Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale

By | 22/12/2017

     Atât titlul, cât și cea mare parte a postării mele nu-mi aparțin. Titlul și cele mai jos prezentate ca fiind notele mele de lectură, au fost inspirate și reproduc în parte, ceea ce eu consider că trebuie să fie o lectură obligatorie pentru cetățeanul global al secolului XXI – și anume : cartea cu titlul ” Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale ”, avându-l ca autor pe Samuel P.Huntington ( 1927 – 2008 ) politolog american și director pentru mai bine de 50 de ani al Centrului pentru Afaceri Internaționale din cadrul Universității Hardvard.

     Cât mă privește, eu am lecturat și am prezentat mai jos, texte din prima ediție a cărții publicate în limba română, pare-se ( căci editorul nu precizează ) în anul 1996 ( poate 1997 ), prin grija Editurii Samizdat. 

     Foarte, foarte important : cartea a fost elaborată și scrisă de autor în intervalul octombrie 1992 – 1995, și ca atare toate cele mai jos scrise, dovedesc într-un mod spectaculos și tulburător în același timp, o ascuțime teribilă a minții reputatului politolog, o fantastică orientare în istorie a acestuia și în gândirea specifică materiei, cât și o dovadă a faptului că relațiile internaționale ascund în ele și funcționează după adânci legități și reacții ale naturii și firii umane.

     Vă invit cu drag să achiziționați cartea, să o lecturați și să vă îmbogățiți inima, mintea, viața.

     Mai jos, notele mele de lectură :

– Tema centrală a cărții o constituie faptul că identitatea culturală și cultura care, la nivelul cel mai răspândit, sunt identități ale civilizației, modelează tendințele de coeziune, dezintegrare și conflict în lumea de după Războiul Rece.

– Evitarea războiului global al civilizațiilor depinde de felul în care liderii vor putea să accepte însăși ideea de supraviețuire și să coopereze pentru a menține caracterul multicivilizațional al politicii globale.

– În această lume nouă, politica locală este politica etnicității, iar politica globală este politica civilizațiilor. Rivalitatea dintre superputeri este înlocuită cu ciocnirea civilizațiilor.

– Pe măsură ce puterea lor economică și încrederea în forțele proprii cresc, societățile non-occidentale își afirmă din ce în ce mai mult propriile valori culturale și le resping pe cele “ impuse “ de Occident.

– În timp ce așteptările unei lumi unite apar la sfârșitul marilor conflicte, tendința de a gândi în termeni de două lumi, revine tot timpul în istoria omenirii. Oamenii sunt întotdeauna tentați să-și dividă semenii în “ noi “ și “ ei “, în cei care sunt înăuntrul grupului și ceilalți, “ civilizația noastră “ și “ acei barbari “.

– În lumea care a urmat Războiului Rece, statele își definesc din ce în ce mai mult interesele în termeni de civilizație. Ele cooperează și se aliniază cu alte state având o cultură similară sau chiar identică și se află din ce în ce mai des în conflict cu țări de cultură diferită.

– Istoria umană este istoria civilizațiilor.

– Popoarele aparținând aceleiași rase pot fi în profunzime divizate prin civilizație ; popoarele de diferite rase pot fi unite prin civilizație. În particular , marile religii misionare, Creștinismul și Islamul, conțin societăți de o mare varietate rasială. Diferențele cruciale între grupuri umane sunt date de valorile, credințele, instituțiile și structurile lor sociale, iar nu mărimea lor fizică, forma capului și culoarea pielii.

– Unitățile constitutive ale civilizațiilor, nu pot fi pe deplin înțelese, fără a se face referire la civilizația înconjurătoare.

– O civilizație, este un grup de oameni cu cele mai înalte trăsături culturale și cel mai răspândit nivel al identității culturale pe care aceștia il au și care îi diferențiază de alte grupuri. Ea este definită deopotrivă, prin elemente obiective comune, cum ar fi limba, istoria, religia, obiceiurile, instituțiile și prin auto-identificarea subiectivă a oamenilor.

– Civilizațiile nu au granițe bine delimitate, nici începuturi și nici sfârșituri specifice. Oamenii pot și chiar redefinesc identitățile și, ca rezultat compoziția și forma civilizațiilor se schimbă în timp.

– Civilizațiile sunt trecătoare, dar pot avea și o viață foarte lungă. Ele se dezvoltă, se adaptează și sunt cele mai durabile asocieri umane. Civilizația este de fapt, cea mai lungă poveste dintre toate.

– Civilizațiile sunt entități culturale și nu politice, ele nu mențin ordinea,  nu stabilesc justiția, nu colectează impozite,  nu luptă în războaie, nu negociază tratate și nici nu fac alte lucruri care sunt în atribuția guvernului. De altfel, o civilizație poate să conțină una sau mai multe unități politice.

– Marile civilizatii contemporane, sunt :
* sinică
* japoneză
* islamică
* ortodoxă
* occidentală
* latino-americană
* africană

– Comunicațiile și relațiile comerciale au fost oricum restrânse de distanțele ce separau civilizațiile și de limitatele mijloace de transport utilizabile pentru a străbate aceste distanțe. A contat și contează cum de deplasezi și cum comunici. Contează de asemenea și viteza cu care circulă pe suprafața Terei – ideile și tehnologia.

– Sursa imediată a expansiunii Occidentului a fost de natură tehnologică : inventarea mijloacelor de navigație oceanică pentru a ajunge la popoare aflate la mare distanță și dezvoltarea capacităților militare pentru cucerirea acestor popoare.
   Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, valorilor sau religiei sale ( la care mulți membri ai altor civilizații au fost convertiți ), ci mai degrabă prin superioritatea sa în aplicarea violenței organizate. Occidentalii uită adesea acest lucru, nu și non-occidentalii.

– La sfârșitul secolului XX, Occidentul s-a deplasat din etapa de dezvoltare a “ statului războinic “ spre etapa de “ stat universal “.
   Statele universale ale precedentelor civilizații sunt imperii. De când democrația este, oricum, forma politică a civilizației occidentale, statul universal pe cale de apariție al civilizației occidentale nu este un imperiu, ci mai degrabă un amestec de federații, confederații și regimuri și organizații internaționale.
  Cu toate acestea, Occidentul nu a creat niciodată o mare religie. Toate marile religii ale lumii sunt produse ale civilizațiilor non-occidentale și, în majoritatea cazurilor, sunt anterioare civilizației occidentale.

– Fiecare civilizație se vede pe ea însăși ca fiind centrul lumii și iși scrie istoria ca pe drama centrală a istoriei umane. Acest lucru a fost poate mai adevărat în ceea ce privește Occidentul decât pentru alte culturi.

– Doar aroganța naivă îi poate duce pe occidentali la presupunerea ca non-occidentalii vor deveni “ occidendalizați “ prin dobândirea bunurilor occidentale. Într-adevăr, ce trebuie să spună lumea despre Occident când occidentalii își identifică civilizația cu băuturi spumoase, pantaloni decolorați și mâncăruri ce îngrașă ?

– Comunicațiile globale reprezintă una dintre cele mai importante manifestări contemporane ale puterii Occidentului.

– De-a lungul istoriei, distribuția limbilor în lume a reflectat distribuția puterii. Cele mai răspândite limbi vorbite – engleza, chineza, spaniola, franceza, araba, rusa – sunt sau au fost limbile statelor imperiale care au promovat activ folosirea lor de către alte popoare.

– Creștinismul, s-a răspândit prin convertire.
   Islamul, s-a răspândit prin convertire + reproducere.

– Conceptul de civilizație universală este un produs distinct al civilizației occidentale. Universalismul este ideologia Occidentului în confruntările cu culturile non-occidentale.

– Ceea ce occidentali vestesc a fi blânda integrare globală, cum este cazul proliferării mass-media la dimensiuni mondiale, non-occidentalii denunță a fi imperialismul ticălos occidental. Întinderea pe care non-occidentalii o consideră lume, ei o văd ca pe o amenințare.

– Cele mai semnificative creșteri în putere rezultă și vor rezulta din civilizațiile asiatice, unde China se ridica gradual ca societatea cea mai potrivită pentru a sfida Occidentul în ceea ce privește influența globală. Aceste modificări de putere între civilizații duc și vor duce la o crescută afirmare culturală a societăților non-occidentale și la o crescută respingere a culturii occidentale venită din partea lor.

– Puterea reprezintă abilitatea unei persoane sau a unui grup de a schimba comportamentele unei alte persoane sau al unui alt grup. Comportamentul poate fi schimbat prin stimulare, constrângere sau îndemnuri, ceea ce solicită celui aflat la putere să aibă resurse economice, militare, instituționale, demografice, politice, tehnologice, sociale și alte asemenea.

– Occidentalii sunt echivalenți ( ca populație la nivel global ) cu un neînsemnat procent de 13 % din umanitate, și urmează să scadă la aproape 11 % la începutul secolului următor ( autorul vorbea de secolul XXI – cartea fiind scrisă în secolul XX ) și la 10 % în anul 2025. Luând în considerare populația totală a lumii, în 1993 occidentalii se situau pe al patrulea loc, în urma civilizațiilor sinică, islamică și hindusă.
  Occidentalii constituie astfel, din punct de vedere cantitativ, o minoritate în scădere constantă a populației mondiale.
  Popoarele non-occidentale au devenit mai sănătoase, mai urbane, mai știutoare de carte, mai bine educate.
  Aceste modificări în alfabetizare, învățământ și urbanizare au creat populații mobilizate din punct de vedere social, având capacități sporite și perspective înalte ce puteau fi activate pentru scopuri politice, în modaliățti de care țăranii neștiutori de carte nu puteau fi capabili.

– Media de vârstă a occidentalilor, japonezilor și rușilor este în creștere constantă și mare parte a populației care nu mai lucrează impune o povară crescută asupra celor care sunt încă angajați. Alte civilizații sunt împovărate de un mare număr de copii, însă copiii reprezintă viitori muncitori și soldați.

– Pretutindeni în lume, securitatea militară depinde din ce în ce mai mult nu de distribuția globală a puterii sau de acțiunile, ci de distribuția puterii în interiorul fiecărei regiuni a lumii și de acțiunile statelor de nucleu ale civilizațiilor.

– Distribuția culturilor în lume reflectă distribuția puterii. Comerțul poate sau nu să urmeze steagul, însă cultura urmează aproape întotdeauna puterea.

– Așa cum societățile non-occidentale își sporesc capacitatea economică, militară și politică, ele își trâmbițează din ce în ce mai mult propriile virtuți, instituții și propria cultură.

– Renașterea islamului și “ re-islamizarea “ constituie teme principale în societățile musulmane.

– Politicienii din societățile non-occidentale nu câștigă alegerile demonstrând cât de occidentali sunt. Competiția electorală îi stimulează în schimb să dea o replică la ceea ce cred ei că vor fi cele mai populare revendicări, iar acestea au, de obicei, un caracter etnic, naționalist și religios. Rezultatul este o mobilizare populară împotriva elitelor educate și orientate spre Occident.

– Suntem martorii “ sfârșitului unei ere de progres “, dominată de ideologiile occidentale, și ne îndreptăm spre o era în care civilizații multiple și diferite vor interacționa, vor fi în competiție, vor coexista și se vor acomoda una cu alta. Acest proces global de indigenizare se manifestă pe larg în ce priveste redeșteptarea religiei, ceea ce se întamplă in multe părți ale lumii, și în special în renașterea culturală a țărilor asiatice și islamice, generată în mare măsură de dinamismul lor economic și demografic.

– Oamenii se mută de la țară la oraș, se separă de rădăcinile lor și își iau sau nu slujbe noi. Ei interacționează cu un număr mare de străini și sunt expuși la noi legături. Au nevoie de noi surse de identitate, noi forme de comunitate stabila și noi grupuri de precepte morale pentru a se înzestra cu un sens al semnificațiilor și al scopurilor.

– Oamenii nu trăiesc singuri din convingere. Ei nu pot calcula și acționa rațional în goana după propriul lor interes până ce nu se definesc pe ei înșiși. Politica interesului presupune identitate. În perioadele de schimbări sociale rapide, identitățile bine stabilite se dizolvă, eul trebuie să fie redefinit și noi identități sunt create. Pentru cei care înfruntă nevoia de a răspunde la întrebările “ cine sunt eu “, “ de unde vin eu “ – religia procură răspunsuri seducătoare și grupurile religioase se constituie în mici comunități sociale, înlocuindu-le pe cele pierdute datorită procesului de urbanizare.

– Mult mai profund, pretutindeni în lume renașterea religioaăa constituie o reacție împotriva laicizării, relativismului moral, nepăsării de sine și o reafirmare a ordinii, disciplinei, muncii, ajutorului reciproc și a solidarității umane. Grupurile religioase răspund nevoilor sociale ignorate de birocrația statală.

– Dacă nevoile religioase de modernizare nu pot să fie atinse prin credințele lor tradiționale, oamenii se mulțumesc din punct de vedere emoțional cu importuri religioase.

– William McNeil observa că “ mai mult decât orice, reafirmarea Islamului, oricare ar fi formele sale sectare specifice, înseamnă repudierea influenței europene și americane asupra societății, politicii și moralei locale. “ În acest sens, renașterea religiilor non-occidentale constituie cea mai puternică manifestare a antioccidentalismului în societățile non-occidentale. Aceasta renaștere nu este o respingere a modernității ; ea este o respingere a Occidentului și a culturii laice, relativiste și degenerate, asociată cu Occidentul. Este o respingere a ceea ce a fost numit “ occidentoxificarea “ societăților non-occidentale. Este o declarație de independență culturală față de Occident, un comunicat mândru potrivit căruia “ vom fi moderni, însă nu vom fi ca tine “.

– Oamenii din alte civilizații non-occidentale ( hindusă, ortodoxă, latino-americană, africană ) au putut afirma caracterul distinctiv al culturii lor, însă, pe la jumătatea anilor ‘90 ei au ezitat să-și proclame superioritatea asupra culturii occidentale. Asia și Islamul sunt singure, și uneori impreună, în sporita lor afirmare sigură în raport cu Occidentul.
   Afirmarea asiatică este înrădăcinată în creșterea economică, iar afirmarea musulmană este înrădăcinată în mobilizarea socială și creșterea populației.

– Dezvoltarea economică est-asiatică alterează echilibrul puterilor între Asia și Occident, în mod special în relația cu Statele Unite. Dezvoltarea economică încununată de succes generează autoîncredere și afirmarea din partea celor care o produc și care beneficiază de ea. Bogătia, ca și puterea, se presupune a fi dovada virtuții, o demonstrare a superiorității morale și culturale. Societățile asiatice sunt din ce în ce mai puțin sensibile le cererile și interesele SUA și din ce în ce mai mult capabile să reziste presiunii venite din partea SUA și a altor țări occidentale.

– Persoanele tinere sunt protagoniștii protestelor, instabilității, reformei și a revoluției. Din punct de vedere istoric, existența a mari mulțimi de persoane tinere a tins să coincidă cu asemenea mișcări.

– Nici o societate nu poate avea creștere economică pe timp nedefinit și boom-ul economic asiatic se va stabiliza cândva, la începutul secolului XXI.
    În mod similar, nici o renaștere religioasă sau mișcare culturală nu se dezvolta indefinit și, la un anumit punct, Renașterea islamică se va potoli și va păli în istorie.

– În anii ‘90 a izbucnit o criză globală de identitate.

– În fosta Iugoslavie, Rusia se afla în spatele Serbiei ortodoxe, Germania încurajează Coaliția Catolică, țările musulmane sprijină guvernul bosniac, iar sârbii se luptă cu croații, bosniacii și albanezii musulmani. Pretutindeni, Balcanii au fost din nou “ balcanizați “ de-a lungul liniilor religioase.

– “ Dragostea pentru întreg,  nu face să dispară predilecția pentru subordonare. A fi atașat subdiviziunii, a iubi micul pluton de care aparținem în societate reprezintă primul principiu al atașamentelor publice. “ ( Burke )
     Într-o lume în care cultura contează, plutoanele sunt triburile și grupurile etnice, regimentele sunt națiunile, iar armatele sunt civilizațiile. Gradul crescut în care oamenii din întreaga lume se diferențiază de-a lungul liniilor culturale semnifică faptul că, conflictele între grupuri culturale sunt din ce în ce mai importante ; civilizațiile reprezintă cele mai largi entități culturale ; prin urmare, conflictele între grupări aparținând de civilizații diferite devin centrale în politica globală.

– A urî este omenesc. Oamenii, pentru autodefinire și pentru motivație, au nevoie de dușmani ; competitori in afaceri, rivali în realizări, oponenți în politică. Ei nu au în mod natural încredere și îi văd ca amenințări pe cei care sunt diferiți și au capacitatea de a le face rău. Soluționarea unui conflict și dispariția unui dușman generează forțe personale, sociale și politice care dau naștere la altele noi. Tendința “ noi “ contra “ ei “ este aproape universală în arena politică.

– În lumea de după Războiul Rece, țările se înrudesc prin civilizații având calitatea de : state membre, state de nucleu, țări solitare, țări separate și țări sfâșiate.

– Lecția pe care o oferă istoria rusă este ca centralizarea puterii constituie condiția prealabilă a reformelor sociale și economice.

– Implicarea Turciei în Occident, întruchipată de calitatea sa de membru NATO, a reprezentat totuși produsul Războiului Rece. Sfârșitul acestuia suprimă principalul motiv al acestei implicări și duce la o slăbire și la o redefinire a acestei coeziuni.

– Când țara este un pod, atunci ea este o țară sfâșiată.

– Liderii politici care suferă de aroganță, gândind că ei pot să modifice fundamental cultura societăților lor, sunt destinați eșecului. În timp ce ei pot introduce elemente ale culturii occidentale, sunt incapabili să suprime sau să elimine în permanență elementele de nucleu ale culturii indigene.
   În schimb, virusul occidental este dificil de izgonit, odată ce s-a găzduit într-o altă societate. Virusul persistă, însă nu este fatal, pacientul supraviețuieste, dar nu rămâne întreg. Liderii politici pot face istoria, însă nu pot scăpa de ea.

– Europa se termină acolo unde creștinătatea occidentală se termină și începe Islamul și ortodoxia. Acesta este răspunsul pe care vest-europenii doresc să-l audă, pe care îl sprijină, majoritatea dintre ei “ sotto voce “ și pe care numeroși lideri intelectuali și politici l-au aprobat în mod explicit.

– Pretutindeni, Rusia creează un bloc, având centrul ortodox sub conducerea sa și un tampon abandonat de state islamice relativ slabe care sunt, în diferite grade, dominate și din care Rusia va încerca să excludă influența altor puteri.

– Statele arabe au probleme și pentru că ele sunt produsul imperialismului european, arbitrar, capricios.

– Absența unui stat islamic de nucleu, are o contribuție majoră la importantele conflicte interne și externe ce caracterizează Islamul. Conștiința fără coeziune este o sursă de slăbiciune a Islamului și o sursă de amenințare a altor civilizații.

– Posibile state islamice nucleu : Indonezia, Egipt, Iran, Pakistan, Arabia Saudită, Turcia.

– Este posibil ca cele mai periculoase ciocniri ale viitorului să apară din interacțiunea dintre : aroganța occidentală, intoleranța islamică și afirmarea asiatică.

– Problema centrală în relațiile dintre Occident și restul, este prin urmare, discordanța dintre eforturile Occidentului – în special a SUA – de a promova o cultura occidentală universală și capacitatea sa în declin de a face un asemenea lucru.
   Ceea ce este universalism pentru Occident este imperialism pentru restul.

– Dacă aveți arme nucleare, SUA va lupta împotriva voastră.

– Din punct de vedere istoric, terorismul este arma celor slabi, adică cei care nu posedă putere militară convențională. De la al Doilea Război Mondial, armele nucleare au constituit, de asemenea, armele prin care cel slab compensa inferioritatea convențională.

– Eforturile Occidentului pot încetini producția de arme în alte state – însă nu o pot opri.

– Într-o lume multicivilizațională, puterea se răspândește inevitabil.

– Occidentul a crezut că democrația va prevala peste tot în lume. S-a înșelat.

– Asiaticii au reamintit în repetate rânduri Occidentului faptul că perioada de dependență și subordonare a trecut și că Occidentul care producea jumătate din produsul economic mondial în anii ‘40, domina Națiunile Unite și redacta Declarația Universală a Drepturilor Omului a dispărut în istorie.
   Pretutindeni, forța economică în creștere a țărilor asiatice le face din ce în ce mai imune la presiunea occidentală în legătură cu drepturile omului și democrația.
 
– În lumea posterioară Războiului Rece, alegerea poate fi mai dificilă, între un tiran prietenos și o democrație neprietenoasă. Presupunerea simplă a Occidentului potrivit căreia guvernele alese democratic vor fi cooperante și pro-occidentale nu este adevărată în cazul societăților non-occidentale, unde competiția electorală poate aduce la putere naționaliști anti-occidentali și fundamentaliști.
 
– Dacă democrația este destin, mișcările de populație sunt motorul istoriei.
 
– Europenii secolului XIX au fost rasa campioană la capitolul invazie demografică. Între 1821 și 1924, aproximativ 55 de milioane de europeni au migrat peste mări, dintre care 34 de milioane în Statele Unite. Occidentalii au cucerit și uneori au șters de pe fața pământului alte popoare, au explorat și au colonizat teritorii mai puțin populate.
 
– Există o singură lege în emigrație, și anume faptul că fluxul de emigrație odată început, cauzează propriul său flux. Emigranții își împuternicesc prietenii să emigreze, înzestrându-i cu informații despre cum să emigrezi, resursele ce pot facilita această deplasare și le acordă asistența în găsirea de locuri de muncă și locuințe.
 
– În lumea pe cale a se naște, statele și grupurile din două civilizații diferite pot forma conexiuni și coaliții limitate, ad-hoc, tactici pentru a-și promova interesele împotriva entităților dintr-o a treia civilizație. Relațiile între grupuri din civilizații diferite nu vor fi aproape niciodată închise, vor fi de obicei reci și ostile.
 
– Atît creștinismul cât și islamul sunt religii monoteiste, care spre deosebire de cele politeiste, nu pot să asimileze cu ușurință zeități adiționale și care văd lumea în termeni dualiști, de noi și ei. Amândouă sunt universale, pretinzând a fi singura credință adevărată, la care toți oamenii pot să adere. Amândouă sunt religii misionare care cred că aderenții lor au o obligație, aceea de a-i converti pe necredincioși la această credință adevărată.
 
– Atâta timp cât Islamul va rămâne Islam ( ceea ce se va și întâmpla ) și Occidentul va rămâne Occident ( ceea ce este mult mai nesigur ), acest conflict fundamental între două mari civilizații și moduri de viață va continua să definească relațiile lor în viitor, chiar așa cum le-a definit timp de patrusprezece secole.
 
– Schimburile comerciale între țări, nu generează automat pace.
 
– Asia este cazanul civilizațiilor.
 
– Un dușman extern, reduce riscul conflictelor din interiorul unei țări.
 
– Migrația a creat diaspore în terțe civilizații.
 
– Milenii de istorie a umanității au arătat că religia nu este “ o mică diferență “, ci probabil cea mai profundă diferență care există între oameni. Frecvența, intensitatea și violența războaielor liniilor de falie sunt cu mult sporite de credințele în Dumnezei diferiți.
 
– Ceea ce se întâmplă în interiorul unei civilizații este tot atât de crucial, datorită abilității sale de a rezista distrugerii generate de sursele externe ca și de a preîntâmpina decadența din interior.
 
– Civilizațiile cresc, argumenta Quigley în 1961, deoarece posedă un instrument de expansiune, care constă într-o organizare militară, religioasă, politică sau economică ce acumulează surplus și îl investește în inovații productive. Civilizațiile intră în declin atunci când opresc aplicarea surplusului la noi moduri de a face ceva. În termeni moderni, spunem că ” rata investiției scade ”. Acest lucru se întâmplă pentru că grupurile sociale care controlează surplusul au un puternic interes de a-l folosi în scopuri non-productive dar care produc satisfacții egocentrice care distribuie surplusrile în consum, însă nu prevăde metode mai eficace de producție.
 
– În Europa, civilizația occidentală ar putea de asemenea să fie subminată de slăbirea componentei sale centrale : creștinismul. Proporții în declin ale europenilor au convingeri religioase, celebrează practici religioase și participă la activități religioase. Această tendință reflectă nu atât ostilitatea față de religie, cât indiferența față de aceasta.
 
– ” Crezul american ” era format din : libertate, democrație, individualism, egalitatea în fața legii, constituționalitate, proprietate privată.
    Respingerea ” crezului american ” și a civilizației occidentale, înseamnă sfârșitul S.U.A. așa cum le știm. Ea înseamnă de asemenea sfârșitul efectiv al civilizației occidentale. Dacă S.U.A. se dez-occidentalizează, Occidentul se reduce la Europa și la câteva țări de peste mări, puțin populate, colonii europene. Fără S.U.A., Occidentul devine o parte minusculă și în declin a populației lumii, o peninsulă mică și neînsemnată, situată la extremitatea întinderii eurasiatice.
 
– Principala responsabilitate a liderilor occidentali nu este de a încerca să reconfigureze alte civilizații potrivit imaginii Occidentului care se află în fața pierderii puterii sale, ci de a conserva, a proteja și a reînnoi calitățile unice ale civilizației occidentale.
 
– Marii beneficiari ai războiului civilizațiilor sunt acele civilizații care se abțin să participe la acest război.
 
– Într-o lume multicivilizațională, o direcție constructivă constă în a renunța la universalism, a accepta diversitatea și a căuta puncte comune.

2 thoughts on “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale

  1. SECARA Elisabeta Rodica

    Acceptarea diversitatii si a afla punctele comune ce leaga diferite civilizatii contemporane este trecerea spre era constiintei, atunci consider ca omenirea a atins echilibrul interior atat la nivel universal cat si individual, prin aceasta inteleg fiecare la locul lui in deplina armonie.

    Reply
  2. Irina

    Pai daca “Europa se termină acolo unde creștinătatea occidentală se termină și începe Islamul și ortodoxia” nu inteleg de ce se afirma ca Romania e in Europa si ca a apartinut intitdeauna Europei. La fel si Grecia, Serbia … HELLO !!!!!
    Deci clar e o gresala GRAVA: Europa NU se termina unde incepe ortodoxia.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *