ) a început o intensă mișcare politică și națională, al cărui obiectiv era unirea cu România.

            Nu trebuie uitat faptul că :

* Revoluția din februarie 1917 din Rusia – a dus la înlăturarea țarismului și a stimulat lupta de eliberare a popoarelor asuprite, inclusiv a românilor din Basarabia.

* Revoluția din Octombrie 1917 ( condusă de V.I.Lenin ) – a proclamat dreptul popoarelor din Rusia la autodeterminare ; și asta, până la despărțirea de statul existent.

            Într-un asemenea context, Sfatul Țării ( Basarabia ) a proclamat la 2/15 decembrie 1917, Republica Democratică Moldovenească, care la 24 ianuarie/6 februarie 1918 – a devenit independentă față de Rusia.

           În ședința Sfatului Țării ( Basarabia ) din 27 martie / 9 aprilie 1918 – aceasta a adoptat o Declarație care hotăra ca Basarabia să se unească pentru totdeauna cu România. Actul a fost ratificat de Regele Ferdinand la 9/22 aprilie 1918, și din acea zi doi reprezentanți ai Basarabiei, au intrat în Guvernul României. La 29 decembrie 1919, Adunarea Deputaților și Senatul României au votat legea prin care se ratifica unirea Basarabiei cu patria mamă.

          – în august 1917 i-a naștere în Oradea – Partidul Democrat din Oradea. A avut o existență efemeră și nu și-a dat niciodată publicității platforma program.

          – 3 chestiuni au ținut agenda politică locală în anul 1917 :

* să se ceară sau nu României teritorii ( urmare a armistițiului de la Focșani încheiat cu Puterile Centrale în 9 decembrie 1917 ). NU – Partidul Democrat + Partidul Civic Radical. DA – Partidul Național al Muncii.

supravegherea atentă a institutelor românești de învățători, prin numirea unui împuternicit al guvernului care să facă controale la fața locului. DA – Partidul Democrat + Partidul Național al Muncii. NU – Partidul Civic Radical.

* dreptul la vot al femeilor ( urma să se dezbată în Parlamentul Maghiar ). DA – Partidul Democrat + Partidul Civic Radical. DA – DAR – Partidul Pașoptist Independent, dar numai femeilor care au cel puțin studii medii, sau a celor care sunt întreținătoare de familie. Se cerea de asemenea, ca într-o familie să nu aibă drept de vor și soțul și soția.

            – A nu se uita că în 26 noiembrie 1917, la Focșani – România semnează controversatul Armistițiu de la Focșani, prin care de voie de nevoie, ne angajăm să nu mai luptăm împotriva Puterilor Centrale ( Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria ).

            Foto : Armistițiul de la Focșani ( trădare și deznădejde )

               Și asta :

            – pentru că deși am câștigat la Mărășești – Mărăști – Oituz, frontul rus a căzut, iar România nu mai putea apăra de una singură frontul din Moldova. Tot atunci Bucureștiul și zona de sud a fost ocupat de trupele germane , care au instaurat un regim de teroare, iar guvernul condus de I.C.Brătianu a fost nevoit să meargă la Iași, în exil.

              Foto : Bătălia de la Mărăști

              Punctele principale ale armistiţiului făceau referire la obligaţia suspendării ostilităţilor, cu condiţia absenţei vreunui demers militar al “Centralilor” pe întregul front răsăritean, dar şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front.

              Istoricii spun că semnarea Armistiţiului de la Focşani a avut consecinţe negative pentru statul român, pe multiple planuri.

              Ulterior, consecinţele armistiţiului de la Focşani au arătat cât de zadarnică a fost jertfa sutelor de mii de soldaţi români care au murit în Primul Război Mondial.

               Apoi, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu noua putere sovietică, care i-a confiscat tezaurul aflat în păstrare la Moscova. Apoi, în continuarea Armistiţiului de la Focşani, în aprilie 1918 a avut loc Tratatul de Pace de la Bucureşti, dintre România şi ţările Puterii Centrale, prin care ţara noastră a cedat Cadrilaterul, respectiv partea de sud a Dobrogei.

           Foto : România pierde  Cadrilaterul

            – În 10 decembrie 1917, Partidul Social Democrat din Oradea a organizat un mare miting în favoarea păcii la care au răspuns neașteptat de mulți oameni. De fapt, războiul a radicalizat foarte mult păturile mici și mijlocii, impulsionând activitatea Partidului Social Democrat – care la alegerile din 1905 nu au reușit să obțină nici un loc la alegerile parlamentare. Nu în ultimul rând, în spiritul vremurilor a contat și victoria bolșevicilor în Rusia, în atmosfera căreia s-au radicalizat mulți prizonieri de război sau dezertori din armata austro-ungară, și care, odată întorși acasă în Oradea, doreau să aplice ce au văzut în țara lui Lenin.

            – în 1917 la Oradea era o intensă viață teatrală. În ianuarie și februarie se prezentau săptămânal 8 spectacole ; teatrul orădean fiind considerat ca unul dintre cele mai prospere din provincie, dar având și cele mai scumpe bilete.

          – în 1917, în Oradea existau 3 cinematografe : ” Urania ”, ” Appolo ” ( fostul Cinematograf ” Transilvania ” și ” Vigado ” – toate întemeiate de Szekely Jeno, care a creat în 1915 și o întreprindere ce își propunea realizarea unor producții cinematografice.

 

                                                                                        1918

 

1918 – ianuarie 1918, Președintele SUA Woodrow Wilson a redactat și răspândit Programul celor ” 14 puncte ” – document care punea la baza organizării lumii postbelice – principiul autodeterminării naționalităților.

     Foto : Președintele SUA – Woodrow Wilson ( 1856 – 1924 )

     Foto : Programul celor ” 14 puncte ” – pentru pacea lumii

            ” Despre popoarele Austro-Ungariei, Wilson spunea : ” Popoarele Austro-Ungariei, ale căror loc între națiuni îl dorim sprijinit și asigurat, să li se acorde primul prilej pentru dezvoltarea autonomă. Evacuarea României, Serbiei și Muntenegrului, restaurarea teritoriilor ocupate, acordarea unei ieșiri la Mare, Serbiei. Crearea de garanții pentru independența politică și economică și integritatea teritorială a diverselor state balcanice. ”

            Tot în acel document, Wilson spune :

            ” Mai dorim ca viitoarele tratative de pace să se urmeze în mod public. Epoca convențiilor secrete, a cuceririlor și mărilor a trecut. Pe viitor legăturile dintre diplomați trebuiesc să fie publice, fățișe. ”

             Despre implicarea SUA în Primul Război Mondial sunt bine de știut următoarele :

             După declanșarea Marelui Război, americanii au ales neutralitatea. Erau la doar jumătate de secol după trauma războiului civil și după un scurt, dar aprig conflict cu Mexicul. Statele Unite au furnizat, însă, un important sprijin logistic britanicilor : muniții, materii prime și bani.

             ( Puțin despre războiul dintre Mexic și SUA – Războiul mexicano–american a fost un conflict armat între Statele Unite și Mexic, ce a avut loc între 1846 și 1848 în urma anexării în 1845 de către Statele Unite a Texasului. Mexic a revendicat Texasul ca provincie mexicană separatistă și a refuzat să recunoască secesiunea acesteia și dobândirea independenței pe cale militară de către Texas în 1836.

        Cea mai importantă consecință a războiului pentru Statele Unite au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la Guadalupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California și Santa Fé de Nuevo México au fost cedate Statelor Unite. În Mexic, pierderile teritoriale enorme rezultate în urma războiului au încurajat guvernul să pună în aplicare politici de colonizare a restului teritoriului nordic ca zid de protecție împotriva altor pierderi ulterioare. În plus, Rio Grande a devenit graniță între Texas și Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul. )

         Foto : Hartă război SUA – Mexic 1848

             În 1915, scufundarea vasului Lusitania, la bordul căruia se aflau și 128 de americani, părea să ducă la intrarea Statelor Unite în luptă. Dar președintele Woodrow Wilson a decis doar să ceară ultimativ Germaniei să renunțe la războiul submarin total și mai ales la atacurile împotriva vaselor de pasageri. Germania a acceptat și a respectat condițiile Washingtonului.

       Foto : Scufundarea vasului Lusitania – 1915

       Societatea americană era împărțită în două, iar tabăra pro-război, condusă de fostul președinte Theodore Roosevelt, exercita presiuni din ce în ce mai puternice.

       La începutul lui 1917, situația se schimbă. Germania reia războiul submarin și încearcă să convingă Mexicul să atace Statele Unite. Mexicul ar fi primit în schimb teritoriile pierdute : Arizona, New Mexico și Texasul. Telegrama, interceptată de britanici, are un impact teribil la Washington. În aprilie, președintele Wilson cere aprobarea legislativului pentru intrarea în luptă. La 6 aprilie 1917, Congresul votează declarația de război.

       Dacă la începutul războiului Statele Unite aveau o armata modestă, în 1917 au fost mobilizați aproape trei milioane de soldați. Un milion dintre ei au fost trimiși în Franța în 1918. O forță impresionantă, cu atât mai mult cu cât germanii se sufocau și nu mai aveau rezerve.

       Unitățile americane au intrat în luptă în vara lui 1918, iar ofensiva de 100 de zile a dus, în cele din urmă, la încheierea armistițiului.

       Statele Unite au avut pierderi uriașe : 110.000 de militari au murit în primul război mondial, aproape jumătate dintre ei din cauza epidemiei de gripă. Participarea Statelor Unite la război i-a permis însă președintelui Wilson să-și impună ideile la negocierile de la Versailles. Chiar dacă obiectivele sale, reformarea sistemului internațional și pacea mondială, au fost doar iluziile care au dus, în cele din urmă la al doilea război mondial.

       Foto : Soldați americani în primul război mondial

     Cât privește Oradea și impactul anilor de război ( Primul Război Mondial ), trebuie să știm următoarele :

      Perioada celor aproape 4 ani de război ( 1914 – 1918 ) a însemnat în viața socială și economică a orașului Oradea, o permanentă luptă pentru supraviețuire. ” Războiul celor rămași acasă ” ( cum îl numea un ziar local ) părea, în octombrie 1918 – câștigat de orădeni, mai ales de cei avuți.

          – exista în acea vreme ( 1892 ) și până târziu ( 1918 ) în Oradea o atitudine generală ostilă față de orice manifestare care ar fi putut viza afirmarea unei identități, alta decât cea maghiară. Promotoarea acestei atitudini era o categorie socială numită ” gentry ” – ai cărei reprezentanți proveneau din rândurile nobilimii mici și mijlocii, care sărăcite fiind ținea cu îndârjire să-și păstreze locul în ierarhia socială. Cei mai mulți dintre ei erau refugiați în serviciile publice, sprijinind și afișând un naționalism vehement. Nu este de neglijat faptul că, numărul lor era destul de mare, ei fiind cei care dădeau tonul în viața publică a orașului.     

         – până în 1918 în fruntea Poliției Orădene s-a aflat căpitanul șef Gero Armin – cel care încă din 1905 a luat măsuri restrictive cu privire la reuniunile electorale sau nu ale românilor.

în ianuarie 1918 a luat ființă filiala orădeană a Băncii anglo-austriece cu sediul în clădirea fostului CEC de pe strada Republicii.

– în 24 ianuarie 1918Sfatul Țării ( organul legislativ al Republicii Moldova ) a declarat independența Republicii Moldova, iar în 27 martie / 9 aprilie a aceluiași an, a votat unirea cu România în anumite condiții.

     Legat de istoria Republicii Moldova trebuiesc a fi cunoscute câteva aspecte :

     * Basarabia ( așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, proclamându-și mai întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, ia apoi ( după Revoluție rusă din Octombrie 1917 ) și independența față de Rusia Roșie ( Rusia bolșevică ).

       Tratatul de Pace de la București ( mai 1812 ) – a fost un tratat de pace semnat pe între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din perioada 1806 – 1812. Urmare a prevederilor acestui tratat, Principatul Moldovei a fost redus la o zonă geografică care a inclus cea mai mare parte a Moldovei Occidentale, în timp ce partea estică ( atribuită Imperiului Rus ) a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia. 

       Condițiile unirii cu România votate de Sfatul Țării au fost :

  1. Sfatul Țării – să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român;
  2. Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său organ legislativ ( Sfatul Țării ), ales prin vot universal, egal, direct și secret;
  3. Sfatul Țării avea  să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile regiunilor și a orașelor, și avea să numească funcționarii administrației locale;
  4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
  5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de Parlamentul Român numai cu acordul reprezentanților locali;
  6. Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
  7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării;
  8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți proporțional cu populația regiunii;
  9. Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;
  11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

     Foto : Membrii Sfatului Țării a Republicii Moldova votează pentru unirea acesteia cu România – 1918

     Foto : Actul unirii Basarabiei cu România – 1918

    În aceste condiții, Basarabia a devenit o provincie în cadrul României, situație care a durat 22 de ani, până în 28 iunie 1940, când un ultimatum al guvernului sovietic ( punând în practică pactul Hitler-Stalin ) a cerut României cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore, Basarabia a fost ocupată de Armata Roșie, armata română retrăgându-se haotic la vest de râul Prut.

 

– în 20 februarie 1918România ( Moldova, Țara Românească ) semnează prima dată la Buftea și apoi în 7 mai 1918 la București – Tratatul de Pace de la Buftea – București, încheiat cu Imperiul German și Austro-Ungaria.

       Foto : Semnarea Tratatului de la Buftea – 1918

     Legat de contextul acelui tratat, trebuie cunoscute următoarele :

     Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați de Germania preiau puterea la Sankt-Petersburg ( capitala de atunci a Rusiei ), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române ( populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos ) determină încheierea campaniei românești din Primul Război Mondial, din 1916-1917. În această situație dramatică, Guvernul român, refugiat la Iași, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului. Soldații ruși bolșevizați, care refuzau să mai lupte, important acum fiind consolidarea revoluției din octombrie, părăseau în masă frontul românesc.

     Preliminariile tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea de către reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei. Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/7 mai 1918, la Palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar.

      Prin Tratatul de Pace de la București, au fost acceptate condiții dure pentru România, dintre care amintesc :

      * România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud ( zisă “Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja “Cadrilaterul” în decembrie 1916; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv;

      * România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;

      * România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere, prin două societăți petroliere; șantierele navale intrau în stăpânirea statului german;

       * dreptul Germaniei și al Austro-Ungariei de control al navigației pe Dunăre

       În același timp ( dar în afara tratatului ), Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit, oricum, mărit din război.

       Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României ( la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României.

          – în 12 iulie 1918 – Vasile Stoica ( Președintele Ligii Naționale Române din SUA, depune la Departamentul de Stat al SUA ( în atenția domnului Robert Lansing – Ministrul de Externe american ) următorul document  :

     Foto : Vasile Stoica

             ” Onorific Robert Lansing ; Ministrul de Externe – Statele Unite ale Americii

                Domnule,

               Lupta împotriva Austro-Ungariei din partea națiunilor asuprite devine din ce în ce mai îndârjită. Munca organizațiilor din Ceho-Slovacia și Iugoslavia este foarte bine cunoscută în această țară. Acestea nu doar că au dat informații valoroase publicului american despre condițiile din Austro-Ungaria dar, au pus de asemenea, un număr mare de soldați în rândurile Aliaților.

              Acum, o noua organizație este începută ; aceea a Românilor din Transilvania, care va funcționa în același fel.

              Anterior, pe data de 13 mai, la invitația profesorului Herbert Ad. Miller de la Colegiul Oberlin, liderii români din Statele Unite s-au întâlnit pentru a discuta situația poporului lor în condițiile prezente, după ce România a fost obligată să accepte armistițiul. Ei au ales un Comitet care a publicat un Manifest pentru un Congres al Românilor, prezentând scopurile organizației.

              În timpul în care România era în război – spune manifestul – soldații lor au luptat bătăliile noastre și oamenii lor de stat au spus lumii despre justețea cauzei noastre. Acum ea a fost zdrobită, vocea sa ridicată în beneficiul nostru este din nou tăcută. Frații noștri din Austria și Ungaria sunt tăcuți și ei ; cele 12 mii de execuții.

             Cu privire la activitatea sa viitoare, Liga Națională Română va considera ca având la baza sa principiile propriei determinări și a democrației, așa cum au fost declarate de către Președintele Statelor Unite în diversele sale discursuri, cel mai recent la aniversarea de 4 iulie din Mount Vernon și adoptate de către Congresul Națiunilor Asuprite din Austro-Ungaria care a avut loc la Roma, a cărui rezoluții privind libertatea acestor națiuni a câștigat întreaga aprobare a Excelenței Voastre.

              Am onoarea de a fi,

              Al Dumneavoastră cu respect,

              Vasile Stoica,

              Președintele Ligii Naționale Române din America ”

 

          – în septembrie 1918 a luat ființă în Oradea – Societatea pe acțiuni pentru economia de tranziție din Oradea Mare și Bihor – care își propunea realizarea tranziției producției din domeniul industriei de război în comerț, producție și agricultură. Întemeietor : marele industriaș și bancher dr.Moskovitz Jozsef. ( mare industriaș evreu )

           – în 26 septembrie 1918Bulgaria capitulează fără condiții, și tot atunci, în Flandra forțele aliate ale Antantei ( Anglia, Franța, Rusia ) au început ofensiva generală. Și în Oradea se urmărea la zi cele întâmplate pe front ( mai ales înfrângerile germane pe frontul de vest ).

            Bulgaria a semnat în 26 septembrie 1918  Armistițiul de la Salonic – încheiat cu Puterile Aliate ( Anglia, Franța, Rusia ).  Încheierea acestei convenții a avut loc ca urmare a unei cereri formulate de guvernul bulgar pe 24 septembrie pentru încetarea focului. Armistițiul a pus capăt participării Bulgariei în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a intrat în vigoare pe frontul bulgar la amiaza zilei de 30 septembrie. Armistițiul reglementa demobilizarea și dezarmarea forțelor armate bulgare.

          Condițiile armistițiului prevedeau încetarea imediată a tuturor activităților militare bulgare. Se cerea evacuarea teritoriile grecești și sârbești ocupate de bulgari, erau instituite limite și restricții referitoare la dimensiunea forțelor militare ale Bulgariei și cerea ca Bulgaria să restituie echipamente militare care fuseseră confiscate de la Corpul de Armată IV al Greciei în timpul ocupării de către bulgari a Macedoniei de Est în 1916. Trupele germane și austro-ungare trebuiau să părăsească Bulgaria în decurs de 4 săptămâni. Bulgaria și, mai ales, Sofia nu urmau să fie ocupate, dar Aliații aveau dreptul de a ocupa temporar unele puncte strategice și de a transfera trupe pe teritoriul bulgar.

    Potrivit articolului cinci din Armistițiu aproximativ 150 000 de soldați bulgari care se aflau la vest de Skopje erau luați de Antanta ( Anglia, Franța, Rusia ) ca ostatici.

    Francezii urmau să trimită trupe în România, iar britanicii și grecii în Turcia Europeană, care se afla la acel moment încă în război cu Aliații.

     Documentul a rămas în vigoare până la încheierea tratatului de pace final (Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, în noiembrie 1919).

          – în 3 octombrie 1918și în Oradea se află că a căzut St.Quentin, iar întrebarea : ” Ne putem aștepta la un atac din partea României ? ” se formula din ce în ce mai des.

            St.Quentin – Bătălia de la St Quentin Canal a fost o luptă pivot al primului război mondial , care a început la 29 septembrie 1918, a implicat britanic , australian și americane forțele care operează ca parte a patra armata britanică sub comanda generală a generalului Sir Henry Rawlinson . Mai departe spre nord, o parte din Armata a treia britanică a susținut și atacul. La sud de armata a patra Armata de 19 km (12 mi) față, Armata franceză primul a lansat un atac coordonat pe un front 9.5 km . Obiectivul a fost acela de a trece printr-una din cele mai apăsate segmente ale Germană Siegfriedstellung ( Linia Hindenburg ), care în acest sector a folosit Canalul St.Quentin ca parte a apărării sale. Asaltul și-a atins obiectivele (deși nu conform calendarului planificat), ceea ce a dus la prima încălcare completă a liniei Hindenburg, în fața rezistenței grele germane. În concordanță cu alte atacuri ale Marii Ofensive de -a lungul liniei, succesul aliatului a convins comanda superioară a Germaniei că nu există speranțe reale cu privire la o posibilă victorie finală a Germaniei.

           Linia Hindenburg a fost parte a strategiei germane ( de fapt, a fost o strategie defensivă de război ) , construită în timpul iernii 1916-1917 pe frontul de vest , de la Arras la Laffaux, în apropiere de Soissons pe Aisne.

      Foto : Linia Hindenburg – 1918

             Construcția liniei Hindenburg în Franța a fost începută de germani în septembrie 1916 pentru a face o retragere din frontul Somme posibil ca mijloc de a contracara o creștere anticipată a puterii atacurilor anglo-franceze în 1917.

       Foto : Bătălia de la St.Quentin – 1918 ( parte importantă a Liniei Hindenburg )

 

         – în 3 octombrie 1918 – la Paris s-a constituit ” Consiliul Național al Unității Românilor ” structură recunoscută de guvernul francez ca reprezentantul autorizat al aspirațiilor de libertate și unire.

        – în 10 octombrie 1918Consiliul Municipal ( maghiar ) al Oradiei ( întrunit în Sala Mare a Primăriei , s-a pronunțat în favoarea independenței Ungariei, dar nimeni nu a scos o vorbă despre soarta naționalităților în cadrul noului stat.

        – în 12 octombrie 1918 – conducerea Partidului Național Român ( din Oradea ) a hotărât convocarea Comitetului Executiv al partidului. Decizia de a se întruni a fost luată și sub presiunea unor elemente mai radicale, hotărâte să acționeze chiar și peste conducerea partidului.

       Ședința din 12 octombrie 1918 a avut loc în casa av.Aurel Lazăr din Oradea, și a avut un caracter strict confidențial. De altfel, trei zile mai târziu ( 15 octombrie 1918 ), bine informatul ziar ” Nagyvarad ” nu știa decât că la întâlnire au participat : dr.Teodor Mihali, dr.Alexandru Vaida-Voievod, dr.Ștefan C.Pop, Vasile Goldiș, dr.Ioan Suciu, dr.Gheorghe Popovici, Gheorghe Crișan, Nicolae Ivan, dr.Ioan Ciordaș, dr.Nicolae Comșa, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin și Petru Cornean.

        În 12 octombrie 1918, în casa dr.Aurel Lazăr din Oradea, s-a adoptat următoarea declarație :

        ” Comitetul executiv al partidului național român din Ardeal și Ungaria, a ținut o ședință la 12 octomvrie, la Oradea Mare sub prezidiul d-lui deputat dr.Teodor Mihali, în care, după o dezbatere și o cumpănire temeinică a situației politice interne și externe, a hotărât în mod unanim și în deplin acord să facă următoarea declarație :

          Comitetul executiv al partidului național român din Ardeal și Ungaria ca organ politic al națiunii române din Ardeal și Ungaria, constată că urmările războiului îndreptățesc pretențiunile de veacuri ale națiunii române la deplina libertate națională. Pe temeiul dreptului firesc că fiecare națiune poate dispune, hotârî singură și liberă de soarta ei – un drept care este recunoscut și de către guvernul maghiar prin propunerea de armistițiu a monarhiei – națiunea română din Ardeal și Ungaria dorește să se folosească de acest drept și reclamă ( pretinde ) în consecință și pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărească singură plasarea ei ( așezarea ei ) printre națiunile libere, precum și stabilirea legăturei de coordonare a ei cu celelate națiuni libere. Organul național al națiunei române din Ungaria și Ardeal nu recunoaște îndreptățirea acestui parlament și acestui guvern să se considere ca reprezentante ale națiunei române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace ( este vorba despre Conferința de Pace de la Paris 1919 ) interesele națiunei române din Ungaria și Ardeal, căci apărarea intereselor ei națiunea română o poate încredința numai unor factori designați de propria lor adunare națională ( congres național ).

     Afară de organele delegate de adunarea națională sau alese din mijlocul său, așadar afară de Comitetul executiv al partidului național român, nimenea nu poate fi îndreptățit să trateze și să hotărască în treburi care se referă la situația politică a națiunei române. Toate deciziunile și acordurile ( învoielile ) care s-ar lua și s-ar face fără aprobarea acestor organe le declarăm ca nule și fără valoare, care nu leagă întru nimic națiunea română. Națiunea română care trăiește în monarhia austro-ungară, așteaptă și cere după multe suferințe de veacuri – afirmarea și valorizarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile, la deplina viață națională. ”

       Foto : Casa avocatului Aurel Lazăr ( 2018 )

– în 17 octombrie 1918 ( înainte cu o zi ca Alexandru Vaida – Voevod să dea citire actului adoptat la Oradea ) – Împăratul Austro-Ungar Carol I a lansat manifestul ” Către popoarele mele credincioase ” – încercând salvarea monarhiei de la dezintegrare, prin federalizarea Austro – Ungariei.

       Foto : Împăratul Carol I al Austro-Ungariei și manifestul său

 – în 18 octombrie 1918dr.Alexandru Vaida-Voievod, a citit în cadrul Parlamentului din Budapesta – Declarația de la Oradea. În legislativul ungar s-a declanșat o adevărată furtună, iar Prim-Ministrul de atunci al Ungariei Sandor Wekerle – avut un răspuns dur.

      Sándor Wekerle ( 1848 – 1921 ) a fost un politician maghiar și primul ministru-prezident al Transleithaniei care nu provenea din rândurile aristocrației. Primul său mandat în fruntea guvernului Transleithaniei s-a desfășurat între 1892 și 1895, al doilea din 1906 până în 1910. În 1917 a fost numit încă o dată ministru-prezident, dar și-a pierdut funcția în toamna lui 1918, în cursul Revoluției Crizantemelor.

       De fapt, în primele ore ale zilei de 31 octombrie 1918, protestatarii sprijiniți de soldați, purtând crizanteme, au ocupat principalele clădiri publice din Budapesta. Primul ministru Sándor Wekerle a demisionat, iar fostul premier István Tisza a fost asasinat.

     Foto : Istvan Tisza – un aprig apărător al monarhiei austro- ungare ( a fost asasinat cu ocazia Revoluției Crizantemelor )

       Până la sfârșitul aceleiași zile, Regele Carol al IV-lea a acceptat rezultatul rebeliunii și l-a numit pe Károlyi Mihaly ca premier.

 

        – în 21 octombrie 1918, la Oradea, în vitrina Agenției Hegeduș – a fost afișată nota din 18 octombrie 1918 a președintelui american Wilson – care recunoștea dreptul la autodeterminare ( până la despărțirea de statul ungar ) a cehilor, slovacilor și slavilor de sud. Maghiarii s-au întristat, iar românii au  fost nemulțumiți pentru că ei nu fuseseră nominalizați în text.

        – în 22 octombrie 1918 – pe frontul din Balcani, francezii au atins Dunărea la Vidin și au închis circulație pe fluviu. ( vezi 26 septembrie 1918 ).

        – în 23 octombrie 1918 – la Budapesta, Regele ( Carol al IV – lea, nepotul lui Franz Josef ) a acceptat demisia Guvernului Wekerle, iar două zile mai târziu ( 25 octombrie 1918 ) s-a constituit un Consiliu Național sub președenția lui Karoly Mihaly.

        Karoly Mihaly – În 1916 Károlyi a înființat Partidul Unit pentru Independență “48”, la început partidul lui nu era popular a avut în parlament numai 25 de deputați, Károlyi a cerut să se facă pace cu puterile mari, și să se întrerupă legăturile diplomatice cu Austria, a cerut dreptul cetățeanului la vot democrat și independența armatei ungare, partidul a devenit foarte popular. Dar mult timp și-a petrecut viața politică în opoziție.

   În 7 noiembrie 1914 s-a căsătorit la Budapesta cu contesa Katinka Andrássy, descendenta unei puternice familii din Ungaria. Aceasta căsătorie i-a dat lui Károlyi un mare avantaj politic. Din această căsătorie au rezultat trei copii: Eva Victoria, născută în 1915, Mihályi (1917-1939) și Iudit, născută în 1919.

    Foto : Karoly Mihaly și soția sa

   În platforma programului lui Karolyi a fost inclus ruptura Ungariei de Imperiul Austriac și formarea alianței cu Rusia, ceea ce a dus la un conflict parlamentar. După aflarea știrii că Arhiduce Francisc Ferdinand al Austriei a fost asasinat la Sarajevo, Károlyi a fost unul dintre cei mai îndoliați, Ferdinand a fost considerat de István Tisza cel mai mare dușman al Ungariei. Pe octombrie 1918 Sándor Wekerle devine prin vot parlamentar prim ministru în locul lui István Tisza. Károlyi a cerut să fie susținută platforma lui de Statele Unite ale Americii și de francezi.

 

      – la sfârșitul lunii octombrie a anului 1918 – a izbucnit Revoluția la Viena ; la 11 noiembrie 1918 – Împăratul Carol I de Habsburg a abdicat, iar Austria a devenit Republică. Pe ruinele monarhiei habsburgice au apărut ( pe de o parte ) state noi precum Polonia, Cehoslovacia, iar altele precum România și Iugoslavia și-au întregit unitatea teritorială. Pe de altă parte, Austria și Ungaria au devenit state independente.

 

       – între 4 și 17 octombrie 1918deputații români în Parlamentul de la Viena au decis să facă uz de dreptul popoarelor la autodeterminare și au constituit Consiliul Național Român din Austria.

 

        – între 14 și 27 octombrie 1918 – la Cernăuți, sub președenția lui Iancu Fodor, se întrunește Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei, ocazie cu care se hotărăște unirea acesteia pe vecie cu Regatul României. Cu aceiași ocazie, a fost ales un Consiliu Național pentru rezolvarea problemelor curente.

           Actul unirii Bucovinei a fost confirmat de Regele Ferdinand prin Decretul din 18 / 31 decembrie 1918, când doi reprezentanți ai Bucovinei au intrat în Guvernul României. În 29 decembrie 1918, Parlamentul României a confirmat unirea Bucovinei cu România.

      Foto : Gazeta ” Glasul Bucovinei ” despre unirea cu România 

 

        – 27 octombrie 1918 – ziarele orădene publică o declarație a tineretului de la Academia de Drept din Oradea ( de reținut – nu o declarație a studenților români- vezi 31 octombrie 1918 ) , prin care se solicita satisfacerea doleanțelor naționalităților, în măsura în care acestea nu afectau interesele maghiarimii.

 

       – în 31 octombrie 1918studenții români din cadrul Academiei de Drept din Oradea, formulează o declarație prin care arată că se supun dispozițiilor Comitetului Executiv al Partidului Național Român și insistă pentru grabnica întrunire a unei Adunări Naționale și publicarea unui cotidian.

 

       – 31 octombrie 1918în Oradea sosesc din nou refugiați din părțile de est și de sud ale Transilvaniei.

 

       – în 31 octombrie 1918, urmare a ședinței Partidului Civic Radical din Oradea ( vezi 24 iunie 1914 ), în Oradea s-a constituit Comitetul Executiv al Consiliului  Național Maghiar din Oradea Mare și Bihor. În după masa aceleiași zile, Corpul Funcționarilor din Comitatul Bihor a aderat și el la Consiliul Național.

 

       – în 31 octombrie 1918, la orele 16.00 – în Oradea s-a constituit ” Sfatul soldaților ” din Oradea, avându-l în frunte pe Locotenent – colonelul Cserey Vilmos, care, în cursul aceleiași zile, a preluat comanda garnizoanei orădene.

 

       – în 31 octombrie 1918 – după masă, Partidul Social Democrat ( vezi februarie 1915 ) organizează un miting, la care s-a arborat drapelul roșu ( comunist ). Dr. Katz Lipot a spus că puterea trebuie luată de la clasele exploatatoare de către proletariat și de către armată.

 

       – în 31 octombrie 1918 – după ora 20.00, un grup de ” revoluționari ” s-a deplasat la Șirul Canonicilor și au spart toate geamurile de acolo. Nu s-au atins de clădirea Episcopiei.

 

       – în 31 octombrie 1918 – spre seară, au fost date publicității hotărârile Consiliului Național Maghiar din Oradea Mare și Bihor.

      * preluare puterii în oraș

      * numirea pe lângă Consiliul Național Maghiar a unei comisii din 6 persoane care să supravegheze activitatea acestuia

      * organizarea unei noi gărzi civice

      * declararea zilei de muncă de 8 ore

        – în 31 octombrie 1918 – spre seară, prin intimidarea Consiliului Municipal și sub presiunea unui mare număr de persoane, Consiliul Național Maghiar din Oradea și Bihor a preluat administrarea Oradiei. Cu această ocazie, s-a renunțat la mult discutata instituție a virilismului ( virilistii  – vezi 1872 )

 

       – în 31 octombrie 1918 –  în Ungaria s-a format un guvern de coaliție, care controla politica republicii printr-un pact între Partidul Social Democrat, Partidul Radical și partidul lui Mihály Károlyi. Acesta din urmă, lider al aripii de stânga a independenților, prezida noul cabinet. Aceste partide au apărat apoi adoptarea unui sistem politic democratic, bazat pe dreptate socială⁠ și pe tratamentul echitabil al minorităților.

     Odată ce forțele vechiului regim au fost paralizate de înfrângerea în război, revoluția a triumfat aproape fără probleme. Reprezentantul paradigmatic al acestora, contele István Tisza, a fost una dintre puținele victime ucise în timpul perioadei de revolte. Opinia publică și capitala au susținut cu o majoritate covârșitoare noul guvern al lui Károlyi. În teritoriu, revoltele au facilitat transferul puterii la consiliile revoluționare. Dreapta s-a văzut împărțită între susținătorii unei restaurări complete a vechii ordini și cei dreapta radicală, care susținea necesitatea unor reforme. Slăbite, aceste grupuri la început au încercat să găsească un ” modus vivendi ” cu noul regim.

 

       – 31 octombrie 1918Revoluția Crizantemelor în Budapesta – În primele ore ale zilei de 31 octombrie 1918, protestatarii sprijiniți de soldați, purtând crizanteme, au ocupat principalele clădiri publice din Budapesta. Primul ministru Sándor Wekerle a demisionat, iar fostul premier István Tisza a fost asasinat.

       Până la sfârșitul aceleiași zile, regele Carol al IV-lea al Ungariei ( și în același timp Carol I al Austriei ) a acceptat rezultatul rebeliunii și l-a numit pe Károlyi Mihaly ca premier.

       Foto : Karoly Mihaly – 31.10.1918

      – în 31 octombrie 1918, la Budapesta a luat naștere ” Consiliul Național Român Central ” format din :

        Reprezentanți ai Partidului Național Român : Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vlad.

       Foto : Consiliul Național Român Central ( și Tiron Albani ) – Octombrie 1918

        Reprezentanți ai Partidului Social Democrat : Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Baziliu Surdu.

      Foto : Enea Grapini

      Foto : Iosif Jumanca

      – 3 noiembrie 1918 – se constituie în casa dr.Aurel LazărConsiliul Național Român – aceasta și ca o reacție la faptul componenței exclusiv maghiare a Consiliului Național Maghiar din Oradea Mare și Bihor ( vezi 31 octombrie 1918 ).

     Consiliul Național Român astfel constituit a fost format din : dr.Aurel Lazăr ( președinte ), Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, dr.Ioan Ciordaș, Severe Erdeli, Nicolae Zigre jr., Florian Stan, Vasile Chirvai, Ștefan Domocoș, Grigorie Egri, Andrei Horvat, dr.Demetriu Mangra, Ioan Sfurlea, Nerva Traian Cosma. Secretar a fost ales Sever Andru.

     Din Consiliul Național Român s-a ales un Comitet Executiv compus din : dr.Aurel Lazăr, Roman Ciorogariu, Iacob Radu, Coriolan Pop, Nicolae Zigre jr., Sever Erdeli.

 

     – 3 noiembrie 1918 – ia naștere Consiliul Militar Român, avându-l în frunte pe Emil de Herbay.

 

4 noiembrie 1918 – în plasele Belieu, Tinca, Salonta  – cele două consilii ( maghiar și român ) hotărăsc arondarea comunelor potrivit etniei. Astfel se formează garda românească și garda maghiară pe comune. Clădirea casei comitatului comunal a fost împărțită în două – una pentru maghiari, una pentru români.

    Nu de puține ori, organizarea gărzii naționale românești a fost sabotată pentru a se crea o disproporție între cele două capabilități.

 

     – în 4 noiembrie 1918 – la Moscova, se constituie Partidul Comuniștilor din Ungaria. În conducerea sa 3 maghiari ( dintre care doi orădeni – Kun Bela și Vantus Karoly ), 2 români ( Ariton Pescariu și Emil Bozdogh ), 2 slovaci și 2 sud-slavi.

      Foto : Bela Kun1918

    Cei doi români au constituit la Oradea, un Consiliu Comunist Românesc – îndreptat chiar și împotriva Consiliului Național Român de la Oradea, de la care au dorit în permanență să preia puterea și dreptul de a decide în numele românilor, pe baza internaționalismului proletar, și chiar împotriva sau în desconsiderarea hotărârilor adoptate la Alba Iulia.

 

 – 6 noiembrie 1918 – Comitetul Executiv al Consiliului Național Maghiar constituit în Oradea Mare și Bihor ( vezi 31 octombrie 1918 ) predă administrația orădeană ( preluată cu forța de el în 31 octombrie 1918 ) din nou în mâna Consiliului Municipal și în mâna Primarului Rimler Karoly ; aceasta deoarece exista riscul unui conflict deschis între puterea de stat aleasă ( Consiliul Municipal cu viriliștii în el ) și Consiliul Național Maghiar impus de stradă.

 

9 noiembrie 1918dr.Aurel Lazăr este chemat la Arad la sediul Consiliului Național Central Român , iar dr.Rigo  – a fost chemat la Budapesta de către Consiliul Național Maghiar.

 

12 noiembrie 1918 – dr.Aurel Lazăr se întoarce de la Arad și comunică faptul că guvernul de la Budapesta a fost somat de către Consiliul Național Central Român să predea administrația comitatelor românești până în data de 12 noiembrie ora 18.00.

 

– în 13 noiembrie 1918 – la Arad încep tratativele între delegația română și cea maghiară privind transferul autorității.

       Delegația română : Vasile Goldiș, Ștefan C.Pop, I.Erdelli, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Ioan Flueraș, și mai apoi Aurel Lazăr și Aurel Vlad.

       Delegația maghiară : Jaszi Oskar, Abraham Reszo, Bokany Deszo, Apathy Istan,contele Teleki Pal, Somlo Bodog, Vincze Sandor.

 

– în 13 noiembrie 1918 se semnează Armistițiul de la Belgrad. Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918 a reprezentat o convenție militară de armistițiu semnată între țările aliate câștigătoare în Primul Război Mondial – reprezentate de generalul Louis Franchet d’Esperey și guvernul ungar al contelui Mihály Károlyi, instaurat după Revoluția Crizantemelor. Aceasta a individualizat pentru Ungaria – în calitate de stat succesor al Austro-Ungariei, condițiile de armistițiu stabilite prin Armistițiul de la Villa Giusti din data de 3 noiembrie 1918.

      Foto : Delegația franceză la Belgrad1918

   Semnarea unui acord militar cu partea franceză a devenit o prioritate pentru Ungaria în momentul în care trupele Aliaților s-au aflat la granițele sale. După ce o serie de condiții prealabile care au vizat neutralizarea forțelor militare maghiare au fost acceptate de Ungaria, o delegație condusă de primul ministru Károlyi s-a deplasat la Belgrad pentru discuții, acestea fiind începute la data de 7 noiembrie. În tot acest timp, unitățile militare ale Aliaților din Balcani împreună cu armatele statelor succesoare ale Austro-Ungariei, și-au continuat ofensiva și au trecut granița ungară. După intrarea sârbilor în Banat și Voivodina însă, avansul cehilor în Slovacia precum și instituire unei blocade de către aceștia împreună cu polonezii în ceea ce privește resursele de cărbune german necesare Ungariei, a determinat sfârșitul politicii pacifiste maghiare.

   Guvernul maghiar, urmărind cu predilecție menținerea pe cât posibil a integrității teritoriale a propriului stat, a încercat să joace cartea de reprezentare a unei țări neutre, ruptă de trecutul Dublei Monarhii și care a adoptat principiile wilsoniene. Dorind să dea viitoarei înțelegeri caracter politic, delegația s-a recomandat ca reprezentând poporul ungar, a solicitat sistarea blocadei asupra livrărilor de cărbune german și a cerut ca eventualele trupe de ocupație să nu fie sârbe, cehe sau române. De asemenea, a solicitat sprijin pentru noul guvern și recunoașterea diplomatică a noului stat, acceptând dreptul Conferinței de Pace de a decide în privința formării statului ceh și iugoslav, precum și în chestiunea naționalităților.

 

     Linia de demarcație în Transilvania ( 1918 – 1919 )

     Evoluția liniei de demarcație între trupele ungare și cele române a consemnat 4 aliniamente succesive, deplasate progresiv spre vest. Contextul a fost reprezentat de obiectivele postbelice fundamental antagonice ale politicilor taberelor maghiară și română, anume menținerea integrării teritoriale a Ungariei și, în mod deosebit, păstrarea Transilvaniei – de partea maghiară (cel puțin până la momentul unor decizii teritoriale ferme ale Conferinței de Pace), respectiv preluarea puterii statale în Transilvania și maximalizarea gradului de ocupare militară a teritoriului, pentru a asigura succesul solicitărilor teritoriale – de partea română.

  1. Un prim aliniament delimitat la nord de cursul Someșului Mare, ulterior răsfrânt spre Târgu Mureș – astfel încât să urmeze cursul Mureșului până la vărsarea în Tisa, a fost consemnat la 13 noiembrie 1918 la Belgrad, printr-o Convenție militară de armistițiu. Deoarece România semnase anterior o pace separată cu inamicul, fiind considerată astfel un stat necombatant, n-a fost invitată la semnarea respectivei Convenții și nici nu i s-a cerut părerea în ceea ce privește prevederile ei. Românii nu s-au împăcat însă niciodată cu unele prevederi ale acestui act, mai ales cu cele care au avut ca subiect trasarea liniei de demarcație și menținerea administrației transilvănene sub control ungar. Considerate totuși mai târziu aliate, trupele române au trecut Carpații Orientali și, fără incidente majore, au ocupat până la 15 decembrie aliniamentul desemnat, în pofida demersurilor politice, diplomatice și militare făcute de guvernul ungar, cu speranța împiedicării instituirii controlului militar românesc în Transilvania.

 

  1. Mai puternică militar în acel moment și mai agresivă, ca urmare a unor tratative duse cu sprijinul generalului francez Berthelot România și-a deplasat trupele până la aliniamentul Baia-Mare – Dej – Cluj – Deva, ocupându-l deja pe data de 24 decembrie 1918. Deși în faza inițială structurile de conducere ungare locale au refuzat să retragă soldații mobilizați între timp pentru a face față înaintării române, guvernul Ungariei și-a dat în final, acordul pentru aceasta. Conducerea aparatului administrativ regional maghiar, precum și comandamentul său militar au rămas însă pe loc, într-un act simbolic dorit a semnaliza continuitatea juridică, iar trupele ungare au început să se concentreze în nord-estul depresiunii transilvane.

 

  1. Forțele armate române au continuat să preseze încet înainte și, ca urmare a eforturilor Guvernului României și ale Consiliului Dirigent, linia de demarcație a fost mutată pe linia Sighetu Marmației-Baia Mare-Zalău-Ciucea-Zam, aliniament pe care trupele s-au oprit în 22 ianuarie 1919, la ordinul aliaților francezi. Iarna care a urmat a fost folosită pentru organizarea și antrenarea temeinică a trupelor române din Transilvania, dar incapacitatea Antantei de a respecta acordurile încheiate, precum și avansul constant pe teren al trupelor române au determinat însă guvernul ungar să ia în considerare posibilitatea de rezistență armată. O nouă armată maghiară s-a constituit pe resturile celei vechi și, drept consecință, de-a lungul liniei de demarcație incidentele armate în care au fost implicate trupele ungare și române s-au multiplicat semnificativ, căpătând aspectul unor lupte cu anvergură locală.

 

  1. La 26 februarie, într-un context în care România a devenit un factor semnificativ al planurilor comandanților militari francezi de intervenție împotriva Rusiei Sovietice, Conferința de Pace a trasat o nouă linie de demarcație aflată între Satu-Mare și Arad. Comunicarea noii decizii către guvernul maghiar a căpătat însă, în contextul deteriorării rapide a situație militare aliate din Ucraina un caracter ultimativ, ducând la o criză politică ungară finalizată cu instalarea unui guvern comunist la Budapesta. Decizia s-a dovedit inacceptabilă pentru oficialii maghiari, noul regim considerându-se în stare de război cu România. În Ungaria a fost decretată mobilizarea generală și statul maghiar a căutat să colaboreze militar cu Rusia bolșevică printr-o alianță ofensivă și defensivă. Ultimele tentative de negociere au eșuat, astfel că la 16 aprilie 1919, trupele române au declanșat o ofensivă generală pentru a avansa dincolo de vestul Munților Apuseni.

          Foto : Dinamica liniilor de demarcație în Transilvania 1918 – 1919

 

16 noiembrie 1918 – Pe 16 noiembrie 1918 a fost proclamată Republica Democrată Ungară, iar Károlyi Mihaly a devenit primul președinte al țării.

      Foto : Karoly Mihaly – Președintele Republicii Democrate Ungare vorbește mulțimii ( noiembrie 1918 )

 

   În martie 1919 noua republică și-a încetat existența odată cu izbucnirea revoluției bolșevice și crearea Republicii Ungare a Sfaturilor. Și această republică a avut o existență efemeră, fiind înlocuită de Regatul Ungariei (1920–1944).

      Foto : Bela Kun – proclamă Republica Ungară a Sfaturilor ( între martie și august 1919 )

 

16 noiembrie 1918Episcopul vicar ortodox Roman Ciorogariu ( ” Unchieșul ” – factorul care genera liniște și speranță ) primește o adresă din partea Consiliului Național Român, prin care i se comunică hotărârea de a se organiza o Mare Adunare Națională a românilor la o dată ce va fi comunicată ulterior.

    Foto : Episcopul Roman Ciorogariu

– în 18 noiembrie 1918 – are loc o ședință comună a celor două Consilii Naționale din Oradea ( cel maghiar condus de Agoston Peter – numit în 13 noiembrie Comite Suprem al Comitatului Bihor ) și Aurel Lazăr – ca reprezentant al Consiliului Național Român. Dr.Aurel Lazăr a cerut atunci : libera folosire a însemnelor naționale proprii și arborarea drapelului românesc pe clădirea comitatului.

     Foto : Agoston Peter

   

    Foto : Aurel Lazăr

   

20 noiembrie 1918Primăria Oradea se zbate să asigure populației în creștere, cele necesare traiului. De fapt, la sfârșitul lunii noiembrie 1918 – Primăria Oradea rămâne fără bani, și solicită de urgență 2 milioane de coroane de la finanțele statului – ajutor pe care îl obține. Situația a fost atât de disperată la nivelul bugetului local încât se analizase și situația posibilă a emiterii unei monezi de necesitate.

 

– în 27 noiembrie 1918 – presa orădeană anunță faptul că, la Alba Iulia va avea loc Adunarea Națională a Românilor, și că, fără îndoială, ea va vota unirea Transilvaniei cu România.

    Din comitatul Bihor pleacă spre Alba Iulia 200 de delegați oficiali. Trenului de Bekescsaba s-au atașat 4 vagoane, și de acolo, la cel de la Arad pentru a transporta marea parte a acestora.

    Foto : Adunarea de la Alba Iulia

– în 27 noiembrie 1918în cazărmile din Oradea izbucnesc mari tulburări, cerându-se ca ofițerii să renunțe la grade, iar soldații să își aleagă comandanții în mod democratic.

1 Decembrie 1918Ziua Declarației de la Alba Iulia

   Foto : Oratorii Marii Uniri au fost: Ștefan Cicio Pop, Președinte al Consiliului Central Național Român, Ioan Suciu, raportorul adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, Preşedintele Partidului Național Român, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Alexandru Vaida Voevod, Ioan I. Papp, episcop ortodox al Aradului, Miron Cristea, episcop ortodox al Caransebeșului, Iuliu Hossu, episcop greco-catolic al Gherlei și Aurel Vlad. 

– în 2 decembrie 1918dr. Aurel Lazăr este numit Șeful Resortului de Justiție din cadrul Consiliului Dirigent – instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administrației de către statul român. De la acea dată, prezența lui Aurel Lazăr în Oradea, va fi sporadică, dar chiar și așa el a ținut permanent legătura cu orașul său, nu de puține ori reușind să îl ajute cu elemente necesare bunului mers al acestuia.

– în 2 decembrie 1918Șvabul Otto Roth a proclamat autonomia Banatului ( lider social democrat ), nesocotind decizia românilor de la Alba-Iulia. Practic, germanii doreau menținerea integrității teritoriale, politice și economice a Banatului – teritoriu revendicat de România, Ungaria și Iugoslavia. Ei erau tentați să susțină apartenența Banatului la Ungaria.

     Foto : Otto Toth

– în 4 decembrie 1918 ajunge la Oradea ( și stă în Oradea până în data de 15 decembrie 1918 ) generalul german August von Mackensen. El era însoțit de 40.000 de soldați germani ( staționați la marginea orașului ), în retragerea lor spre Ungaria. Pe timpul șederii lor aici, administrația orașului a trebuit să facă mari eforturi pentru asigurarea hranei populației – având în vedere că împreună cu soldații germani staționați erau peste 150.000 de oameni.

     Foto : Generalul german August von Mackensen

– în 7 decembrie 1918 – comuniștii orădeni ( încă sub acoperirea Partidului Social Democrat – vezi februarie 1915 ) au organizat simultan în Sala Mare a Primăriei și la Teatrul din Oradea, acțiuni la care au participat uriașa masă a soldaților demobilizați ( ținuți în oraș pe solda și mâncarea asigurată de Primărie ). Acțiunile au fost organizate pentru a se protesta împotriva hotărârilor de la Alba Iulia, pentru a revendica puterea pentru proletari, incriminând modul în care românii ardeleni au adus armata străină ( armata română ) în țară ( Regatul Ungariei ).

 

– în jurul datei de 15 decembrie 1918La Cluj, s-a înființat un arhicomisariat guvernamental ( maghiar ) condus de profesorul Apathy Istvan, menit printre altele să organizeze apărarea Transilvaniei, în fața armatei române, și să constituie un corp de armată propriu.

    Foto : Profesorul Apathy Istvan

      Într-un asemenea context au fost constituite diviziile de secui, care este adevărat, nu au reușit să oprească înaintarea armatei române, însă în retragerea ei a produs multă dezordine și a comis multe atrocități în zonele locuite de români.

     Tot acest arhicomisariat guvernamental nou înființat a dispus înlocuirea Consiliilor Municipale de la orașe cu sfaturile populare.

     La Oradea, dr. Agoston Peter ( Comite Suprem al Comitatului Bihor din 18 octombrie 1918 ) declară că nu recunoaște dispozițiile lui Apathy pentru Oradea, ba mai mult, dă publicității un apel către locuitorii orașului, pentru ca în cazul în care în Oradea vor intra trupe pentru supravegherea ordinii, aceștia să se abțină de la acțiune incitantă, să respecte regulile privind interdicția consumului de alcool.

     Divizia de secui – ( maghiară Székely Hadosztály ) a fost o mare unitate a armatei republicane regulate ungare, care a existat în perioada 1 decembrie 1918 – 27 aprilie 1919 și a fost continuatoarea Diviziei 38 Infanterie Honvezi, care avea sediul la Cluj.

      Foto : Divizia de secui la Satu – Mare în 1919

     Structurarea ei a început după dezintegrarea armatei austro-ungare, ca urmare a necesității ca armata ungară să se reorganizeze și să se înarmeze – astfel încât să poată fi un factor activ, în ce privește soluționarea disputelor teritoriale dintre Ungaria și statele succesoare ale fostului Imperiu Austro-Ungar.

     A fost considerată o formațiune militară de elită a statului ungar, atât a celui creat de Revoluția Crizantemelor cât și a celui din perioada Republicii Sovietice Ungare, datorită forței sale combative și a disciplinei soldaților săi. A fost comandată de către colonelul Károly Kratochvil și trupele sale au fost dislocate inițial pe aliniamentul liniei de demarcație dintre armatele română și ungară, având un rol eminamente activ în confruntările care au urmat după retragerea trupelor maghiare din Cluj și dislocarea acestora pe cel de-al treilea aliniament al respectivei linii de demarcație.

    Foto : Colonelul Karoly Kratovichl

      Pe măsură ce puterea politică a încăput pe mâna aripii stângi a social democraților și a comuniștilor, autorităților centrale ungare au avut față de divizie o atitudine defavorabilă – al cărui exponent principal a fost conducătorul Consiliului Militar din Budapesta, József Pogány, motivată prin eticheta atribuită militarilor acesteia de reacționari și contrarevoluționari.

      În timpul ofensivei din aprilie 1919 din perioada Războiului româno-ungar, atacul principal susținut de trupele române a fost dirijat în zona apărată de către unitățile diviziei. Trupele marii unități inițial au menținut pozițiile, dar suferind pierderi grave s-au retras în partea de nord a câmpului de operații dintre Someș și Tisa, în partea dreaptă a flancului trupelor române care operau împotriva Debrecenului. Ca efect al urmăririi și manevrării Diviziei Secuiești de către unitățile românești, al conflictului – între timp declarat, cu trupele Armatei Roșii ungare și al dezastrului suferit de aceasta, la 27 aprilie 1919 Divizia Secuiască a capitulat în fața Diviziei 2 Cavalerie.

 

–  în 24 decembrie 1918, Regele Ferdinand I al României, emite Decretul-lege nr.3631 prin care consfințea actul memorabil de la Alba-Iulia. ” Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, de la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, sunt și rămân de-a pururi unite cu Regatul României ”. Delegația care s-a deplasat la București pentru a preda regelui și guvernului actul unirii, a fost formată din : Vasile Goldiș, Al.Vaida Voevod, episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu.

 

– la 25 decembrie 1918 apare la Oradea, primul număr al publicației ” Tribuna Bihorului ” – organ al Consiliului Național Român din Oradea Mare. Publicația era adresată în mod special țărănimii, dorindu-se informarea acesteia cu privire la evenimentele ce se derulau cu repeziciune. În 8 martie 1919, publicația își sistează apariția datorită instigărilor Sfatului muncitoresc din cadrul tipografiei Sonnefeld.

     Foto : Publicația ” Tribuna Bihorului

 – în 29 decembrie 1918, i-a naștere la Oradea, Societatea Culturală ” Dacia Traiana ” cu scopul educării sociale a locuitorilor de la sate, a culegerii de folclor și a propagandei naționale printr-un ziar propriu.

 – în 29 decembrie 1918 – comandantul misiunii militare franceze din România – Generalul Henri Mathias Berthlot – efectuează o vizită în Oradea. La gară, acesta a fost întâmpinat de :

      Din partea Comitatului Bihor și din partea orașului : Agoston Peter, Rimler Karoly, Lukacs Odon, Keszthelyi Zoltan, dr. Berkovits Rene

      Din partea Consiliului Național Român : Roman Ciorogariu, dr. Coriolan Pop, Florian Stan, Radu Iacob, Gheorghe Tulbure,  Maiorul Emil Herbay ( cel care conducea Consiliul Militar Român – vezi 3 noiembrie 1918 )

     Foto : Generalul Henri Mathias Berthlot

– în 30 decembrie 1918Consiliul Național German Săsesc a decis să recunoască actul de unire de la Alba-Iulia. După intense dezbateri, în 8 ianuarie 1919, la Mediaș 140 de fruntași ai sașilor au votat în unanimitate o declarație, iar la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1919, o delegație săsească s-a deplasat la București pentru a înmâna Regelui Ferdinand I textul Declarației de la Mediaș.

 

– în 31 decembrie 1918 – trece prin Oradea, împuternicitul cu relațiile externe al arhicomisariatului guvernamental din Cluj ( vezi 15decembrie 1918 ), care l-a informat de dr. Agoston Peter ( Comite Suprem al Comitatului Bihor ) despre evoluția situației politice și militare din Transilvania. Mai apoi, dr. Agoston Peter a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Național Român, stabilind ca pe viitor să discute cu aceștia orice problemă. Se pare însă că totul a fost o reacție de moment.

 

                                                                                         1919

 

1919 – în Oradea erau aproximativ 120.000 de locuitori

– în 5 ianuarie 1919 se deschid la Paris lucrările Conferinței de pace de la Paris – structură ce avea misiunea de a edifica o nouă ordine politică și teritorială în Europa.

      Organismele cele mai importante ale Conferinței de la Paris, au fost :

      * Consiliul celor zece ( format din șefii de stat și de guvern, miniștri de externe ) – SUA, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia

      * Consiliul celor cinci – format din șefii de stat și de guvern ai Puterilor Aliate și Asociate ( Anglia, Franța, Rusia )

      Foto : Cei 4 ” grei ” – David Lloyd George ( Anglia ) ; Viitorio Emanuele Orlando ( Italia ) ; Georges Celamnceau ( Franța ) ; Woodrow Wilson ( SUA )

 

       * Deoarece Japonia era interesată doar de chestiunile din Orientul Îndepărtat – de fapt, cele mai multe decizii au fost luate de : Clemenceau ( Franța ), Lyod George ( Marea Britanie ), Viitorio Emanuele Orlando ( Italia ).

     Foto : Delegații statelor ( și a viitoarelor state ) la Conferința de la Paris – 1919

      * Națiunile mici ( precum România ) au fost doar – audiate…

       * Pentru reprezentanții României, Conferința de la Paris a fost un chin – și asta și datorită Tratatului de Pace de la Buftea – București ( semnat în 20 februarie 1918 și apoi în 7 mai 1918 ) cu Germania și Austro-Ungaria ( vezi 20 februarie 1918 ).

      Foto : Delegația română de la Conferința de la Paris – conducător I.C.Brătianu ( care ulterior se retrage )

– în 15 ianuarie 1919, armatele române au înaintat până la Ciucea, astfel că linia de demarcație între armatele ungare și cele române a ajuns pe aliniamentul Zam-Ciucea-Sighet. Era tot mai evident că va urma înaintarea până la Oradea. De altfel, Consiliul Național Român solicita în aceiași dată Societății ” Dacia Traiana ” să comunice numele oratorului care va saluta din partea sa armata regală română în piața din centrul orașului.

 

– în 30 ianuarie 1919 – este înlocuit Comitele Suprem al Comitatului Bihor, din persoana dr. Agoston Peter, în persoana dr. Katz Bela ( avocat și prieten apropriat a lui Kun Bela, reprezentantul aripii comuniste în Partidul Social Democrat orădean ).

      Noul Comite Suprem al Comitatului Bihor, dr. Katz Bela – a declarat că principala sa preocupare va fi să împiedice prin toate mijloacele posibile, venirea trupelor românești în oraș. În același timp, spunea că va milita pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și continuarea activităților productive.

 

februarie 1919 – în Beiuș, în zona Marghitei, pe Valea Crișului Repede, soldații secui ( vezi Divizia de Secui  ( vezi 15 decembrie 1919 ) comite numeroase atrocități împotriva românilor și trece la dezarmarea prin forță a gărzilor românești locale.

      Consiliul Național Român se adresează Comisiei pentru Armistițiu a Antantei, care trimite mai mulți delegați pentru a constata în teren cele reclamate. Astfel se deplasează în teren : Căpitanul de Stat Major al Armatei Engleze, căpitan Pomerol ; apoi colonelul francez Eugene Trusson  ; apoi, vice-colonelul Douphon ( care anchetează masacrul a 45 de români de către soldații din armata ungară ).

 – februarie 1919 – la Oradea, se constituie Sfatul Popular al Orașului – și aceasta ca expresie a deplasării spre extrema stângă a vieții politice. S-a declanșat astfel concret lupta dintre comuniști și conducerea burgheză a orașului.

 – 15 februarie 1919comuniștii orădeni își scot un ziar propriu ” Gazeta Roșie de Oradea Mare ”

 – februarie 1919 – în Oradea se declanșează o nouă epidemie de tifos exantematic, boala fiind adusă de militarii veniți de pe front. ( vezi 1907 – tifosul exantematic ).

– în februarie 1919, Consiliul Dirigent a decis ca ” Societatea Maghiară de Gaz Metan ” înființată în 1915, a fost pusă sub sechestru judiciar.

         Tot în februarie 1919, Resortul de Industrie din cadrul Consiliului Dirigent, a creat o Direcție a minelor pentru administrarea minelor metalifere și uzinelor metalurgice de la Baia-Mare, a minelor de la Abrud și Săcărâmb, a uzinei metalo-chimice de la Zlatna, a uzinelor siderurgice din Hunedoara și Cugir, a minelor de cărbuni din Lonea, etc.

 

 – în 1 martie 1919, în Oradea apare publicația ” Foaia Țăranului ” – emanație a grupării bolșevice românești din Oradea, menit să contracareze existența publicației ” Tribuna Bihorului ” – emanație a Consiliului Național Român din Oradea Mare ( vezi anul 1918 ). Inițial, ” Foaia Țăranului ” a fost scoasă în Rusia, unde  se constituise ” Uniunea comuniștilor români din Ungaria, Banat, Ardeal, România și Austria ”, după care s-a mutat în Oradea. Ea fost scoasă pe banii Partidului Comunist Ungar.

 

 – în martie 1919 – În martie 1919 noua republică ( vezi 16 noiembrie 1918 – Republica Democrată Maghiară ) și-a încetat existența odată cu izbucnirea revoluției bolșevice și crearea Republicii Ungare a Sfaturilor. Și această republică a avut o existență efemeră, fiind înlocuită de Regatul Ungariei (1920–1944).

 

– în 20 martie 1919 – se constituie și la OradeaSfatul administrativ al muncitorilor și soldaților – ca organ comitatens ( adică pe Comitat ) și separat pe oraș. Dr. Katz Bela a continuat să fie Comite Suprem pentru Bihor și Oradea.

     În fiecare comună urmau să se constituie sfaturi muncitorești, compuse din cel puțin 12 persoane, dintre țăranii cu până la 12 iugăre de pământ. S-a constituit de asemenea un directoriu comunist restrâns – care conducea de  fapt treburile comitatului și ale orașului.

     Tot atunci, și în Oradea se înființează – tribunalele revoluționare – menite să judece în procedură de urgență cazurile grave de încălcare a intereselor clasei muncitoare. Ca acuzatori au fost numiți cei mai zeloși comuniști : dr. Vagh Deszo, croitorul Patocs Janosi și alții.

 

– în 22 martie 1919 – și la Oradea se află de demisia guvernului ungar ( guvernul condus de Mihaly Karoly – vezi 18 octombrie 1918 ). Motivul demisiei a fost acela că membrii guvernului maghiar au refuzat să accepte noua linie de demarcație dintre armata română și cea maghiară ; statornicită prin nota Antantei remisă guvernului prin vicecolonelul Vix ( de aici nota Vix ) – și care fixa frontiera de est a Ungariei pe linia sau de-a lungul șoselei Arad – Salonta și a căii ferate Salonta – Oradea – Carei – Satu – Mare. Practic, nici una dintre cele două armate neavând voie să intre în orașele respective. Astfel, noua linie de demarcație urma să înlocuiască vechea linie Zam – Ciucea – Sighet.

     Într-un asemenea context au ajuns la putere în  Ungaria – bolșevicii. Aceștia au constituit un nou guvern ( avându-l de fapt în frunte pe Kun Bela ), au proclamat Republica Ungară a Sfaturilor ( Președintele Republicii era Sandor Garbai, puterea reală însă era la Bela Kun ), și s-a anunțat unirea Partidului Social-Democrat din Ungaria cu comuniștii. Și astfel, pentru scurtă vreme s-a introdus dictatura proletariatului.

    Foto : Bela Kun  se adresează mulțimii de oameni

     Instalarea comuniștilor la putere nu era o surpriză, deoarece în teritoriu ( inclusiv în Oradea ) erau deja constituie așa numitele sfaturi formate din comuniști.

 

– în 25 martie 1919 – la Oradea, în Piața Mică are loc o adunare populară convocată de Sfatul administrativ al Comitatului Bihor ( condusă de comuniști ), în care se comunică populație o serie de decizii importante. Acestea erau :

    * Orice fel de tezaur, armament și muniție vor fi predate la poliție în termen de 48 de ore. Cei care nu se conformează, vor fi deferiți tribunalului revoluționar.

    * Judecătoriile să sisteze procesele pe rol până la noi dispoziții. Fac excepție procesele cu privire la spațiile locative și cele legate de muncă. Acestea trebuiesc soluționate cât mai rapid.

    * Se dispunea inventarierea și punerea sub cheie a tuturor rezervelor de lemn și de cărbune, aflate la întreprinderi, instituții, comercianți. Mișcarea lor nu se putea face decât cu acordul oficiului special înființat în acest sens.

    * Persoanele particulare sau asociațiile puteau tipări materiale cu caracter politic numai cu aprobarea Sfatului administrativ. Trebuiau inventariate și declarate toate stocurile de hârtie.

    * Consumul băuturilor alcoolice inclusiv în reuniunile și petrecerile private este pedepsit.

    * Hotărârile Sfatului administrativ ( comunist ) vor fi date publicității prin comunicate. Fiecare cotidian era obligat să publice hotărârile Sfatului administrativ pe prima pagină.

    * Se desființa orice rang și orice titlu, excepție făcând doar forțele de ordine și apărare.

    * S-a dispus sechestrarea telefoanelor particulare care nu erau strict necesare.

    * S-a dispus închiderea tuturor prăvăliilor, cu excepția celor alimentare, a drogheriilor, a farmaciilor, a librăriilor și papetăriilor, a tutungeriilor – și aceasta până la socializarea lor. Se avertiza că cine va fi prins că scoate marfă, va fi împușcat.

– în 25 martie 1919la sediul Consiliului Național Român din Oradea se prezintă Iacob Crețulescu – secretarul Partidului Socialist Român, fost militar în Rusia și fondator al grupării comuniste române din Budapesta ( din decembrie 1918 ), împreună cu agricultorul Szekely Sandor și 20 de proletari români înarmați – comunicându-le membrilor Consiliului Național Român că existența lor nu mai poate fi tolerată ( ei acționând în baza unor principii imperialiste ) și astfel s-a decis dizolvarea lor. Toate registrele Consiliului Național Român au fost confiscate.

    În sediul Consiliului Național Român s-a instalat din acel moment Consiliul comunist românesc din Oradea.

   Din acea zi, Oradea a devenit un ” oraș roșu ”.

   * steaguri roșii fluturau pe clădirea Primăriei și pe sediile principalelor instituții ale vremii

   * Pe frontispiciul Primăriei era afișat sloganul : ” Proletari din toate țările, uniți-vă. ”, iar pe una din ferestre era afișat un afiș care reproducea lucrarea lui Biro Mihaly – reprezentând muncitorul roșu lovind cu ciocanul.

    Foto : Biro Mihaly ( în spate, lucrarea sa )

    * convorbirile telefonice se efectuau numai în limba maghiară

    * telegramele se trimiteau numai în limba maghiară

    * camerele deținute ” în plus ” față de strictul necesar trebuiau declarate, după formula : 1 persoană = o cameră ; o familie fără copii = 2 camere ; 5 persoane = 3 camere. Pentru birourile avocaților și cabinetele medicale – o sală de așteptare și una de lucru.

    * toate vilele de vacanță și locuințele de vară au fost rechiziționate.

    * toți cetățenii orașului aveau obligația de a munci

      * muncitorii organizați primeau 300 grame de pâine pe zi ( în creștere de la 200 de grame inițial ) și primeau 100 de grame de untură pe săptămână ( în creștere de la 50 de grame inițial )

      * categoriile sociale care nu aparțineau proletariatului muncitor – primeau 160 de grame de pâine pe zi, și 100 de grame de untură pe săptămână

 

– în 26 martie 1919Directoriatul Sfatului administrativ ( vezi 20 martie 1919 ) a dispus internarea persoanelor care periclitau țelurile Republicii Ungare a Sfaturilor.

        Astfel :

    * 25 de membri ai Consiliului Național Român cu domiciliul în Oradea, nu puteau părăsi orașul fără autorizația directoriatului

    * Roman Ciorogariu, dr. Vasile Chirvai, dr. Savu Marta, dr. Teodor Popa și Nerva Traian Cosma – trebuiau să vină zilnic la orele 17.00 la sediul Vicariatului Ortodox pentru a fi verificați de un delegat al directoratului

    * ceilalți 20 de membri ai Consiliului Național Român, urmau să fie vizitați prin sondaj, la domiciliu

   * Roman Ciorogariu și Coriolan Pop – erau păziți permanent la domiciliu, de doi grăniceri înarmați

 

– în 27 martie 1919 – se constituie și la OradeaBatalionul Armatei Roșii. O structură militarizată, formată din soldații demobilizați cărora li se putea asigura din ce în ce mai greu hrana. Ei primeau astfel, 450 de coroane pe lună, plus echipament, plus o compensație pentru chirie. Pentru fiecare membru al familie se mai acordau 50 de coroane.

– în 27 martie 1919 – au fost socializate Băile Episcopiei și Băile Felix, cu toate bunurile și dotările lor ; totul pentru a fi date spre folosința exclusivă a proletariatului. Tot atunci au fost confiscate și parcurile Episcopiei Romano-Catolice – urmând a fi transformate în parcuri muncitorești.

   Foto : Băile Felix – Izvoare termale

    Foto : Băile 1 Mai 1918

– în 27 martie 1919Comisia de Propagandă a Directoriatului comunist orădean a dispus ca posesorii de obiecte de artă ( pictură, grafică, sculptură ) să-și declare bunurile deținute. Acestea urmau a fi evaluate de o comisie, care le stabilea valoarea. Bunurile mai de preț, erau sechestrate și deveneau patrimoniu public.

– în 27 martie 1919s-a interzis predarea religiei în școli, iar locul acesteia a fost luat de lecțiile politice și de ele științifice.  Au fost desființate instituțiile de învățământ călugărești, membrii monahali fiind îndrumați spre activități practice în fabrici și uzine.

 

– începutul lui aprilie 1919 – găsește Oradea într-o atmosferă tensionată, oarecum haotică, periculoasă

– în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919avocații beiușeni Nicolae Bolcaş și Ioan Ciordaș sunt ridicați din casele lor de către echipa de secui condusă de căpitanul Verboczy ( care teroriza atunci Beiușul ) și sunt duși în satul Lunca, unde sunt mutilați cumplit ( li s-au scos ochii ) și omorâți mai apoi. Trupurile lor au fost  îngropate într-o groapă săpată în albia pârâului Vărzari, care trece prin așezarea cu același nume. Mai apoi, trupurile lor au fost recuperate, identificate și înmormântate la loc de cinste în cimitirul din Beiuș.

    Foto : Avocatul Nicolae Bolcaș

     Foto : Avocatul Ioan Ciordaș

     Astfel :

     * s-au întețit raziile brigăzilor roșii, comuniste. Au fost înrolați în acestea și elevii din ultimele clase de liceu, promițânduli-se facilități la examenul de bacalaureat și recunoașterea timpului petrecut în armată. Nu puțini dintre aceștia au fost trimiși în zona Beiușului și a Vașcăului, de unde se aștepta un atac al armatei române. La orice eveniment se intona ” La La Marseillaise ” – singurul imn oficial acceptat.

      * în 12 aprilie ia ființă în OradeaGarda Roșie ; un fel de Poliție Militară, cu scopul de a supraveghea ordinea în oraș. Puterile ei erau peste cele a le poliției și acționa independent. Între obiectivele sale era și anihilarea elementelor și acțiunilor contrarevoluționare. Este adevărat că în acea vreme, în Oradea provocau haos – soldații demobilizați, dezertorii, dar și proletariatul devenit agresiv.

       * se agrava situația alimentației publice. Țăranii nu-și mai aduceau demult produsele la oraș și asta pentru că bandele terorizau și jefuiau orice produs alimentar. Între 23 aprilie și 19 mai s-a interzis vânzarea și consumarea cărnii de porc și de vită. S-a ordonat declararea rezervelor de miere. S-a interzis vopsirea ouălor de Paști și comercializarea lor. Carnea de porc produsă în micile gospodării nu putea fi vândută decât prin biroul de porcine.

 

– în data de 16 aprilie 1918armata română a pornit ofensiva spre Oradea din direcția Ciucea. Pe când poporul a aflat ( câteva zile mai târziu ) trupele române se aflau la Tileagd și la Țețchea. Moralul soldaților comuniști, proletari răniți pe front și tratați în Oradea, era mai mult decât scăzut.

      Foto : Valea Crișului Repede la Ciucea

– în data de 18 aprilie 1919 – are loc la Oradea o întâlnire tensionată și eșuată între dr. Katz Bela ( reprezentantul comuniștilor orădeni – vezi 30 ianuarie 1919 ), Oroszlan Pal ( împuternicitul politic al comisariatului poporului pentru război din Oradea ) și căpitanul Janossy Gyula ( comandantul Poliției orădene ).

     În cadrul întâlnirii, Oroszlan Pal i-a informat pe interlocutorii săi despre faptul că armata română este la 9 km de Oradea ; despre faptul că armata maghiară va părăsi orașul, și despre faptul că armata roșie a Oradiei va rămâne și va lupta până la sosirea ajutoarelor în trupe de la Budapesta. Oroszlan i-a informat de asemenea despre faptul că dacă nu se va reuși oprirea armatei române, fruntașii români internați sub supraveghere vor fi împușcați.

    Acestui plan prezentat de Oroszlan Pal i s-a opus atât Katz Bela cât și căpitanul Janossy Gyula.

   Urmare a acestor informații căpitanul Janossy Gyula a organizat și declanșat în Oradea – contrarevoluția albă – îndreptată împotriva structurilor comuniste roșii, ce încă pentru o vreme conduceau orașul.

         Astfel, căpitanul Janossy Gyula :

     * a decis stoparea escaladării violenței prin împiedicarea executării fruntașilor români arestați. De altfel, în data de 19 aprilie 1919, la ora 3 noaptea el i-a preluat pentru pază și protecție pe toți fruntașii români.

    * oprirea sosirii unor întăriri militare dinspre Budapesta. S-a constituit de altfel o linie defensivă în partea de vest a orașului și aruncarea în aer ( în 4 locuri ) a unei porțiuni din calea ferată Berettyoujfalu – Oradea. Au fost instalate aferent linie mai multe cuiburi de mitraliere. Pe drumul Borș – Episcopia Bihor au fost instalate tunuri.

– în data de 19 aprilie 1919, cu începere de la primele ore ale dimineții – căpitanul Janossy Gyula, cu ajutorul ofițerilor proveniți din rândul funcționarilor ( sub comanda căpitanului Halasz ) la care s-au adăugat 300 de polițiști, jandarmi și membri ai gărzii civice – căpitanul Janossy Gyula a reușit să pună mâna pe sediul Primăriei din Oradea. Legătura telefonică a acesteia cu Ministerul de Război din Budapesta, a fost decuplată.

      Sediul contrarevoluționarilor albi ( împotriva comuniștilor ) a fost în sediul Hotelului Parc, unde proprietarul acestuia Veiszlovich Gyula a devenit un om de bază.

      Pe de altă parte, forțele roșii din Oradea ( comuniștii ) și-au fixat sediul în Cazarma Honvezilor de pe Calea Rulikowsky ( unde se aflau și depozitele de armament și muniție ).

– în data de 19 aprilie 1919trupele comuniste ” roșii ” din Oradea au lansat un atac asupra Primăriei, dar au fost respinși de ” albi ” și scoși din Piața Ladislau.

     Câteva ore mai târziu o altă luptă s-a dat în fața cazărmii ” roșilor ”, dar și de această dată contrarevoluționarii ” albi ” au  câștigat. Albii au pus mâna pe depozitul de arme aflat în cazarmă și au alungat ” roșii ”spre vest.

      Urmare a evenimentelor și victoriilor ” albilor ” descrise mai sus, liderii și ostaticii români reținuți au fost eliberați.

      Comitele Suprem al Comitatului Bihor și Oradea – dr. Katz Bela, în numele directoratului comunist ” roșu ” a predat conducerea orașului lui Rimler Karoly. La prânz steagul roșu, comunist a fost coborât de pe Primărie.

– în noaptea dintre 19 și 20 aprilie 1919 – noua conducere a Oradiei ( neștiind cât timp va putea atacurile forțelor bolșevice din oraș ) a apelat la comandamentul român al Diviziei 6 de la Tileagd, solicitându-i ca trupele române să intre de urgență în oraș. De asemenea, în zona de vest a orașului au fost mobilizate gărzi civile și s-a asigurat o permanentă patrulare pe străzile orașului, ale cărui străzi au fost luminate la întreaga capacitate.

     În acest context, în cursul nopții au avut loc mai multe convorbiri telefonice între căpitanul Janossy Gyula ( comandantul Poliției orădene ) și reprezentanții Statului Major al Armatei Române aflat la Tileagd. Astfel s-a hotărât ca în data de 20 aprilie 1919 – armata română să intre în Oradea.

– în dimineața zilei de 20 aprilie 1919, în jurul orei 11.00, intră în Oradea o patrulă de roșiori comandată de locotenentul Teodorescu. Patrula străbătut în ovațiile locuitorilor traseul : Calea Clujului – Piața Mică – Piața Teatrului și Strada Principală până la gară.

     Apoi, au intrat în oraș 5 mașini ce au adus următoarele personalități :

Mașina 1 – dr. Coriolan Pop – reprezentant al locuitorilor urbei

                     Căpitanul Halasz Sandor – comandantul militar al orașului ( care a preluat această funcție de la Janossy Gyula îndată după reușita contrarevoluției albe )

Mașina 2 – dr. Sever Andru

                     Dr. Sever Erdeli

                     Căpitanul Csanady

                     Căpitanul Czeiszler

Mașina 3 – dr. Iustin Ardelean

                     Grigore Egri

                     Juricskai Barna

Mașina 4 – Generalul Traian Moșoiu

                     Generalul Holban

                     Generalul Sachelarie

Mașina 5 – care aștepta la Uzina de Apă pe Calea Clujului

                    Rimer Karoly – primarul Oradiei

                    Lukacs Odon – notarul principal

                    Janossy Gyula – fost comandant al Poliției orașului

                    Dr. Thuri Laszlo

                   S-au rostit scurte alocuțiuni, iar apoi eliberatorilor li s-a oferit pâine și sare.

– în 20 aprilie 1919, la ora 14.00Generalul Traian Moșoiu a intrat în clădirea Primăriei din Oradea și a procedat la preluarea oficială a conducerii urbei. La ieșirea din clădirea Primăriei generalul Traian Moșoiu și însoțitorii săi au fost întâmpinați de vicarul episcopal Roman Ciorogariu și de Nicolae Firu ( dirijorul corului ” Hilaria ” ). Corul ” Hilaria ” i-a întâmpinat pe eliberatori cu ” Imnul Regal ” și cu ” Deșteaptă-te române ”.

      Foto : Generalul Traian Moșoiu

       Foto : Intrarea Armatei Române în Oradea – 20 aprilie 1919

– în 21 aprilie 1919 – s-a întrunit în Oradea, în două ședințe ( în condiții de legalitate și siguranță ) Consiliul Național Român. S-a consemnat în procesele verbale redactate cu acea ocazie ”…noua stare de drept și noua situație politică creată prin încorporarea orașului Oradea în teritoriul României. ” 

      Comitetul Executiv al Consiliul Național Român a hotărât ca pentru început : ” …toate autoritățile și organele orașului și ale comitatului să rămână neschimbate în funcțiunea lor de până aci…și nimeni să nu fie înlocuit. ” Pentru a avea însă siguranța respectării intereselor statului român în toată această perioadă, pe lângă autoritățile publice ale orașului urma a fi numit câte un inspector român.

 

– în 22 aprilie 1919Generalul Holban ( comandantul Garnizoanei Oradea și reprezentantul Guvernului României ), a primit o delegație a juriștilor orădeni, în frunte cu Balasz Elemer, prin care aceștia i-au solicitat ocrotirea. Generalul Holban s-a arătat gata pentru ”…a apăra interesele magistraturei pentru susținerea ordinei. ”

     Foto : Generalul Ștefan Holban

– În data de 23 aprilie 1919inspectorii români au depus jurământul de credință față de statul român ( în fața Generalului Holban – comandantul Garnizoanei Oradea și reprezentantul Guvernului Român ) și au primit decretele de numire, pentru a-și putea începe oficial activitatea.

 

– la începutul lunii mai a anului 1919Primarul Rimler Karoly a fost confirmat în funcție de dr. Aurel Lazăr. Acesta a rămas în funcție până după vizita în Oradea a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria de la sfârșit de lună mai ( 23 mai ) a anului 1919.  În iunie 1919, Rimler Karoly s-a retras din poziția de primar al Oradiei și și-a cerut pensionarea.

    Foto : Primarul Rimler Karoly

     Cu câteva întreruperi, Rimler Karoly a fost Primarul Oradiei din 1902. Inițial el a fost notar al Primăriei Oradea ; comandant al Poliției. A fost un primar bune, echilibrat, harnic ; e adevărat ales prin vot cenzitar – adică de pătura bogată și mijlocie a orașului – vezi viriliștii )

         În timpul mandatelor lui :

     * s-a construit noul sediu al Primăriei

     * s-a construit Palatul Vulturul Negru

     * s-a construit Palatul Apollo

     * s-a introdus iluminatul electric ( 1903 )

     * sistemul de canalizare ( 1906 )

     * transportul cu tramvaie ( 1906 )

     * s-a început pavarea și asfaltarea străzilor

        De altfel, de prin 1860 ( în mod special ) primarii Oradiei au fost destul de stabili în funcție, harnici și dedicați nevoilor locuitorilor urbei de pe criș, și claselor sociale bogate ale vremii. Într-o ordine cronologică, aceștia au fost : Lukacs Gyorgy ( 1861-1875 ), Sal Ferenc ( 1875-1897 ), Rimler Karoly (1897-1919).

 

–  în 8 iunie 1919, la Sibiu s-a întrunit Conferința Întregii Populații Germane din România, care a afirmat dorința germanilor de ” a fi credincioși noului stat românesc ”.

 

– în 27 iunie 1919Conferința de Pace de la Paris, a decis ca Banatul să fie împărțit între România și Iugoslavia.

 

– în 10 august 1919 – din inițiativa Partidului Popular German, reprezentanți ai tuturor șvabilor au adoptat în unanimitate o rezoluție de aderare necondiționată la hotărârile de la Alba-Iulia.

 

– la începutul verii anului 1919 și apoi pe parcursul anului 1920, în Transilvania au venit mai multe echipe de experți străini pentru a identifica ponderea și structurile etno-demografice din această regiune. Analizau toate acestea pentru a opina și propune mai apoi zona viitoarei frontiere cu Ungaria.

     Un lucru este sigur : argumentul demografic a jucat un rol fundamental în reconfigurarea acestui spațiu ce aparținu-se foste monarhii austro-ungare.

     Francezul Emmanuel de Martonne ( 1873 – 1955 ) este geograful care a fost desemnat ca expert pe lângă Conferința de Pace de la Paris din 1919, și el este cel care a trasat granițele actuale ale României după prima conflagrație mondială. Este bine de știut și faptul că, Emmanuel de Martonne a fost prieten cu George Antipa, care l-a iniția în geonomie ( o disciplină la confluența dintre geografie și științele naturale ), după cum este bine a se cunoaște și faptul că a avut drept temă a tezei sale de doctorat ( obținut în 1902 ) ” Valahia – eseu de monografie geografică ”. Oricum, la vremea respectivă, Emmanule de Martonne era considerat drept cel mai titrat expert a geografiei carpato-dunărene. Recomandările sale privind granițele României au fost susținute de foarte bine documentate vizite și studii în teren.

     Foto : Emmanuel de Martonne ( 1873 – 1955 )

– în 11 august 1919Marele Sfat Național ales la Alba-Iulia și-a încetat ” de facto ” activitatea, și de ” de jure ” în 20 noiembrie 1919.

 

– în data de 10 septembrie 1919 – prin Tratatul de la Saint Germain ( semnat cu Austria ), se recunoștea unirea Bucovinei cu România

 

– din noiembrie 1919, echipa României prezentă la lucrările Conferinței de la Paris, a fost condusă de Alexandru Vaida-Voevod. Acesta a luat locul lui I.C.Brătianu.

    Foto : I.C.Brătianu

    Foto : Alexandru Vaida Voevod

 

– în noiembrie 1919 – s-a întrunit la București primul Parlament al României alcătuit din deputați și senatori din vechiul Regat, Basarabia, Bucovina și Transilvania. Tot atunci s-a adoptat noua stemă a țării.

     Foto : Stema României Mari

 

– în 29 decembrie 1919, Primul Parlament al României Mari, ratifică în ședința sa solemnă Decretele Regale care recunoșteau unirea Transilvaniei, a Basarabiei și a Bucovinei cu România.

 

                                                                                      1920

 

– în 4 iunie 1920delegații României ( dr. Ioan Cantacuzino și Nicolae Titulescu ) și cei ai Ungariei ( Benard Agost și Drasche Lazar Alfred de Thorda ) au semnat la Trianon – Tratatul dintre Puterile Aliate și asociate și Ungaria – prin care era recunoscută unirea de la Alba-Iulia. Prin tratat se recunoștea deci, unirea Transilvaniei cu România.

     În Tratatul de la Trianon, articolul 45 se stipulează :

Ungaria renunță în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România. ”

    Tratativele de la Paris ( Palatul Trianon ) au fost foarte dificile, și asta pentru că Ungaria nu accepta hotărârea de la Alba-Iulia și nici concluziile experților străini privind fixarea graniței.

    Foto : Imagine din timpul tratativelor de la Trianon

 

– în 28 octombrie 1920 – se semnează Tratatul de la Paris încheiat între : Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia ( pe de o parte ) și România ( pe de altă parte ) prin care se recunoaște unirea Basarabiei cu România.

    Foto : Semnarea Tratatul de la Paris  – 1920

 

                                                                                          1922

 

– în octombrie 1922, are loc încoronarea lui Ferdinand I la Alba-Iulia, ca rege al tuturor românilor

      Foto : Încoronarea Regelui Ferdinand I ca rege al tuturor românilor

 

                                                                                         1925

 

– în 1925, prin Decret al Casei Regale a României, Oradea primește titlul de municipiu

– tot în acel an, 1925se realizează unificarea administrativă, care suprima vechile structuri rusești, ungare și austriece în favoarea formelor de organizare românești

 

One thought on “Oradea – acum 100 de ani

  1. Eugen Malita

    Se pare ca încep acest an cu putina istorie și dor de casa. Interesant sa vezi cum s-a format un oraș.

    La mulți ani Dacian și multă sănătate îți doresc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *