Tinerii din România – griji, aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă

By | 14/12/2014

             De puţină vreme a fost făcut public – Raportul de cercetare sociologică realizat de către Centrul de Sociologie Urbană şi Regională din România ( CURS ) la comanda şi pentru Fundaţia germană ( cu birou şi în România ) Friedrich-Ebert-Stiftung ( FES ), având ca temă tocmai ceea ce au am ales ca titlu al acestei postări : Tinerii din România – griji aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă.

             Este bine de ştiut faptul că, Fundaţia Friederich Ebert Stiftung este una dintre cele mai vechi fundaţii din Germania, ea fiind înfiinţată în anul 1925, şi poartă numele fondatorului ei – domnul Friederich Ebert, care a fost şi primul preşedinte german ales în mod democratic.

            La ora actuală, Fundaţia Friederich Ebert are sedii  în Bonn şi Berlin, după cum are birouri şi proiecte în peste 100 de ţări, printre care şi România. Bugetul fundaţiei este asigurat în principal prin subvenţii de la bugetul central al Germaniei şi prin alocări din bugetele diferitelor landuri ale Germaniei.

            Astăzi, principalele obiective ale Fundaţiei Friederich Ebert, sunt : promovarea educaţiei politice şi sociale ale tuturor persoanelor din toate categoriile sociale ; promovarea democraţiei şi a pluralismului ; promovarea tinerilor cu abilităţi intelectuale şi de personalitate deosebite pentru a putea studia, cerceta şi progresa prin valorificarea oportunităţilor internaţionale.

           Acestea fiind spuse, mai jos vă invit ( pe cei interesaţi desigur ) a parcurge interesantul şi utilul material rezultat al cercetării mai sus amintite, cu speranţa că el va aduce un plus de cunoaştere, auto-cunoaştere şi orientare în faţa provocărilor interioare şi exterioare fiecăruia dintre noi, a provocărilor individuale şi globale aflate în faţa tinerilor noştrii.

           Înainte de accesare link-ului este de asemenea poate bine de ştiut faptul că în cuprinsul acestuia veţi găsi şi următoarele capitole :

– Tinerii români şi contextul socio-economic

– Familia şi societatea

– Educaţia tinerilor şi piaţa forţei de muncă

– Preferinţe, stil de viaţă şi timp liber

– Religie şi spiritualitate

– Democraţie, politică şi guvernare

           Nu în ultimul rând trebuie să ştiţi că subiecţi ai cercetării au fost tinerii români între 15 şi 29 de ani.

           Te rugăm Doamne, păstrează-ţi mâna întinsă peste tinerii noştrii, peste vieţile lor ; peste vieţile tinerilor de pretutindeni.

 http://www.fes.ro/media/2014_news/Raport-FES-Tineri_in_Romania.pdf

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *