Profesiile viitorului prezent – episodul I

By | 26/10/2014

              Şi în România anului 2014, există următoarele categorii de oameni :

 

– cei cărora nu le ajung banii de la o lună la alta ;

– cei cărora banii le ajung la limită, de la o lună la lună ;

– cei care nu ştiu cât şi cum se vor mai descurca cu banii pentru cele minim necesare traiului de zi cu zi ;

– cei care ştiu că zi după zi, motivaţia şi putinţa lor fizică şi psihică de adaptare la pretenţiile pieţei muncii, se reduc văzând cu ochii ;

– cei care sunt în stadii avansate de anxietate sau chiar depresie, datorită faptului că nu îşi găsesc un loc şi un rol pe piaţa muncii ;

– cei care ştiu că nu fac ceea ce trebuie, dar nu ştiu de unde să înceapă pentru a se incadra pe traseul potrivit ;

– cei care, deşi au o anumită vârstă, simt şi ştiu că ceea ce fac, nu îi mai reprezintă, iar performanţa lor scade accelerat ;

– cei care nu ştiu ce sfat şi suport să le dea copiilor lor, în ceea ce priveşte viitoarea lor profesie.

 

              Dar tot în România anului 2014, există şi oameni care au descoperit că :

 

semnele viitorului se găsesc şi în prezent ;

dacă nu încerci să descoperi şi să cunoşti şi alte meserii sau profesii, rişti să nu-ţi descoperi vreodată nebănuitele resurse interioare, cu folos pentru tine şi semenii tăi ;

schimbarea, chiar dacă nu este întotdeauna comodă, chiar dacă mai tot timpul este însoţită de temeri şi frici, în schimb ea reprezintă prin sine însăşi viaţa ;

bătrâneţea într-adevăr, aduce cu sine multe corecţii, multe dezavantaje, însă ea are în conţinutul său şi câteva avantaje ( e adevărat nu întotdeauna uşor de descoperit… ) ;

parte a grijilor viitorului pot fi prevenite prin efortul prezent.

 

            Şi acum informaţiile concrete şi…de pus pe gânduri ( pentru primul episod ) :

 

 Limbaje de programare  

JAVA

Objective  C

(ANSI C)

.NET/ASP/C#

SAP(tool)/ABAP(limbajul de programare)

Aplicabilitate

 

Web Application

Embedded Systems,

Automotive,

Aviation,

Engineering

Engineering,

Databases,

Logistics

ORADEA

Entry – Level(0-3 ani)

350 euro / net / luna

400 euro / net / luna

400 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

400 – 450 euro  / net / luna

450 euro / net / luna

450-500 euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

500 – 800  – 1000 euro / net / luna

550 – 800 – 1000 euro / net / luna

550 – 800 – 1000 euro / net / luna

TIMISOARA

Entry – Level(0-3 ani)

450-500 euro / net / luna

550 euro / net / luna

550 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

600 euro / net / luna

700 – 800 – 1000 euro / net / luna

700 – 800 – 1000 euro / net / luna 

Senior – Level

(5+ ani)

700 – 800 – 1000 euro / net / luna

800 – 1000 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

 

800 – 1000 – 1300 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

IASI

Entry – Level(0-3 ani)

450 – 500 euro / net / luna

550 euro / net / luna

550 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

600 euro / net / luna

700 – 800 sau mai mult – euro / net / luna

700 – 800 sau mai mult – euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

700 – 800 – 1000 sau mai mult – euro / net / luna

800 – 1000 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

800 – 1000 – 1300 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

CLUJ

Entry – Level(0-3 ani)

500 euro / net / luna

600 euro / net / luna

600-650 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

650 euro / net / luna

750 – 800 sau mai mult – euro / net / luna

750 – 800 sau mai mult – euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

800 – 1200 sau mai mult – euro / net / luna

850 – 1000 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

900 – 1200 – 1500 – 1700 sau mai mult – euro / net / luna

SIBIU

Entry – Level(0-3 ani)

550 euro / net / luna

600 euro / net / luna

600 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

650 euro / net / luna

800 – 900 euro / net / luna

750 – 800 euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

750 – 800 sau mai mult – euro / net / luna

1000 – 1300 – 1500 sau mai mult – euro / net / luna

900 – 1300 – 1500 euro / net / luna

Vienna

(Austria)

14 salarii per an,

reglementat prin legislatie

(obligatoriu pt  orice firma)

Entry – Level(0-3 ani)

1700 – 1800 euro / net / luna

1900 – 2000 euro / net / luna

2000 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

2200 – 2400 euro / net / luna

2300 – 2500 euro / net / luna

2400 – 2500 euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

2500 – 2700 euro / net / luna

2700 – 3000 euro / net / luna

3000 euro / net / luna

Germania

Entry – Level(0-3 ani)

2000 euro / net / luna

2200 – 2400 euro / net / luna

2300 euro / net / luna

Medium – Level

(3-5 ani)

2700 – 3000 euro / net / luna

3000 – 3500 euro / net / luna

3500 euro / net / luna

Senior – Level

(5+ ani)

3500 sau mai mult – euro / net / luna

4500 – 5000 sau mai mult – euro / net / luna

5000 – 5500 sau mai mult – euro / net / luna

 

                    Dacă aţi ajuns la acest punct al postării mele, înseamnă că ” ceva ” vă frământă…

                    Dacă vă gândiţi de unde să începeţi, atunci vă invit să nu uitaţi adresa blogului meu. Este posibil ca peste puţină vreme să vă pot ajuta…

                    Până atunci, vă doresc să aveţi parte de înţelepciune, pricepere şi har de la Dumnezeu, în tot ceea ce sunteţi, în tot ceea ce faceţi.

 

2 thoughts on “Profesiile viitorului prezent – episodul I

  1. Alexandru Miron

    Fii binecuvantat si Dumnezeu sa te tina puternic in fata acestor “caini”, personal vreau sa iti multumesc esti printre putinele persoane din Romania care sunt o sursa de inspiratie, am ajuns si eu ca tanar absolvent sa fiu pus in situatia de a mai face inca o facultate pentru ca statul Roman nu doreste sa ma “ajute” sa imi urmez visul si nevoie sa ma angajez ca sa platesc ceea de a 2 facultate.Acestea fiing spuse doresc sa iti multumesc ca ai ramas alaturi de aceasta tara si inca lupti si speri si tu pentru un viitor mai prosper daca pot sa ii spun asa. Iti doresc tot binele din lume si bunul Dumnezeu sa te tina aproape, pentru ca doar cu El putem face ca totul sa mearga bine.
    Cum multa stima,
    Alexandru Miron (librar Humanitas/fost angajat Diverta)

    Reply
    1. Dacian Post author

      Dragă Alexandru, mă bucur că pot fi de folos semenilor mei.Şi da, sper ca şi astfel să fiu un rob bun şi credincios lui Dumnezeu. Binecuvântează Doamne românii, oriunde s-ar afla. Mulţumesc, de asemenea Alexandru pentru atenţia acordată gândurilor şi acţiunilor mele. Dumnezeu să te aibă în paza Sa.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *