Nebunii dintre noi – Internarea nevoluntară

By | 08/01/2018

      Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoit a folosi un cuvânt atât de dur în titlul postării mele, însă viața se impune ( încă odată ) cu forța și evidențele sale, așa cum mai întotdeauna o face. Între noi, sunt nu puțini nebuni. Unii cu acte, diagnostic și poate tratament ; alții ( și nu puțini ) fără acte, fără diagnostic și fără tratament – dar extrem de activi, turbulenți și imprevizibil periculoși pentru sine și pentru cei din jurul lor.

      Statisticile, ( atâtea câte sunt ) sunt tulburătoare :

  • în 2014, în România se înregistrau 1100 de bolnavi psihici la 100.000 de locuitori, plasând țara pe locul 3 într-un clasament ce include 23 de țări ;
  • unul din 10 români suferă de depresie ; boala care în mai puțin de 3 ani va deveni a doua cauză de dizabilități la nivel mondial și prima cauză a mortalității până în 2030 ;
  • se estimează că 500 de milioane de persoane din întreaga lume suferă azi de tulburări mentale sau boli neurologice ;

      Pe de altă parte, se cuvine a remarca faptul că, în ciuda progreselor tehnice, tehnologice, medicale și de altă natură, nici până astăzi nu există o definiție și clasificare general acceptate la nivel mondial, în ceea ce privește – normalul și anormalul atunci când vorbim de mental, psihic, psihologic. Încercări și propuneri au fost și sunt, însă concret și în cele din urmă, ceea ce contează ( și distinge, se pare ) în marea majoritate a sistemelor medicale, este dacă acestea acceptă ( sau nu ) niște standarde pe baza cărora, serviciile medicale de specialitate sunt decontate sau nu de sistemele de asigurări.

     Nu în ultimul rând, sunt mulți semeni cu tulburări și afecțiuni mentale, psihice – care nu sunt înregistrați în nici o evidență oficială, care refuză a fi diagnosticați și care ( poate tocmai pentru că sunt bolnavi ) se cred normali. Despre aceștia doresc a spune câte ceva azi ; și asta pentru că ei pot fi – colegii noștri de serviciu, pot fi vecinii noștri, pot fi șefii noștri, colaboratorii noștri sau chiar rudele noastre.

     Ce este trist, cu privire la aceștia din urmă, este faptul că, nu de puține ori, și nu puțini dintre noi, deși  îi suspectăm sau avem motive întemeiate să îi suspectăm de tulburări sau suferințe mentale, psihice – totuși mulți dintre noi, nu întreprindem nimic – pentru că nu știm ce se poate face, nu ne asumăm declanșarea unor eventuale proceduri ce le considerăm poate stânjenitoare, sau pur și simplu, credem că starea lor nu ne privește pe noi. Și atunci, ne uităm la buletinele de știri, și…ne mirăm, ne…indignăm, și ne întrebăm : Nimeni nu a văzut ? Nimeni nu și-a dat seama că ceva nu este în regulă ? Nimeni, nu a făcut nimic ?

     Ei bine, ceva se poate face, și acel ceva trebuie cunoscut, și folosit, atunci când manifestările și riscurile presupuse de comportamentele și atitudinile celor posibili bolnavi, sunt evidente și potențial periculoase pentru cei din jur, pentru comunitate și pentru însăși persoana în cauză.

     Este important a spune și cu această ocazie, faptul că, o persoană având o suferință de natură mentală, psihică ( temporară sau permanentă ) nu trebuie desconsiderată în nici un fel de către societatea în care aceasta trăiește, ea trebuind a se bucura de întreg sprijinul posibil al acesteia, pentru depășirea, tratarea și reintegrarea sa în viața activă.

      Ca atare, mai jos, veți putea găsi informațiile de bază ce cred eu că este bine să le cunoașteți și să le activați dacă împrejurul dumneavoastră credeți că sunt…nebuni fără acte, suferinzi nediagnosticați sau adevărate ” bombe ” imprevizibile pentru sine și pentru cei din jur.

 

      Legea 487 / 2002 ( republicată în anul 2012 ) – legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice ( extras – secțiunea 2 – Internarea nevoluntară )

Secțiunea 2 – Internarea nevoluntară

Art. 53
Procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate. 

Art. 54
O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că: 
a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; 
b) în cazul unei persoane suferinde de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. 

Art. 55
Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiții adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiții specifice. 

Art. 56
(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către: 
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; 
b) familia persoanei; 
c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică ; 
d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror; 
e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară. 
(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menționate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute. 
(3) Procedura revăzută la art. 61 și următoarele se aplică în mod corespunzător. 

Art. 57
(1) Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulî, prin intermediul serviciului de ambulanță. În cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor, în condițiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranță și respectării integrității fizice și demnității persoanei. 
(2) Transportul bolanvului psihic cu ambulanța se efectuează, întotdeauna, cu însoțitor. 

Art. 58
Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, are obligatia de a informa imediat persoana respectiva si reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotararea de a o supune unui tratament psihiatric, precum si cu privire la propunerea de a o supune internarii nevoluntare. Totodata, in termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentatia necesara propunerii de internare nevoluntara comisiei prevazute la art. 61 alin. (1), prin conducerea unitatii medicale respective, si informeaza persoana ca va fi examinata de catre aceasta comisie, aducand aceasta la cunostinta reprezentantului legal sau conventional al pacientului. 

Art. 59
Daca medicul nu detine informatii referitoare la persoanele prevazute la art. 58, are obligatia de a informa conducerea unitatii medicale, care va transmite informatia, de indata, autoritatii tutelare sau, in cazul minorilor, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care pacientul isi are domiciliul sau resedinta ori, in cazul in care acestea nu sunt cunoscute, pe cele in a caror unitate administrativ-teritoriala se afla unitatea medicala. 

Art. 60
(1) Daca medicul psihiatru considera ca nu exista motive medicale pentru internarea nevoluntara, va inscrie constatarea sa, cu motivarea respectiva, in documentatia medicala. 
(2) Medicul psihiatru va informa institutia care a sesizat respectivul caz, precizand motivele care au stat la baza deciziei sale. 

Art. 61
(1) Propunerea de internare nevoluntara, intocmita potrivit prevederilor art. 58, este analizata de catre o comisie special constituita in acest sens, in termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, dupa examinarea persoanei respective, daca aceasta este posibila. 
(2) Comisia prevazuta la alin. (1) este alcatuita din 3 membri numiti de managerul spitalului, si anume: 2 psihiatri si un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societatii civile. 
(3) Modalitatea de desemnare, procedura de selectie si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca reprezentantii societatii civile se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi. 
(4) Hotararea comisiei va cuprinde: 
a) diagnosticul; 
b) solutia adoptata; 
c) motivarea solutiei; 
d) semnaturile tuturor membrilor comisiei. 
(5) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) se va consemna in dosarul medical al pacientului si va fi comunicata de indata acestuia, precum si reprezentantului sau legal sau conventional. In baza acestei decizii, pacientul va fi internat nevoluntar. 
(6) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) va fi inantata de catre conducerea unitatii medicale, in termen de 24 de ore, judecatoriei in a carei circumscriptie se afla unitatea medicala, odata cu documentele medicale referitoare la pacientul in cauza. 
(7) Pana la pronuntarea hotararii instantei cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntara, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de catre comisia prevazuta la alin. (1), la un interval ce nu va depasi 5 zile. 

Art. 62
(1) Judecarea se face in regim de urgenta, in camera de consiliu. 
(2) Participarea si ascultarea pacientului sunt obligatorii, daca starea sanatatii sale o permite. In caz contrar, judecatorul poate dispune audierea pacientului in unitatea sanitara. 
(3) Pacientul va fi aparat din oficiu, daca nu are aparator ales. 
(4) Participarea procurorului este obligatorie. 
(5) Pacientul si reprezentantul legal sau conventional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, in conditiile legii. 
(6) Instanta hotaraste, dupa caz, confirmarea sau incetarea internarii medicale nevoluntare. 
(7) Daca instanta apreciaza ca nu se impune mentinerea internarii, insa tratamentul este necesar, paote dispune, dupa ascultarea reprezentantului legal ori conventional al pacientului, inlocuirea internarii medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin reteaua ambulatorie teritoriala de psihiatrie. 
(8) Hotararea instantei poate fi atacata cu recurs, in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. 
(9) Recursul nu suspenda executarea. 

Art. 63
(1) In caz de urgenta, medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, dispune internarea nevoluntara a pacientului si informeaza despre aceasta, de indata, persoana respectiva, reprezentantul legal sau conventional ori, dupa caz, autoritatea tutelara, precum si comisia prevazuta la art. 61 alin. (1). 
(2) Internarea nevoluntara de urgenta este supusa revizuirii comisiei prevazute la art. 61 alin. (1) In termen de 24 de ore de la primirea instiintarii cu privire la internarea nevoluntara. 
(3) In cazul in care comisia confirma decizia de internare nevoluntara, prevederile art. 61 alin. (2)-(7) si art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

Art. 64
In cazul in care un pacient internat voluntar isi retrage consimtamantul si sunt intrunite conditiile prevazute la art. 45, medicul psihiatru curant declanseaza procedura de mentinere a internarii nevoluntare. 

Art. 65
(1) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) are obligatia de a reexamina pacientii la cel mult o luna si ori de cate ori este nevoie in functie de starea acestora, precum si la cererea medicului sef de sectie, a pacientului, a reprezentantului legal sau conventional al pacientului, precum si a procurorului. 
(2) in situatia in care nu se mai constata conditiile care au determinat hotararea de internare nevoluntara, tinand cont si de opinia medicului psihiatru care are in ingrijire pacientul, comisia prevazuta la art. 52 alin. (1), prin examinarea directa a pacientului si a dosarului sau medical, constata incetarea conditiilor care au impus internarea nevoluntara. 
(3) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) va informa conducerea unitatii medicale, care va sesiza, de indata, judecatoria care a hotarat confirmarea internarii nevoluntare in legatura cu propunerea de incetare a conditiilor care au impus internarea nevoluntara, propunand confirmarea acesteia din urma. 
(4) Prevederile art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

Art. 66
(1) Daca instanta judecatoreasca competenta nu confirma internarea nevoluntara, persoana in cauza are dreptul de a parasi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, in urma consimtamantului scris, continuarea tratamentului. 
(2) Daca o persoana aflata in procedura de internare nevooluntara paraseste unitatea spitaliceasca fara sa existe decizia comisiei prevazute la art. 52 alin. (1) in acest sens sau hotararea insantei de judecata competente, unitatea spitaliceasca are obligatia de a sesiza imediat organele de politie si parchetul d epe langa instanta judecatoreasca competenta, precum si reprezentantul legal sau conventional. 
(3) Cand masura internarii nevoluntare a fost luata fata de un pacient in a carui ocrotire se afla un minor sau o persoana pusa sub interdictie, careia i s-a instituit curatela ori o persoana care, din cauza bolii, varstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de indata, autoritatea tutelara de la domiciliul sau resedinta pacientului. 

Art. 67
Pacientul internat nevoluntar este tratat in conditii similare celor in care sunt ingrijiti ceilalti pacienti din unitatea de psihiatrie respectiva, cu respectarea prevederilor art. 43. 

Art. 68
(1) Limitarea libertatilor individuale ale pacientului internat nevoluntar poate fi justificata numai prin raportare la starea de sanatate a pacientului si la eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate urmatoarele drepturi: 
a) comunicarea cu orice autoritate, cu membrii familiei, cu reprezentantul legal sau conventional ori cu avocatul; 
b) accesul la corespondenta personala si utilizarea telefonului in scop privat; 
c) accesul la presa sau la publicatii; 
d) dreptul la vot, daca nu se afla intr-o situatie de restrangere a drepturilor cetatenesti; 
e) exercitarea libera a credintei religioase. 
(2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupa regulamentului de functionare a unitatii spitalicesti. 
(3) Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacitatii juridice a pacientului. 

 

Ordinul 488 din 2016 – pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătății mintale și a persoanelor cu tulburări psihice nr.487 / 2002

 

Capitolul IV – Norme privind internarea nevoluntară

Articolul 7(1) Cazurile în care se declanşează procedura de internare nevoluntară sunt:

a)prezenţa comportamentului violent acut pe fondul unei tulburări psihice;

b)prezenţa riscului evident şi iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane din cauza unei tulburări psihice;

c)motive medicale întemeiate care indică faptul că absenţa instituirii imediate a unui tratament adecvat ar creşte riscul pentru un comportament care aduce vătămare pentru sine sau pentru alte persoane sau deteriorare gravă a sănătăţii mintale

(2) Solicitarea internării nevoluntare se formulează de una dintre persoanele prevăzute la art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată.

(3) Solicitarea trebuie să includă:a)datele de identitate şi calitatea solicitantului;b)datele de identitate ale persoanei în cauză şi precizarea antecedentelor medicale cunoscute;c)descrierea motivelor şi circumstanţelor care au determinat solicitarea de internare nevoluntară;d)data şi ora solicitării;e)semnătura solicitantului.

(4) În cazul transportului persoanei în cauză la spital ca urmare a unei solicitări de internare nevoluntară, acesta se va face în condiţii cât mai puţin restrictive, cu luarea tuturormăsurilor posibile pentru siguranţa şi respectarea integrităţii şi demnităţii persoanei în cauză.

(5) În momentul prezentării la camera de gardă, personalul serviciilor care au asigurat transportul va întocmi un raport care va include:a)numele, prenumele şi calitatea persoanei care a decis transportul;b)numele şi prenumele membrilor echipajului de transport şi însoţitorului;c)prezenţa sau absenţa consimţământului persoanei în cauză pentru transportul la unitatea sanitară;d)descrierea comportamentului persoanei pe parcursul transportului şi, după caz, măsurile restrictive şi terapeutice care s-au aplicat.

(6) Garantarea drepturilor fundamentale ale persoanei pe parcursul transportului la camera de gardă este în sarcina şi pe răspunderea personalului care efectuează transportul, fiind reglementată de norme proprii.

(7) Medicul psihiatru trebuie să efectueze imediat o evaluare psihiatrică a persoanei în cauză. În luarea deciziei, medicul trebuie să ia în considerare starea pacientului, istoricul medical cunoscut, riscul de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane, circumstanţele descrise în solicitare şi oportunitatea internării nevoluntare faţă de alte mijloace terapeutice sau legale.

(8) Dacă starea psihică a persoanei la momentul examinării necesită tratament de specialitate, acest lucru va fi adus la cunoştinţa acesteia sau reprezentantului legal, după caz, împreună cu motivele care stau la baza acestei decizii.

(9) În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament şi nu sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, medicul psihiatru va informa persoana examinată asupra beneficiilor tratamentului medical şi a dreptului acesteia de a solicita o a doua opinie. În acest caz, persoana va confirma prin semnătură în fişa/registrul de prezentare faptul că refuză internarea şi tratamentul medical, putând părăsi în orice moment unitatea sanitară.

(10) În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament, dar medicul psihiatru consideră că sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, acesta va declanşa procedura de internare nevoluntară.

(11) Pacientul va fi informat imediat despre decizia şi procedura de internare nevoluntară, precum şi motivele care o susţin printr-un limbaj adecvat stării psihice curente şi particularităţilor socioculturale ale acestuia.

(12) În cazul în care pacientul are un reprezentant legal sau convenţional cunoscut, acesta va fi informat în termen de 24 de ore asupra deciziei şi modalităţilor de contestare a acesteia.

(13) Dacă starea psihică a persoanei nu permite înţelegerea implicaţiilor ce decurg din decizia de internare nevoluntară sau afectează clar capacitatea de a se îngriji de interesele proprii şi nu există informaţii referitoare la un reprezentant legal, medicul are obligaţia de a informa conducerea unităţii medicale cu privire la propunerea sa de internare nevoluntară sau, în caz de urgenţă psihiatrică, la declanşarea procedurii de internare nevoluntară şi la lipsa informaţiilor referitoare la reprezentantul legal.

(14) Conducerea unităţii va transmite informaţia, de îndată, autorităţii tutelare sau, în cazul minorilor, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, celor în a căror unitate administrativ-teritorială se află unitatea medicală.

(15) Medicul psihiatru care propune internarea nevoluntară va trimite conducerii spitalului, în termen de 24 de ore, documentaţia necesară evaluării acestei măsuri.

(16) Formularul-tip de notificare a comisiei de internări nevoluntare a unităţii sanitare de către medicul specialist psihiatru este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme de aplicare.

(17) Comisia de evaluare a internării nevoluntare va analiza propunerea şi va adopta soluţia de acceptare sau respingere a acesteia cu majoritate de voturi.

(18) Hotărârea comisiei va cuprinde, pe lângă diagnosticul stabilit, soluţia adoptată şi motivarea soluţiei, precum şi precizarea, după caz, a existenţei unui reprezentant legal sau convenţional, respectiv a demersurilor întreprinse pe lângă autoritatea tutelară sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(19) Hotărârea va fi semnată de toţi membrii comisiei şi va fi înaintată conducerii spitalului în cel mai scurt timp. Eventuala opinie separată a unui membru al comisiei se va consemna şi motiva distinct în hotărâre, sub semnătură.

(20) Hotărârea de internare nevoluntară a comisiei se va consemna în dosarul medical al pacientului şi va fi comunicată în scris acestuia, precum şi reprezentantului său legal sau convenţional, dacă acesta există.

(21) Formularul-tip de notificare a conducerii unităţii sanitare de către comisia de internări nevoluntare este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme de aplicare.

(22) Decizia de internare nevoluntară a comisiei va fi înaintată de către conducerea unităţii medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză. În situaţia în care până la adoptarea deciziei nu fusese identificat reprezentantul legal al pacientului, o copie a deciziei va fi comunicată de îndată şi autorităţii tutelare sau direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu precizarea etapelor următoare ale procedurii şi a faptului că a fost sesizată judecătoria.

(23) Formularul-tip de notificare a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală este în anexa nr. 4 la prezentele norme de aplicare.

Sănătate tuturor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *